spot_img
spot_img
4.6 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Guvernul a lasat primariile fara bani de salarii si functionare

- Advertisement -

Primariile din judetul Botosani se confrunta cu o mare problema in ceea ce priveste functionarea si asigurarea salariilor. Desi si-au votat un buget despre care spuneau ca este echilibrat, primariile au ramas acum fara bani. Si asta pentru ca decizia guvernului prin care primariile au fost obligate sa-si achite datoriile si arieratele pana la jumatatea lunii martie a creat mari probleme.

Primariile din judetul Botosani se confrunta cu o mare problema in ceea ce priveste functionarea si asigurarea salariilor. Desi si-au votat un buget despre care spuneau ca este echilibrat, primariile au ramas acum fara bani.
Decizia guvernului prin care primariile au fost obligate sa-si achite datoriile si arieratele pana la jumatatea lunii martie a creat mari probleme. Daca in cazul arieratelor, unele primarii au apelat la creditul prin Trezorerie, in schimb, la datoriile mai mici de 90 de zile au trebuit sa plateasca din bugetul propriu. Intr-o astfel de situatie este si primaria Stauceni. A luat un credit pentru plata arieratelor dar pentru a achita restul datoriilor a trebuit sa goleasca conturile. Ba mai mult, a cheltuit inclusiv banii pe trimestrele trei si patru si vor fi mari probleme in ceea ce priveste plata salariilor si asigurarea functionarii.
„Am luat un credit de la Trezorerie in valoare de 530.000 de lei, pentru plata arieratelor. Este un credit pe trei ani iar rata lunara este de 11.000 lei. De asemenea, a trebuit sa achitam toate platile restante din bugetul pentru acest an. Noi am avut un buget impartit pe toate cele patru trimestre. Am luat banii din celelalte trimestre si am platit datoriile. Am adus toate sumele in trimestrul I si am achitat toate datoriile. La momentul acesta, primaria Stauceni nu are niciun fel de datorii. La cheltuieli curente avem o problema. Deja avem probleme. In aceasta luna facturile la E.ON nu avem bani sa le platim”, a spus Cozmin Epuras, primarul comunei Stauceni care sustine ca singura sansa pentru a functiona in continuare este primirea de fonduri la rectificarea bugetara din luna iunie.

Proiect fara cofinantare
Primaria comunei Stauceni a obtinut in 2012 finantarea unui proiect privind realizarea unei retele de 24 de kilometri de canalizare, trei statii de pompare si o statie de epurare. Valoarea totala a investitiei este de 100 de miliarde de lei vechi din care 90 de miliarde reprezinta fonduri nerambursabile si 10 miliarde contributia primariei Stauceni. Marea problema este ca in momentul de fata, primaria Stauceni nu mai poate accesa un credit bancar pentru asigurarea cofinantarii deoarece a depasit gradul de indatorare.
„Am o investitie la care trebuie sa asigur cofinantarea. Nu mi-au dat voie sa obtin un credit bancare pentru a asigura aceasta cofinantare. Este ordonanta 3 care spune ca daca ai plati restante nu poti lua credit. Acum am scapat de arierate si plati restante dar am creditul la Trezorerie si depasesc gradul de indatorare si nu mai pot lua creditul pentru cofinantarea proiectului. Am ajuns la o intelegere la Agentia Fondului de Mediu care partea de cofinantare sa o platesc la ultima transa sa pot debloca proiectul. Am facut un act aditional cu constructorul. Proiectul este demarat. in urma cu o saptamana am depus prima transa din partea de constructie, montaj. Termenul de finalizare este 15 noiembrie. Constructorul a lucrat toata iarna si este in grafic”, a mai spus primarul comunei Stauceni.
Reprezentantii Consiliului Judetean  nu le dau vesti prea bune primarilor care se confrunta cu probleme de functionare si plata salariilor.
Vicepresedintele CJ Gheorghe Sorescu spune ca pana la rectificarea bugetara din luna iunie nu vor primi niciun leu. „Este cam devreme sa ramana fara bani de functionare si plata salariilor. Este adevarat ca sumele s-au dat cu prioritate pentru plata arieratelor dar ei trebuiau sa aiba un buget pentru functionare pana spre finalul anului. Au facut datorii asa cum au facut si acum au probleme. Multe primarii nu au apelat nici la acel credit prin Trezorerie. Sunt convins ca pana la urma se va gasi o rezolvare. Va fi o rectificare bugetara, se vor recalcula cotele defalcate si nu vor ramane oamenii fara salarii”, a spus Gheorghe Sorescu. (Razvan Sauciuc)

evbt.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.