REVOLTĂ… O mamă din Bârlad, care are șase copii în grija statului, a intrat în greva foamei la poarta DGASPC Vaslui! În mână cu o pancartă pe care scria „Greva foamei. Îmi vreau copiii. DGASPC mă minte”, femeia a părut hotărâtă să convingă în acest fel autoritățile să îi dea în grijă copiii cu vârste între 4 și 13 ani. Numai că, pe fondul situației, autoritățile susțin că nici nu s-ar pune problema să nu fie de acord cu solicitarea femeii, doar că aceasta trebuie să dovedească faptul că are unde și cu ce întreține cei 6 copii. Minorii, spune conducerea DGASPC Vaslui, nu ar putea fi dați brusc, sub imperiul unui protest făcut în poarta instituției, întrucât sunt o serie de pași legali care trebuie respectați. Mamei, susține directorul DGASPC Vaslui, Dragoș Cazacu, i s-au explicat etapele reintegrării în familie a minorilor, numai că după mai multe discuții, aceasta a ieșit în fața clădirii Protecției Copilului, anunțând printr-o pancartă că intră în „greva foamei”. Mama a susținut că este împiedicată să își ia copiii înapoi, acuzând angajații Protecției Copilului, care i-ar imputa faptul că nu are abilități parentale și că în ultimii doi ani, de când stau micuții în centru, nu i-ar fi vizitat mai deloc. Protestul s-a încheiat după două ceasuri, când femeia a fost chemată din nou de conducerea instituției, care i-ar mai fi explicat o dată ce are de făcut pentru a-și lua copiii lângă ea.
Copiii pentru care femeia din Bârlad susține că luptă și îi vrea lângă ea se află în grija statului încă din 2021. Povestea lor este una tristă, însă nu pentru că statul i-ar fi scos dintr-o familie în care nu erau în siguranță, ci pentru că însuși tatăl lor i-a adus la un centru al DGASPC Vaslui, motivând că, din cauza serviciului, nu poate avea grijă de ei. Micuții, cu vârste acum între 4 și 13 ani, au fost preluați și, de atunci, beneficiază de o măsură de protecție. Este greu de spus unde a fost mama în tot acest timp, pentru că, din spusele angajaților DGASPC Vaslui, abia luni, 19 iunie, femeia ar fi venit la sediul instituției, depunând o cerere în acest sens. A vorbit cu directorul DGASPC, cu specialiștii instituției, explicându-i-se care este procedura în acest caz. Mama însă era convinsă că își poate lua copiii acasă în momentul următor adresării solicitării, numai că acest lucru nu a fost cu putință. Marți, ea a revenit la Protecția Copilului și, de asemenea, a avut discuții cu reprezentanții instituției, însă, din câte spun cei care au vorbit cu ea, femeia s-ar fi supărat pe toate condițiile care i s-ar fi prezentat ca inevitabile în procesul de reintegrare în familie a copiiilor și, în jurul orei 14.00, a decis să își radicalizeze un pic demersul și să intre în greva foamei. A avut la îndemână și o pancartă pe care era scris mesajul: „Greva foamei. Îmi vreau copiii. DGASPC Vaslui mă minte”. „E o mamă care își vrea copiii înapoi. E o mamă disperată”, au spus cei care au văzut-o pe femeie în timpul protestui și au empatizat cu ea.
„Recunosc, în timpul acesta, am făcut trei vizite. Și am făcut multe apeluri telefonice la centru”
Bârlădeanca și-a explicat public decizia de a atrage astfel atenția asupra cazului său, susținând că are parte de „piedici” din partea DGASPC Vaslui. „Fostul soț mi-a dat copiii la centrul de plasament și acum, dacă am făcut toate condițiile pentru a-mi putea lua copiii și de la centru, nu vor să mi-i dea. Îmi pun tot felul de piedici, că n-am abilități parentale, că nu am vizitat copiii. Dar abilitățile parentale dacă nu le aveam, eu nu-mi creșteam până la vârsta de 10 ani. Am făcut condiții, tot ce mi-a cerut, am loc de muncă, am fost și în instanță, la Curtea de Apel Iași, unde am primit un termen pe 28 iunie, unde mi s-a spus ce trebuie să fac, pentru a-mi lua copiii, dar de aici îmi refuză cererea. Și dacă au spus că îmi refuză, eu am zis să intru în greva foamei. Ei îmi promit, dar nu îmi dau copiii. Am făcut condiții, am făcut tot, dar acum îmi cer altele și nu îmi dau copiii”, a spus femeia. Numai că atunci când a venit vorba despre cât de mult s-a interesat în cei doi ani de când copiii sunt sub ocrotirea statului, de soarta lor, mama a recunoscut că nu s-a întâmplat prea des. „Recunosc, în timpul acesta am făcut trei vizite. Și am făcut multe apeluri (telefonice, n.r.) la centru, dar nu îmi răspundeau la telefon. Convorbiri au fost… Acum nu mă lasă să îmi iau copiii. Prin această grevă eu vreau să îmi iau copiii înapoi”, a spus, hotărâtă, mama celor 6 micuți.
Directorul Cazacu: „Noi vrem ca mama să își ia copiii acasă, pentru că nicăieri nu le poate fi mai bine decât lângă mama lor, dar trebuie respectate niște etape legale”
De partea cealaltă, conducerea DGASPC Vaslui, reprezentată de directorul Dragoș Cazacu, a explicat faptul că instituția nu se opune sub nicio formă reintegrării copiilor în familie, însă mama trebuie să facă dovada că poate crește în condiții bune cei 6 copii. „Mama celor 6 copii a primit tot suportul din partea instituției DGASPC Vaslui, de a parcurge etapele pentru a-și lua copiii înapoi. Legea prevede exact ce pași sunt de parcurs. Nimeni nu are interesul de a nu lăsa o mamă să își crească proprii copii. De când au fost preluați, în 2021, de DGASPC Vaslui, mama a fost căutată, dar la domiciliul din acte nu era de găsit. Abia acum (în iunie, 2023, n.r), mama a depus cererea pentru a-și lua copiii înapoi. Este firesc, este impus de procedurile legale, să existe o verificare temeinică a condițiilor pe care le are mama pentru ocrotirea celor 6 copii și a altor elemente importante în asemenea cazuri. Nu poți depune astăzi o cerere și pe loc totul să se rezolve. La două ore de când a intrat în greva foamei, eu, personal, am venit la sediu și am vorbit cu doamna, am invitat-o în instituție, am chemat și psihologi ca să îi mai explice o dată procedura. Cu toții vrem ca doamna să îndeplinească cerințele și să își ia copiii acasă, pentru că e mama lor, dar prevederile legii care apără interesul superior al copiilor, ne obligă să ne asigurăm că micuții vor fi în siguranță și mama poate să se îngrijească așa cum trebuie de ei”, a spus directorul Dragoș Cazacu.
Era cineva la dgaspc, ca toți au afacerile lor iar acolo merg doar la cafele . Copii trebuie sa stea lângă mama iar statul trebuie sa susțină astfel de cazuri prin asistenta sociala care la noi este inexistenta. Alții fura miliarde din bugetul statului își fac vile de miloane de euro au suvuri de sute de mii de euro bucata opulenta extravagante .
Anul si carlanul! Asta e o adevarata fabrica de viitori asistati social. Si cum adica „cu ce-i intretine”?! Cu banii din alocatii si din ajutoare de stat, evident! Sau, in fine, cu ce mai ramane din ei, dupa ce-si ia dozele zilnice, prescrise de medic, de… alcool, tigari si pacanele 😀 . Ca medicamentele astea „ie” scumpe. Ca doar n-o sa munceasca! Munca „ie” grea! Las’ ca are grija statul! Important e sa mearga la vot, sa puna stampila unde trebuie.
Si-a vizitat copiii exact cum viziteaza unii locul de munca la DGASPC. Toata ziua prin oras si prin piata, unii vind parfumuri sau isi administreaza terasele ori afacerile pe care le au.
Dacă mai stătea puțin în biroul directorului mai făcea un copil.
Șterge gurița Daniel.Mănânci prea mult kaka asa de dimineață.
Depinde unde a intrat, la Cazacu sau la Buruiana. Cazacu nu cred ca are spor, ca e pui de Gostat… 🙂 Buruiana, poate, daca i-a mai ramas si pusca, nu doar cureaua lata 🙂 Unul era Armeanu!!