spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Gutã din Puiesti, cât pe ce sã moarã în streang

- Advertisement -

BETIVAN Un bãrbat în vârstã de 37 de ani, din comuna Puiesti, a decis sã-si punã capãt zilelor chiar de 9 martie, dupã ce a reusit sã piardã numãrul paharelor închinate celor 40 de Sfinti Mucenici. Acesta a bãut la o crâsmã din localitate pânã si-a amintit de anumite probleme personale si le-a spus amicilor de pahar cã merge sã-si încheie socotelile cu viata prin spânzurare. Ion Gutã nu a fost luat în serios, dar cineva l-a gãsit putin mai târziu zbãtându-se în streang, în jurul orei 17.00. Salvatorul l-a dat jos imediat si apoi a solicitat pe numãrul unic de urgentã 112 o ambulantã. „La Compartimentul de Primire Urgente a fost adus în ziua de sâmbãtã, 9 martie, un cetãtean în vârstã de 37 de ani, care a încercat sã se sinucidã prin spânzurare. Acesta se afla într-o avansatã stare de ebrietate, dar din fericire nu i-au fost puse în pericol functiile vitale. Dupã tratamentul de specialitate, bãrbatul a fost îndrumat cãtre sectia de Psihiatrie”, a declarat dr. Gabriela Danis, director medical în cadrul Spitalului Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” Bârlad. Aceastã tentativã de suicid s-a petrecut doar cu câteva ore înainte ca un alt tânãr, de 24 de ani, dintr-o localitate apropiatã, sã-si ducã pânã la capãt gestul sinucigas. Si acesta din urmã si-a pus capãt zilelor tot prin spânzurare, fãrã a lãsa vreun bilet prin care sã-si motiveze fapta.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.