spot_img
8.1 C
Vaslui
18-oct.-2024
spot_img

Grevă și acuze grele, la SC Petal Huși! Liderul de sindicat, acuzat că nu reprezintă interesele angajaților!

- Advertisement -
REVOLTĂ… Salariații de la Petal Huși au oprit lucrul, revoltați că nu își primesc drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar salariile întârzie de multe ori.

PROLETARI… S-au tulburat apele la Petal SA Huși, unde o parte a angajaților a oprit lucrul încă de pe 5 iunie, revoltați că nu își primesc drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă (CCM), iar salariile, au spus ei, întârzie de multe ori. Ajutorul de înmormântare, și el prevăzut în CCM, a stârnit, de asemenea, mânia angajaților, care ar fi constatat că acesta este dat de șefi, pe preferințe, doar unora dintre angajați. Ieri, liderul de Sindicat de la Petal SA, Dănuț Grigore, un fost angajat ieșit la pensie, dar care încă își exercită mandatul primit de la salariați, a susținut că s-a găsit o cale, pentru ca greviștii să își reia lucrul începând de azi. Mai exact, aceștia, pe lângă lichidarea aferentă lunii mai, vor mai primi în cont câte 300 de lei. Ceea ce însă trebuie reținut în mesajul liderului de sindicat este faptul că, în negocierea cu conducerea, s-a stabilit ca toți cei care au protestat să fie obligați să recupereze orele nelucrate pe timpul grevei. Rămâne de văzut cum vor primi oamenii această condiție negociată de Dănuț Grigore, însă cert este că nici conducerea nu îl vede cu ochi buni pe liderul de sindicat. Spune despre el că nu s-a interesat îndeaproape de negocierile inițiate de conducerea fabricii, care a fost nevoită să îi trimită prin poștă invitațiile la discuții.

Destul de tensionată situația la SC Petal, unde cei în jur de 1209 de angajați, câți au mai rămas din colosul de altădată, au răbufnit în aceste zile, în care, spun ei, s-au acumulat nemulțumirile salariale. Unii spun că lefurile au fost de multe ori întârziate, alții că prevederile CCM-ului, pentru tichetele de masă, tichetele cadou și alte asemenea drepturi nu s-au mai respectat din 2019 până în acum. De pe 5 iunie, oamenii au decis să oprească lucrul și să își arate în acest fel nemulțumirea. Liderul de sindicat, Dănuț Grigore, a confirmat toate cele reclamate de angajați. După câteva ore, a revenit cu telefonul și a spus că a reușit să discute cu conducerea și, chiar în cursul zilei, salariații să își primească lichidarea plus 300 de lei, cu condiția să înceapă lucrul, iar greviștii să recupereze toate orele pierdute cu protestul, ca să nu le fie tăiate din salariu.

Conducerea Petal SA dă vina pe liderul de sindicat, pentru lipsa discuțiilor. Acesta, acuză conducerea, nici cu invitații prin poștă nu venea să vadă de drepturile angajaților

Contactată, conducerea SC Petal a făcut următoarele precizări: „Salariile angajaților PETAL S.A. sunt achitate la zi, în acest sens neînregistrându-se nicio restanță. Salariații care au înțeles să protesteze prin refuzul de a lucra reclamă faptul că nu li s-au acordat o serie de drepturi prevazute în contractul colectiv de muncă, respectiv tichete cadou aferente anului 2019, 2020 și 2021, primele de vacanță aferente anilor 2019 și 2020, precum și ajutorul de înmormântare. Condiția pentru acordarea ajutorului de înmormântare este dovedirea cu acte a decesului și a gradului de rudenie cu decedatul. În vederea detensionării situației, conducerea societății a propus reprezentanților Sindicatului încheierea unui acord de eșalonare a acestor drepturi, în prezent neexistând resurse financiare pentru acoperirea integrală a acestora. Primele măsuri care s-au luat au fost achitarea contravalorii tichetelor cadou aferente anului 2021, în valoare de 300 lei neimpozabili, urmând ca în perioada imediat următoare să fie achitate și celelalte drepturi. Conducerea societății este deschisă spre soluționarea acestei probleme pe cale amiabilă, apelând la buna credință a salariaților și a reprezentanților Sindicatului. Refuzul de a lucra, blocând astfel activitatea de producție nu este o soluție benefică, societatea înregistrând întârzieri la livrarea produselor către contractanți. În ciuda deschiderii conducerii societății către medierea acestei situații, Sindicatul PETAL nu a manifestat întotdeauna aceeași dorință, refuzând chiar prezentarea la discuții, conducerea fiind nevoită să recurgă la invitații trimise prin curier/poșta. Noi întelegem că eforturile de a trece de această perioadă dificilă să fie susținute de ambele părți, în sensul că am considerat întotdeauna că Sindicatul PETAL este un partener de dialog atat în negocieri, cât și în desfașurarea efectivă a activității societății”, a transmis directorul general, inginerul Sergiu Cristinel Mateiu.

Contăm pe faptul ca salariații vor înțelege că refuzul de a lucra nu este o soluție

„Cauza acestei situații neplăcute se datorează în primul rând efectelor perioadei Pandemiei COVID, fără a se limita la aceasta. Pe perioada pandemiei, conducerea societății a depus eforturi majore pentru menținerea locurilor de muncă , evitand în acest fel concedierea colectivă. Petal S.A. este una dintre societățile care a funcționat pe perioada pandemiei fără întrerupere, limitând la maxim consecințele negative asupra salariaților. Din păcate, resursele financiare de care societatea a dispus în această perioadă nu au acoperit decât salariile angajaților, acordarea celorlalte beneficii prevăzute de contractul colectiv de muncă (prime, tichete cadou, etc) fiind amânată până în momentul în care acest fapt va fi posibil. Menționam încă o dată ca cele două părți încearcă să identifice soluția cea mai bună, ținând cont atât de resursele financiare disponibile, cât și de consecințele ce se pot produce în urma încetării activității de producție.Contăm pe faptul ca salariații vor întelege că refuzul de a lucra nu este o soluție viabilă, ci dimpotrivă, ar putea îngreuna și mai mult situația economică a societății”, a mai spus Sergiu Cristinel Mateiu, director general al PETAL S.A. Huși.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.