REMARCABIL … Ce-ar trebui sã învãtãm de la cei care au împlinit deja 100 de ani si sunt mai bãtrâni ca Unirea? Sã fim uniti si sã ne iubim tara! Sublocotenentul în retragere Issaia Cãruntu, din satul Borodesti, comuna Pochidia a împlinit în 2016, venerabila vârstã de 100 de ani! Anul acesta a fãcut 102 ani si este slãbit de boalã, fiind operat de câtiva ani. Mos Issai s-a bucurat totusi de faptul cã la aniversarea unui centenar de viatã, a avut curtea plinã, fiind sãrbãtorit de Armata Românã, de Comandamentul Militar Judetean Vaslui, de primarul Marius Ciocan, de Prefectura Vaslui si de Asociatia Nationalã a Veteranilor de Rãzboi, filiala Vaslui. Dar s-a bucurat si cã anul acesta, în care este sãrbãtorit Centenarul Marii Uniri a primit vizita reporterilor ziarului Vremea Nouã. Povestea sa de viatã este foarte interesantã: s-a nãscut rus si moare român, pentru cã o româncutã din Pochidia i-a furat inima gornistului Issai, venit în al doilea rãzboi mondial de peste Prut, de la rusi!
Împlinirea unui centenar de când te-ai nãscut, înseamnã cã Dumnezeu te iubeste. Dar sã astepti sã împlinesti 103 ani, este chiar dovada cã Dumnezeu ori te iubeste prea mult, ori te-a uitat pe Pãmânt. Pentru Issai Cãruntu momentul de dupã sãrbãtorirea Centenarului sãu a însemnat un fel de revenire la viata de militar. Chiar dacã este nãscut în URSS, localitatea Telescu (dupã cum scrie în buletin), acesta a fost gornistul Armatei Române, pe timpul celui de al doilea Rãzboi Mondial. A mers pe front din 1941 pânã în 1943. A sunat goarna pentru soldati la desteptare si la stingere, dar si în mometele de foc ale atacurilor la baionetã. Pentru faptele sale de arme, gornistul Issai a iesit din viata militarã cu gradul de sublocotenent în retragere. S-a cãsãtorit în satul Borodesti, comuna Pochidia, având cu sotia sa cinci copii. A fost tehnician veterinar zootehnist la CAP Pochidia, pânã la iesirea la pensie, în 1976. Acum are de la cei cinci copii, toti în viatã, zece nepoti si opt strãnepoti. Când a împlinit 100 de ani, în anul electoral 2016, la aniversare curtea s-a umplut de sãteni si de cei veniti special de la Vaslui (din partea prefectului Daniel Olteanu), de la Comandamentul Militar Judetean Vaslui, de la Asociatia Nationalã a Veteranilor de Rãzboi-Filiala Vaslui si de la Primãria Pochidia. Mos Issai a primit diplome de excelentã, diplome de merit, o cocardã cu însemnele Armatei Române, mesaj direct de la ministrul Apãrãrii Nationale si de la prefectul judetului Vaslui din acel an, Daniel Olteanu. Acum, când se aniverseazã 100 de ani de la Marea Unire, de bãtrânul gornist al armatei vasluiene, care în 5 mai a împlinit 102 ani, nu-si mai aminteste nimeni.
Lumea s-a schimbat chiar sub ochii lui mos Issaia
Dupã rãzboi, sublocotenentul în rezervã Issai Cãruntu a fost martorul stalinizãrii României. Avea 31 de ani când a fost nevoit sã-si dea pãmântul si animalele la Colectiv. Fiind un om respectat în comunitate si pentru a evita complicatii cu sãteni, autoritãtile comuniste i-au oferit functia de tehnician veterinar la CAP, la ferma de animale. „Tata muncea si trãia cumpãtat. Dupã muncã se ducea si bea o canã de vin natural. Atât. Apoi mânca doar hranã gãtitã, nu semipreparate sau orice altceva. Mergea cu ceanul lui la muncã, acolo fãcea la foc mãmãliga”, spune Elena, fiica lui mos Issaia care se îngrijeste de bãtrân. Acum, este cel mai bãtrân om din comunã si din pãcate nu-si mai aminteste prea multe. Dar de pãhãrutul de vin natural nu a uitat, chiar dacã este bolnav. Sã ne trãiesti mos Issai, întru multi ani! La multi ani România! La multi ani Issai Cãruntu!
Povestea de dragoste a lui mos Issaia de pe plaiurile tutovene
MÃRTURIE…Elena, fiica lui mos Issai, care se îngrijeste de tatãl ei, a povestit cum s-au cunoscut pãrinti ei. El, un tânãr din proaspãtul stat comunist URSS, ea o fatã dulce de pe plaiurile tutovene. „A venit aici cu armata de peste Prut si a rãmas, cã s-a îndrãgostit de mama. O fatã simplã, care muncea la ferma de vaci, i-a furat inima, el fiind tehnician veterinar. Tata a trãit suficient de mult ca sã cunoascã toate regimurile politice care au trecut peste noi, sã cunoascã bucuria nasterii urmasilor, dar si durerea mortii celor dragi. Mama a murit de mult si el a suferit foarte tare, pentru cã s-au iubit enorm. Nu am îndrãznit sã-i întreb cum s-au cunoscut si ce i-a legat, pentru cã noi fiind copii de la tarã, nu ne permiteam asemenea întrebãri cu pãrintii nostri. Dar vã pot spune cã tata a fost muncitor, corect cu toti cei care îi erau sefi, a respectat toate regimurile prin care a trecut, muncind pentru noi. Ne-a fãcut pe toti oameni. Istoria lor era tabu pentru noi, nu pentru cã ar fi fost vreun secret ci pentru cã ei niciodatã nu vorbeau cu noi problemele lor. Asa tatã am. Dar de rãzboi, cel de al doilea Rãzboi Mondial, ne mai povestea. Am uitat si eu, cã sunt bãtrânã cã v-as mai spune câte ceva. Fratii mei, care sunt plecati, au luat si fotografiile cu mama, cu tata mai tineri. As fi vrut sã vã spunã el mai multe, dar nu mai poate vorbi, nu aude… abia mai mãnâncã. El spune cã a trãit mult si bine!”, a spus Elena, fiica cea micã a lui Issai Cãruntu.
