spot_img
14.8 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Groază în plină zi, la Şcheia, după ce o maşină şi casa unui localnic au fost vandalizate de câţiva indivizi

- Advertisement -

Teroarea a pus stăpânire pe o familie din comuna Şcheia, după ce maşina şi casa le-au fost vandalizate în plină zi de un grup de patru indivizi. Capul familiei spune că totul a avut loc luni la prânz, după ce a ajuns acasă cu copilul şi a lăsat maşina parcată în faţa porţii. El povesteşte că abia a apucat să intre în casă, când un grup de patru indivizi, vecini de etnie romă, au tăbărât pe maşină şi i-au spart toate geamurile cu toporul. Nu s-au mulţumit cu atât şi au pătruns apoi în curtea familiei, de unde au aruncat cu pietre şi au spart geamurile la casă, făcându-i pe proprietari să se refugieze cu groază în odaia din spatele locuinţei. Au mai apucat să-i zărească pe cei patru şi să sune disperaţi la poliţie, în momentul în care agresorii au părăsit curtea, îndreptându-se spre casele lor aflate în apropiere. Poliţiştii au demarat cercetările şi l-au audiat pe proprietarul păgubit, căruia îi este frică acum să mai locuiască în propria casă.

Proprietarul crede că întreg conflictul a început cu o seară în urmă
Cătălin Mandache, proprietarul casei de pe strada Movilei, din comuna Şcheia, a spus că trăieşte un adevărat coşmar în ultimii patru ani, de când s-a mutat în noua casă. El locuieşte acolo împreună cu soţia şi cei doi copii şi a avut nenumărate probleme cu câţiva vecini romi. Bărbatul a povestit cum au început şi s-au petrecut evenimentele luni la prânz, după ce s-a întors acasă:„Când încep să urc dealul, trei indivizi din familia respectivă coborau la vale. Eu eram pe stânga, ei veneau pe dreapta şi când am trecut prin dreptul lor, unul dintre ei avea în spate o sapă şi altul un topor, un târnăcop. Unul a simulat că dă cu sapa în maşină, în stânga, s-ar fi făcut că loveşte maşina. Eu am accelerat şi de frică, că aveam copilul ăla mic în maşină, şi m-am dus acasă repede. Am ajuns acasă şi la câteva minute am auzit strigăte afară, la gard. Scandal, înjurături, ţipete, pocnituri cu pietre pe casă. M-am dus la geam şi i-am văzut în momentul în care săreau peste gard, în curte. Am luat copilul şi am fugit într-o cameră din spate. Am intrat în momentul ăla în panică, ca atunci când vezi o turmă de oameni că vine spre noi. Nu ştiam, că sunt doi, că sunt cinci, că sunt zece, nu ştiam nimic. Am stat în spate, au intrat în curte, au spart geamurile la casă, au aruncat cu pietre pe casă, în casă, au făcut cioburi peste tot, ca la nebuni.”

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-03-07/Groaza-in-plina-zi-la-Scheia-dupa-ce-o-masina-si-casa-unui-localnic-au-fost-vandalizate-de-cativa-indivizi

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.