spot_img
11.2 C
Vaslui
28-oct.-2024
spot_img

VIDEO | Guvernul a dat, „băieții deștepți” de la Lunca Banului au luat! Sute de milioane de lei, scurse pe apa Prutului

- Advertisement -

CU DEDICAȚIE… După ce au devastat localitățile din sudul județului, ploile din luna septembrie au divizat și comunitățile. Sute de familii din Zorleni, Murgeni sau Epureni sunt nemulțumite că nu au primit despăgubiri, deși spun că ar fi meritat. Banii de la Guvern au fost împărțiți în teritoriu cu ajutorul comisiilor din cadrul primăriilor, care au făcut evaluările de pe teren. În total, după inundațiile de luna trecută, 668 de locuințe din județul Vaslui au fost despăgubite cu câte 25.000 lei, 10.000 lei pentru reparații și alți 15.000 lei pentru achiziționarea de electrocasnice. Cele mai multe despăgubiri au fost date în comuna Zorleni, acolo unde nu mai puțin de 222 de familii au primit ajutoarele de la Guvern, cât Murgeni și Vinderei la un loc, deși ultimele două localități au fost epicentrul prăpădului. În topul celor mai multe despăgubiri acordate se află și comuna Lunca Banului, cu 79 de locuințe. O situație aproape imposibil de explicat atât timp cât comunele vecine, Stănilești și Vetrișoaia, au avut, la un loc, doar 11 case afectate. Acest număr mare de locuințe despăgubite a generat multe discuții aprinse în comună, mai ales că banii nu ar fi ajuns la adevărații sinistrați, ci la persoane apropiate celor din primărie, la rudele acestora, la amante și chiar la unii asistați sociali, fideli partidului. Nemulțumiții au solicitat ajutorul Instituției Prefectului Vaslui, cea care își dă ok-ul final înainte ca listele să fie trimise la București. Prezent, zilele trecute, în comuna Lunca Banului, prefectul Daniel Onofrei a constatat că listele nu au fost alcătuite tocmai corect, însă când a fost întrebat ce se va întâmpla cu banii acordați pe nedrept, nu a mai știut ce să răspundă. Din umeri a ridicat și primarul Dănuț Tofan, care, încolțit de sinistrații nedespăgubiți, a încercat să arunce toată vina pe viceprimarul Cristinel Popa și Tatiana Musteață, responsabilul de la Asistență Socială. Cei doi au alcătuit comisia care a mers pe teren pentru a evalua locuințele afectate de inundații. Culmea, pe lista despăgubiților a fost trecută și soacra viceprimarului, care se confruntă cu inundații încă din vară, dar nu din cauza ploilor, ci a instalației de apă montată greșit.

Ajuns aproape la vârsta pensionării, Adrian Codreanu locuiește în casa bătrânească din chirpici a părinților săi, în satul Oțetoaia, comuna Lunca Banului. Pentru cei 340 de lei pe care îi primește de la stat, primăria îl pune să muncească doar 11 ore pe lună (n.r. așa declară acesta), la curățat șanțuri sau la tăiat iarba. La începutul acestei luni, s-a trezit cu poștașul la poartă. A crezut că în octombrie acel ajutor de 340 de lei i-a venit mai devreme, însă a rămas înmărmurit când angajatul Poștei i-a pus în mână 10.000 de lei. După câteva zile, bărbatul a încasat alți 15.000 de lei, fără să înțeleagă prea bine de ce. Raportat la venitul său lunar, cei 25.000 de lei primiți cadou înseamnă pentru Adrian șase ani de muncă. Zilele trecute, când redactorii Vremea Nouă au mers la Oțetoaia să stea de vorbă cu el, acesta era în vădită stare de ebrietate, deși discuțiile s-au purtat la primele ore ale dimineții. Pentru Adrian, inundațiile din 13-14 septembrie au fost mană cerească, deși spune că în noaptea respectivă apa i-ar fi pătruns în casă. Pentru a ne convinge cât de puternic l-a lovit viitura, ne arată locul unde era soba. „S-a dărâmat la inundații. Apa a pătruns în marchiză, peste tot. Am avut covoarele ude, acum le-am scos la uscat”, ne spune bărbatul. Acesta recunoaște că nu a făcut cerere pentru a primi despăgubiri și că pur și simplu s-a trezit cu poștașul la poartă, înmânându-i o „cărămidă” de bani. Oamenii din sat au o altă variantă. Zic că prăpădul care s-a abătut peste sat luna trecută nu avea cum să-l afecteze atât de tare pe Adrian, pentru că bărbatul are casa în vârful dealului. În plus, soba acestuia era dărâmată de câțiva ani, nu de la ultimele inundații . Ea ar fi fost folosită drept pretext de comisia de evaluare pentru a-l include pe Adrian pe lista despăgubiților. Din cei 10.000 de lei, dați în prima tranșă, bărbatul spune că a cheltuit 8.000 de lei pe materiale de construcții, ca să își refacă locuința. În bucătăria de la intrare are o sobiță de metal, recent achiziționată, trei saci cu ciment, un metru cub de pietriș la poartă și cam atât. Tot sătenii spun că primul lucru pe care Adrian l-a făcut când a luat banii a fost să-și achite datoriile la barul din sat. Recunoaște că din acele despăgubiri își mai cumpără câte o bere, dar ne întreabă nonșalant „cine nu bea o bere în ziua de azi”?

Fratele lui Adrian, despăgubit și el

CODOSUL PRIMARULUI… Gheorghe Codreanu locuiește în aceeași curte cu fratele său, însă într-o altă casă. La fel ca Adrian, și Gheorghe a primit despăgubiri de 25.000 de lei, deși acesta este mai sincer cu noi și recunoaște că nici apă în casă nu a avut, nici cerere nu a făcut. Săteanii spun că motivul pentru care Gheorghe Codreanu a primit aproape 5.000 de euro cash ar fi că acesta este „urechea” primarului Dănuț Tofan în satul Oțetoaia. „Tot ce se discută la o bere, pe la magazin, el trage cu urechea și îi spune primarului. A fost o modalitate a lui Tofan de a-l răsplăti pentru <<munca>> depusă, alt motiv nu există pentru care Gheorghe să primească atâția bani”, afirmă vecinii bărbatului.

Comisia care a evaluat pagubele din comună, formată din viceprimarul Cristi Popa și Tatiana Musteață, șefa Serviciului Asistență Socială

Viceprimarul a mers pe principiul „cine împarte, parte-și face”

IN CULPA… Poate că discuțiile din comuna Lunca Banului cu privire la aceste despăgubiri nu ar fi fost atât de aprinse dacă pe lista despăgubiților nu era trecută și soacra viceprimarului Cristinel Popa. Acest caz este cu atât mai scandalos cu cât vecinii femeii, de la deal și de la vale de casa bătrânei, nu au primit despăgubiri, ca și cum apa ar fi plutit doar în curtea acesteia. Redactorii Vremea Nouă au mers și la locuința femeii, unde au stat de vorbă cu fiicele acesteia. Printre amenințări că vom fi dați în judecată pentru instigare (??), cele două femei ne-au explicat și ce s-a întâmplat în noaptea de 13 spre 14 septembrie. Viitura ar fi venit din deal, pe drum, și s-ar fi oprit în curtea bătrânei. „Era apă peste tot, a intrat și în marchiză. Dacă vă uitați jos, în colțul peretelui, vedeți că a fost dată jos vopseaua”, ne spune una dintre fiicele bătrânei. Pentru a demonstra că au dreptate, cele două femei ne duc în spatele casei, unde ne arată însă un perete neafectat de viitură. „Aici a lovit viitura, în peretele ăsta, se și vede. Nu vă putem arăta până unde a fost apa, dar se observă că aici au fost inundații”, ne spune cealaltă fiică a bătrânei. În timp ce soția și cumnata viceprimarului încearcă să ne convingă că inundațiile au afectat casa, vecina care are grijă de bătrână și care locuiește câțiva metri mai la deal, spune că nu a avut probleme cu apa și, prin urmare, nici cerere nu a făcut pentru a primi despăgubiri. Într-un final, soția viceprimarului afirmă că problemele cu inundațiile sunt mai vechi, din timpul verii, din cauza unor defecțiuni la instalația de apă. „Toată vara ne-a băltit apa în curte și în spatele casei din cauza acelor defecțiuni. Colac peste pupăză, am avut și inundațiile de luna trecută, care au distrus totul în curte. Acum vom folosi banii aceștia pentru a consolida acel perete din spate”, dă asigurări femeia.

Zeci de familii afectate cu adevărat de inundații, nedespăgubite de instituții

REVOLTA… La începutul acestei luni, după ce au văzut că sute de mii de lei au fost date unora care nu trebuiau să primească despăgubiri, adevărații sinistrați din comuna Lunca Banului au trimis zeci de plângeri Instituției Prefectului Vaslui, cea care împreună cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) au confirmat și trimis la București lista celor ce trebuie despăgubiți. Prefectul Daniel Onofrei s-a deplasat la fața locului, unde i s-a pus în vedere modul defectuos de lucru, aproape la limita infracționalității, a celor din Primăria Lunca Banului. „Nu ni s-a comunicat nicio clipă că trebuie să facem cerere pentru a primi despăguburi”, „Cu banii acordați pe nedrept trebuia să se facă altceva. Să fie investiți în diguri, în șanțuri betonate, să nu mai trecem prin ce am trecut la ultimele inundații”, „Noi, care muncim, nu avem timp să stăm toată ziua la poartă, să vedem cine mai trece pe drum. Care e asistat social, stă și așteaptă. Au luat banii și s-au dus să-i bea, să-i joace la păcănele. Măcar dacă și-ar fi achitat datoriile la primărie, amenzile. Să-i dea înapoi, ca primăria să facă ceva cu acești bani, în folosul întregii comunități”, au cerut sinistrații, adresându-se prefectului Daniel Onofrei. Reprezentantul Guvernului în județul Vaslui a recunoscut că, la prima vedere, listele cu despăgubiții din Lunca Banului nu ar fi fost întocmite chiar corect, însă le-a spus oamenilor că responsabilitatea întocmirii documentației revine primăriei pentru că nici Prefectura și nici Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială nu au suficient personal pentru a face evaluări în fiecare sat afectat de inundații. 

„Ne râd în față, ne spun că suntem proști”

SUPARAT… Cazul fraților Codreanu din satul Oțetoaia, care au primit 50.000 de lei pentru două locuințe din aceeași curte, nu este singular. Potrivit sătenilor, în comună ar mai fi o familie care a primit 75.000 de lei pentru trei locuințe. Oamenii spun că în același sat Oțetoaia, o femeie a luat 25.000 de lei despăgubiri doar pentru că a avut wc-ul din fundul curții înfundat. „N-ar fi luat un leu dacă nu era amanta cuiva din primărie. Să nu ne facă cei de acolo să spunem tot ce știm, că două zile ar trebui să stea DNA-ul în comuna noastră. Nu e posibil să dai 25.000 de lei pentru o hazna care s-a umplut cu apă sau pentru un hidrofor care s-a stricat din cauza apelor. Soacra viceprimarului a luat bani, vecinii de la deal și de la vale de ea n-au luat. În Oțetoaia au încasat cei care stau în vârful dealului, la peste 50 de metri altitudine, iar cei care stau în vale, unde a curs toată apa, nu au primit nimic, sau au primit pe ici-colo. Comisia a fost formată din vicele Popa și doamna Tatiana de la Asistență Socială. Au mers cu mașina primăriei prin comună și au trecut pe tabel doar pe cei pe care i-au găsit la poartă. Nici măcar nu s-au dat jos, să intre în casă, să vadă cine a fost cu adevărat afectat”, ne-au spus sătenii. Printre cei săriți din schema de ajutoare se află și Ionuț Brânză, din satul Oțetoaia, care pe 14 septembrie, imediat după ce ploile s-au mai oprit, s-a urcat în buldoexcavatorul său și a început să desfunde șanțurile de prin sat, pentru a salva cât mai multe case de la inundații. Nu a așteptat telefon de la primărie, ci a făcut-o din proprie inițiativă și pe propria cheltuială. La sfârșitul acelei zilei nu a primit nici măcar un „mulțumesc” din partea autorităților locale. Mai mult, deși avea casa bătrânească vizibil afectată de inundații, bărbatul a fost omis de la despăgubiri. „Vă spun sincer, nu m-am gândit nicio clipă să beneficiez financiar de pe urma acestor inundații, deși casa bătrânească a fost afectată de apă. Am avut apă în beci, iar peretele din spate a fost dărâmat. Am zis că așa a fost să se întâmple, nu e vina nimănui. Dar când am văzut că vecinii de lângă mine au primit câte 25.000 de lei, m-am întrebat eu ce am avut de nu am primit? La mine, viitura a ocolit locuința? Nu am nimic cu nimeni, nu mă scarpin nici de cel din dreapta, nici de cel din stânga, dar vreau să se facă dreptate. Să vină comisie la fața locului, să facă o evaluare corectă, iar dacă alții au case mai afectate decât a mea, eu le mai pun bani de la mine. Am muncit o viață întreagă pentru tot ce am, nu mi-a dat nimeni totul de-a gata, nu mi-a picat nimic din cer. În octombrie, după 10 luni de muncă anul ăsta, eu nu am 20.000 de lei puși deoparte. Și alții, care stau pe social, s-au trezit cu 25.000 de lei peste noapte. Nu e corect! Și poate nici atunci nu m-aș fi revoltat dacă oamenii ăștia nu ne-ar râde în față. Ne-au mai și zis și că suntem proști că noi nu am știut ce să facem să primim despăgubiri. Păi de acum las și eu munca deoparte și stau la poartă și prin baruri toată ziua, poate prind și eu o pleașcă dintr-asta. Asta face statul, ne încurajează să stăm pe social. La ce să mai muncim, să plătim taxe, impozite, dacă atunci când ne confruntăm cu probleme nu suntem băgați în seamă?”

Frații din aceeași casă, unul despăgubit, altul nu

DE PLANS… Frații Marius și Petronel Smeu au o situație și mai greu de înțeles. Amândoi locuiesc în aceeași casă, însă comisia de evaluare a pagubelor a decis că numai Marius trebuie despăgubit. „Eu și fratele meu, Marius, stăm în aceeași casă. El a primit despăgubiri, eu nu”, ne-a declarat Petronel. Ion Tiron este un alt locuitor al satului Oțetoaia, care, în noaptea de 13 spre 14 septembrie, a avut apa de o jumătate de metru în casă. Bărbatul locuiește singur, iar în noaptea când au fost inundațiile era internat în spitalul din Huși. Când s-a externat, a găsit parchetul umflat în toată casă, iar electrocasnicele arse. Nu a primit un leu despăgubire, deși, spre deosebire de frații Codreanu, poate demonstra oricând că a fost afectat de viitură. „Alții nu au avut o lingură de apă în casă și au primit câte 25.000 de lei, iar alții n-au primit nimic, deși locuințele le-au fost inundate. Totul a fost politic, s-au acordat aceste despăgubiri doar după bunul plac al unora. Vecinii de lângă mine au primit, eu, dacă am avut ghinionul să nu mă găsească la poartă când a trecut comisia, n-am luat nimic”.

În fața reporterilor Vremea Nouă, primarul a pasat responsabilitatea către alte instituții

ÎN STIL ȘOȘOACĂ…După ce am discutat cu mai mulți sinistrați nedespăgubiți din comuna Lunca Banului, am mers la primărie pentru a cere un punct de vedere și edilului Dănuț Tofan. În primă fază, primarul a refuzat să ne răspundă la întrebări, ba chiar a început să ne filmeze, probabil pentru a ne intimida, pentru ca apoi, să ne trimită să citim legea. „Citiți legea și vedeți cine a împărțit acele ajutoare. S-a derulat prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui. Dacă veți citi legea, veți vedea că banii s-au acordat prin mandat poștal, prin poștă. La nivelul primăriei nu s-a format nicio comisie! Noi am sprijinit AJPIS-ul, exact cum spune Hotărârea de Guvern. Eu doar am avizat borderourile, împreună cu prefectul”, a declarat primarul Tofan, cel care este și președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență, adică principalul responsabil cu întocmirea listelor cu persoanele care trebuiau să primească despăgubiri.

„Obligația de a inventaria locuințele a fost a primăriilor, prin CLSU”

RĂSPUNS OFICIAL…După discuția cu primarul Dănuț Tofan, am mers și la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială pentru a afla de la conducerea instituției cine avea responsabilitatea de a inventaria locuințele afectate de inundații. Directorul Sorin Prepeliță ne-a comunicat că primăriile, prin Comitetului Local pentru Situații de Urgență, aveau această sarcină. „Hotărârea de Guvern a fost foarte clară în acest sens. Practic, trebuiau să beneficieze de aceste ajutoare pentru inundații familiile și persoanele singure a căror locuință a fost inundată. Nu intrau în această categorie curtea sau dependințele. Autoritățile locale, cu ajutorul Comitetului Local pentru Situații de Urgență și primarul, care este președintele acestui comitet, aveau obligația de a inventaria, de a verifica în teren situația fiecărei familii, de a întocmi borderouri pe care ulterior să le transmită către Agenția Județean pentru Plăți și Inspecție Socială. Aceste borderouri au fost vizate atât de către primar, cât și de către Instituția Prefectului. Pe baza acestor borderouri noi, am întocmit situațiile de plată, care au mers către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, către Ministerul Muncii, plata făcându-se ulterior prin intermediul Poștei Române”. Cât despre ajutorul dat pentru electrocasnice, șeful AJPIS Vaslui a făcut următaorea precizare. „În primul rând, persoanele respective trebuiau să fie beneficiarii ajutorului de 10.000 de lei. Această sumă totală de 25.000 de lei este destinată strict achiziției de materiale de construcții și electrocasnice, așa cum sunt ele prevăzute în ordonanță. Când vorbim de electrocasnice, ne referim strict la mașină de gătit, frigider, mașină de spălat și televizor. Beneficiarii acestor ajutoare trebuie să achiziționeze trei din cele patru electrocasnice prevăzute în ordonanță. Dacă în unele situații, acordarea acestor fonduri s-a făcut necuvenit, autoritățile locale pot să ne comunice acest lucru. Pe baza acestor comunicări noi putem constitui debite. Decizia este în totalitate la dumnealor”, a mai declarat Sorin Prepeliță, directorul AJPIS Vaslui.

Inundațiile și cumpărarea electoratului

CU BANI PUBLICI…Cantitățile de apă căzute în luna septembrie au afectat zeci de localități din județele Vaslui și Galați. Fără îndoială, sute de persoane care au avut de suferit de pe urma acestor inundații meritau să fie ajutate de statul român, numai că Guvernul condus de Marcel Ciolacu s-a folosit de această nenorocire pentru a puncta electoral. În loc să dea sume mai mari de bani acelor familii care au rămas fără acoperiș deasupra capului, pentru ca acestea să-și poată ridica o nouă locuință, guvernul a împărțit frățește sume mai mici, chiar și acolo unde nu era cazul. Practic, prin această decizie nu s-a făcut altceva decât să se dea pe mâna primarilor sume imense de bani, care ulterior au fost împărțite după bunul plac al celor din urmă. Cazul Lunca Banului ne arată că nu locuințele afectate de inundații au contat în acordarea acestor despăgubiri, ci pilele și prieteniile celor care au întocmit listele. Din nefericire, comuna de pe Valea Prutului nu este un caz izolat, astfel de situații întâlnindu-se și în alte localități. Am primit informații la redacție că zeci de familii din județul Vaslui, care au primit acești bani pe nedrept, se feresc să îi cheltuie de teamă ca mai târziu să nu fie trași la răspundere de instituțiile statului. La fel, pe surse neoficiale, ni s-a comunicat că au fost și cazuri unde părți importante din aceste sume s-au întors la cei care au întocmit și aprobat listele. De aceea, considerăm că este de datoria instituțiilor statului ca în perioada următoare să facă lumină în aceste cazuri!

Familiile din comuna Lunca Banului care au primit despâgubiri in urma inundațiilor din 13-14 septembrie

In timpul intalnirii dintre satenii din Lunca Banului si prefectul Daniel Onofrei, dupa ce acestia au depus petitii, s-a dat citire listei persoanelor care au primit despagubiri de la Guvern. Initial primarul s-a eschivat, dar in cele din urma fiind vorba de bani publici, Tatiana Musteata, functionar in cadrul Primariei Lunca Banului a dat citire listei cu norocosii care s-au calificat sa primeasca despagubiri.

1        Vițelaru Claudiu           Lunca Banului
2        Bejenariu Mihai            Lunca Banului
3        Daciu Marian                Lunca Banului
4        Samoilă Daniel             Oțetoaia
5        Irimia Claudia              Oțetoaia
6        Irimia Sorin                  Oțetoaia
7        Tiron Marin                   Oțetoaia
8        Petrea Cristian              Oțetoaia
9        Tărtăcuță Vasile           Oțetoaia
10      Prodan Gheorghe         Oțetoaia
11      Pânzariu Aurel             Oțetoaia
12      Nantu Lenuța               Oțetoaia
13      Râpanu Valerica           Oțetoaia
14      Baciu Ionel                   Oțetoaia
15      Nantu Luminița            Oțetoaia
16      Păduraru Liliana           Lunca Banului
17      Păduraru Liliana           Lunca Banului
18      Munteanu Sorin            Oțetoaia
19      Codreanu Gheorghe     Oțetoaia
20      Codreanu Adrian          Oțetoaia
21      Tărtăcuță Claudel         Oțetoaia
22      Tiron Ionel                    Oțetoaia
23      Norescu Ștefan             Oțetoaia
24      Tărtăcuța Maria            Oțetoaia
25      Antohi Nicoleta             Oțetoaia
26      Bârsan Constantin        Oțetoaia
27      Nantu Veronica             Oțetoaia
28      Coșug Gelu                    Oțetoaia
29      Coșug Dumitru              Oțetoaia
30      Căciulă Dănuț                Oțetoaia
31      Beleciu Vasile                Oțetoaia
32      Trofin Octavian             Oțetoaia
33      Căciulă Jănica               Oțetoaia
34      Velic Gheorghiță           Oțetoaia
35      Vicol Maria                    Lunca Banului
36      Cristea Vasile                Lunca Banului
37      Militaru Ion                   Lunca Banului
38      Tașcă Ion                      Oțetoaia
39      Boțu Maria                    Oțetoaia
40      Smeu Iustin                  Oțetoaia
41      Prodan Veronica           Oțetoaia
42      Samoilă Cristinel          Oțetoaia
43      Dulgheru Cornelia        Oțetoaia
44      Prodan Vasile               Oțetoaia
45      Boțu Ștefan                   Oțetoaia
46     Ocheană Iolanda           Oțetoaia
47     Ilie Viorel                       Lunca Banului
48     Tincu Marlena                Lunca Banului
49      Tiron Dănuț                   Lunca Banului
50      Sandu Ionuț                  Lunca Banului
51      Moaleș Ștefana              Oțetoaia
52      Bulgaru Valerica            Oțetoaia
53      Bejan Ana Maria            Oțetoaia
54      Avram Gheorghe           Oțetoaia
55      Bodea Dumitru              Oțetoaia
56      Căciulă Constanța         Oțetoaia
57      Ungureanu Violeta        Lunca Banului
58      Coșug Ion                      Oțetoaia
59      Horeca Gabriel Ionuț    Oțetoaia
60      Stamate Romică            Oțetoaia
61      Balan Sorin                    Oțetoaia
62      Râpanu Damian Andrei Alin Oțetoaia
63      Samoilă Gina                Oțetoaia
64      Gavriliță Cornelia         Oțetoaia
65      Avram Dorina Gina       Oțetoaia
66      Irimia Mădălina            Oțetoaia
67      Stan Alexandru            Oțetoaia
68      Pascal Ștefan               Oțetoaia
69      Lefter Tincuța               Oțetoaia
70      Râpanu Lența               Oțetoaia
71      Brânza Zâna                 Oțetoaia
72      Carp Marian                  Lunca Banului
73      Pascal Tincuță              Oțetoaia
74      Rezmeriță Maria           LuncaBanului
75      Cornea Maricel              Oțetoaia
76      Codreanu Silvia            Oțetoaia
77      Nica Iulian                    Oțetoaia
78      Vicol Aurel                    Oțetoaia
79      Velic Tudora                 Oțetoaia

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. O investigație jurnalistică de nota 10. DNA ar putea face dosare penale serioase care să se soldeze cu arestări. Aș aprecia DNA dacă s-ar autosesiza cât mai repede.
    – Rusu Jenică
    =

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.