NationalUltima ora

Guvernul își „pune în cap” magistrații?! Ce se întâmplă cu pensiile speciale

Guvernul vrea să interzică cumularea pensiei cu salariul în cazul persoanelor care s-au pensionat „prea devreme”, dar încă sunt angajate pentru a primi un „salariu bonus”.Intenția guvernului de a interzice cumulul pensiei cu salariu plătit de stat ar lăsa fără venituri importante mai multe persoane din România, scrie Romania.Europalibera.org.

Important este că, în cazul în care o asemenea măsură legislativă ar fi atacată la Curtea Constituțională, pronunțarea va veni din partea unor beneficiari ai acestor privilegii – cinci din cei nouă judecători CCR au și pensie specială, și salariu de la stat.

Nu doar judecători ai CCR sunt în această situație, ci și consilieri de la Curtea de Conturi, polițiști, militari și oameni din serviciile secrete, ultimele trei categorii fiind dintre cei care s-au pensionat la 40 de ani.

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu (propus de PSD). Dacă s-ar pune în practică o astfel de modificare, el ar trebui să aleagă între pensia de 27.000 de lei pe lună și indemnizația de la CCR, care se ridică la 24.000 de lei pe lună. Venitul său lunar actual este peste 50.000 lei. …https://evz.ro/guvernul-isi-pune-in-cap-magistratii-ce-se-intampla-cu-pensiile-speciale.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button