Gospodării și adăposturi de animale distruse de foc
Zi de foc, la propriu, luni, 5 august, pentru pompierii băcăuani. Aceștia au fost solicitați să intervină în stingerea mai multor incendii izbucnite în gospodării din județ, soldate cu pagube însemnate.

Un alt adăpost, de data aceasta de păsări, a fost distrus de flăcări tot luni, și în Slănic Moldova. Aici, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești a fost solicitat, la orele amiezei, să se lupte cu flăcările care cuprinseseră adăpostul din gospodăria unei persoane vârsnice, cel mai probabil din cauza amplasării necorespunzătoare de materiale combustibile în împrejurimea unor surse de aprindere.
O a treia intervenție similară a avut loc, în ziua amintită, în jurul orei 22.40, și în omuna Colonești, județul Bacău. Aici, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri din Bacău a fost solicitat să stingă un incendiu izbucnit la un depozit de furaje amplasat în curtea unui localnic din satul Colonești. Au fost arse de flăcări circa zece tone de plante furajere și un perete de lemn dintr-un depozit de animale. (M. Rotaru)
sursa: http://www.ziaruldebacau.ro/2013/08/07/gospodarii-si-adaposturi-de-animale-distruse-de-foc.html