spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Guvernul a adoptat noi măsuri pentru combaterea ambroziei. Amenzi mai mari pentru cei care nu respectă prevederile

- Advertisement -

Guvernul a decis în ședința de joi aprobarea unei Hotărâri ce prevede noi măsuri de combatere a buruienii ambrozia. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, actul normativ vizează, printre altele, simplificarea procedurii de verificare a terenurilor infestate cu ambrozia.

Același act normativ prevede că toate controalele să fie realizate de autoritățile administrației publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliţia locală sau de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu şi eficientizarea procesului de informare şi conştientizare prin mass-media, online şi în format letric, pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi eradicarea acesteia, se mai arată în comunicatul de presă.

De asemenea, Hotărârea mai prevede prelungirea perioadei privind al doilea control asupra terenurilor infestate, în intervalul 6 iulie – 31 octombrie al fiecărui an, verificarea autorităţilor administraţiei publice locale care nu aplică măsurile de control prevăzute de lege, de către o comisie stabilită prin Ordin al Prefectului, care are competenţa de a sancţiona nerespectarea dispoziţiilor legale şi creşterea nivelului de sancţionare cu amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii ambrozia.

„Măsurile reglementate prin prezenta HG vor conduce la diminuarea suprafeţelor de teren infestate cu buruiana ambrozia, a cantităţii de polen eliberată în atmosferă şi implicit la menţinerea unui mediu sănătos pentru populaţie”, se menţionează în comunicatul tramis de Ministerul Agriculturii.  …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/guvernul-a-adoptat-noi-masuri-pentru-combaterea-ambroziei-amenzi-mai-mari-pentru-cei-care-nu-respecta-prevederile-1441354

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.