spot_img
spot_img
4.1 C
Vaslui
22-dec.-2024

Grecia va ridica un zid la graniţa cu Turcia

- Advertisement -

Guvernul de la Atena intenţionează să construiască un zid de-a lungul frontierei de 206 kilometri cu Turcia pentru a stăvili imigraţia ilegală, scrie publicaţia electronică EUObserver, citând un oficial grec.

Proiectul de fost dezvăluit de Christos Papoutsis, secretar de stat pentru Protecţia cetăţenilor în executiv elen şi fost comisar european pentru Energie, într-un interviu acordat pe 31 decembrie agenţiei ANA. „Cooperarea cu alte state comunitare decurge bine. Intenţionăm acum să ridicăm un zid pentru a gestiona problema imigraţiei ilegale”, a declarat oficialul grec.

„Societatea elenă şi-a atins limitele în ceea ce priveşte acceptarea de imigranţi ilegali. Suntem ferm decişi în această privinţă”, a avertizat oficialul citat care a comparat zidul pe care guvernul său vrea să îl ridice la graniţa cu Turcia cu cel de la frontiera dintre Mexic şi SUA.
UE şi Turcia nu au reacţionat încă la planul guvernului de la Atena, deşi o astfel de iniţiativă riscă să genereze tensiuni. Bruxelles-ul, de exemplu, critică des zidul ridicat de statul evreu de-a lungul frontierei cu Cisiordania, în timp ce unii ar putea vedea construcţia de la graniţa turco-elenă drept un simbol al antipatiei europene faţă de statul musulman.

Un oficial de la Bruxelles a criticat însă indirect proiectul guvernului elen, subliniind că astfel de măsuri dau roade doar pe termen scurt. Oficialul a recunoscut apoi că protecția frontierelor este strict o problemă internă.

Comisia Europeană a anunţat luna trecută că va extinde până pe 2 martie misiunea botezată Rabit (Rapid Intervention Border Teams) şi va aloca aproape zece milioane de euro în următoarele şase luni pentru a îmbunătăţi condiţiile din centrele de detenţie din Grecia unde sunt închişi imigranţii clandestini.

La misiunea Rabit participă 175 de poliţişti de frontieră din 25 de state membre UE, a căror activitate este coordonată de Frontex, agenţia europeană de control al frontierelor.

Grrecia este principalul punct de intrare pe teritoriul european a imigranţilor ilegali din Africa şi Asia. Peste 7500 de persoane au fost interceptate la graniţa turco-elenă numai în cursul lunii octombrie.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.