Guvernul Victor Ponta și-a creat un brand din revenirea asupra unor decizii luate anterior. Ordonanța apobată miercuri de Executiv cu privire la salariile demnitarilor, pe care premierul intenționează să o retracteze în viitoarea ședință de guvern printr-o contra-ordonanță, nu este prima măsură „abolită” la scurt timp după legiferare.
Scenariul „Meșterul Manole” se repetă constant în deciziile Executivului de la București. Cea mai răsunătoare retractare de până acum a fost cea cu impozitarea bacișurilor, însă Guvernul a dat înapoi și în cazul celebrei „taxe pe stâlp”, a propus și renunțarea la supracciza de 7 eurocenți sau s-a răzgândit cu privire la impozitarea profesiilor liberale.
Amnistia fiscală promulgată recent de Executiv pentru categoriile cel mai variate de contribuabili întregește peisajul anomaliilor pe care autoritățile le creează și apoi le repară, în cel mai bun caz.
Impozitul pe bacșiș a fost eliminat după o lună de haos. La doar câteva zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței prin care toate bacișurile erau impozitate cu 16%, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a ieșit la televizor în și anunțat că ideea nu este atât de bună și se va reveni asupra ei.
Și pemierul Ponta a recunoscut că introducerea impozitului pe bacşis a fost o greşeală, dar că ar mai grav să perseverezi în greşeli decât să le repari. „E mai grav să perseverezi într-o greşeală decât să o recunoşti şi să o repari”, a declarat Ponta la momentul respectiv.
Gafa Finanțelor a costat destul de mult mediul de afaceri. Proprietarii de restaurante, baruri sau cluburi au cheltuit între 1.250 şi 5.000 de lei ca să se pregătească pentru impozitarea bacşişului. Cel mai mult i-a costat updragarea programului de operare a caselor de marcat, pentru care au plătit în jur de o mie de euro.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/guvernul-ponta-i-a-creat-un-brand-din-razgandiri-lista-legilor-abolite-a-doua-zi_1742679.html#ixzz3fVFasM00
Follow us: @realitatea on Twitter