spot_img
13.9 C
Vaslui
19-sept.-2024
spot_img

Greva de la CFR s-a încheiat după 9 ore. La ce acord au ajuns sindicaliștii cu ministrul transporturilor

- Advertisement -

Negocierile între ministrul transporturilor și sindicaliști s-au finalizat cu o decizie de creștere a salariilor în acord cu rata de inflație, a anunțat purtătorul de cuvânt al ministerului, Alin Șerbănescu. Astfel, protestul angajaților CFR se încheie, iar circulația trenurilor este reluată, după ce astăzi au acumulat întârzieri și de șapte ore.

„Părțile au convenit ca pentru perioada următoare să se agreeze ca soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022, în condițiile aprobării cadrului legal și financiar. (…) Părțile s-au angajat să identifice constant soluții pentru aplicarea statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice”, a citat Alin Șerbănescu dintr-un comunicat comun agreat de minister și sindicate.

El a precizat că suma exactă cu care vor crește salariile va fi stabilită în urma calculării indicilor pentru că ei se raportează la nivelul anului 2021.
Citeşte întreaga ştire: Greva de la CFR s-a încheiat după 9 ore. La ce acord au ajuns sindicaliștii cu ministrul transporturilor

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.