MÂNDRIA… Magazinul Godiya este cunoscut de toate femeile din Vaslui care se îmbracă șic și nu numai. În cinci ani, creatoarea de modă Laura Ștefăniță a făcut furori creând modele inedite și foarte apreciate de doamnele cu gust. Godiya este mai mult decât un magazin de haine, e o revoluție o bunului gust și o eliberare a frustrărilor tuturor doamnelor care ani de zile au trebuit să cumpere haine de la magazinele unde se îmbracă doar adolescenții. La Godiya, Laura le creează haine pe măsura lor, confortabile și foarte șic, de parcă nu-ți vine să crezi că sunt făcute la Vaslui. Faima creatoarei de modă din Vaslui a depășit cu mult granița județului. Sunt femei care bat cale lungă de la Constanța, Iași, Bacău sau Cluj pentru a proba creațiile unice ale acestei doamne a bunului gust. Prețurile nu sunt mari, ca pentru vasluieni, dar creațiile sunt de înaltă clasă, ca-n vitrinele de pe Calea Victoriei din București. Godiya nu vinde produse în serie, ci doar colecții, iar fiecare produs se face în doar maxim 20 de piese. Cele mai frumoase modele se reinterpretează și ajung din nou în vitrina Godiya. Pentru a înțelege ce înseamnă spiritul Godiya, trebuie să citești afișul care tronează în mijlocul atelierului Laurei Ștefăniță. Pe acesta este scris: “ Ce suntem noi? Croitori! Ce vrem noi? Multe țesături! Ce facem cu ele? Nu știm!”. Povestea de viață a acestei creatore de modă, care, simplu, se recomandă croitoreasă, este de film. A plecat la drum după ce a fost disponibilizată de la o clinică privată și, cu soțul pompier, a început cu un atelier de creație făcut într-un sat, la Delești. A început croind pe jos, pe gresie, fiindcă nu avea masă specială, iar acum vinde la doamnele cu stil din România. Astăzi, în magazinul ei de la Brașov se îmbracă vedetele din showbizul românesc. Mirabela Dauer pierde ore probând hainele Laurei de la Vaslui, iar poetul Dinescu distrează vânzătoarele în timp ce soția sa se delectează alegând haine potrivite. Mai jos citiți povestea neromanțată a acestei creatoare de modă, care împreună cu șase croitorese face minuni într-un atelier dintr-un sat vasluian. Și când te gândești că aceasta visa să fie asistentă medicală!
Laura Ștefăniță ne dezvăluie ce este în spatele cortinei celebrelor magazine Godiya. “Godiya înseamnă mulțumesc. Mi-a plăcut foarte mult rezonanța acestui cuvânt. Semnificația cuvântului „mulțumesc” am căutat-o inițial în mai multe limbi și m-am oprit la această variantă din 150 de traduceri. Muncesc de tânără și am avut primul job la departamentul Relații cu Clienții, într-un laborator de analize medicale din Vaslui, după ce am terminat o școală postliceală de profil. Acolo mi-a plăcut să învăț și chiar am făcut-o. Am învățat Medicină mai mult decât am crezut că voi ști vreodată. Poate acum nu știu croitorie, cât știam atunci medicină. Din motive independente de mine, m-am decis să mă opresc. Și am început altceva. Croitoria este ceva ireal, de domeniul fantasticului, în timp ce în domeniul medical totul este clar. Am ales astfel partea frumoasă a lumii. Am vrut să fac ceva ireal de frumos. Talentul poate l-am moștenit. Bunica mea a fost croitoreasă. Croia, dar mie nu-mi plăcea ce face. Probabil în mintea mea, acolo, în niște sertare, s-a înmagazinat ceva, fără voia mea. Probabil subconștientul le-a captat. Au fost situații în care am vrut să fac ceva și, tehnic vorbind, mi-am adus aminte imagini din copilărie când bunica croia. Dintotdeauna mi-am făcut hăinuțe, în special rochii. Mi-a plăcut exclusivitatea! Pentru alții, până am deschis magazinele, am făcut foarte puțin, fiindcă mi-a fost întotdeauna rușine să cer bani. Acesta era purul adevăr pentru care în trecut refuzam să lucrez pentru alții. Pe fata unei colege de-ale mele, de la clinica unde lucram, care mergea pe diverse scene și cânta, am îmbrăcat-o de la grădiniță, până acum. Tot timpul eu i-am creat ținutele”, și-a început povestea Laura Ștefăniță. Aceasta spune că succesul magazinelor Godiya se datorează și soțului ei, Laurențiu, care a susținut-o și a ajutat-o cu partea de vânzări, dar și de aprovizionare, deși acesta este pompier: «Am avut noroc că soțul meu m-a susținut foarte mult și știa că acest lucru îmi place și m-a lăsat să-l fac. Aveam mașină de cusut în casă, știam că-mi fac rochii singură în casă, știa că pot. A crezut în mine și m-a lăsat în lumea mea. Contează foarte mult acest lucru. Acum ne bucurăm împreună că am creat un curent în oraș și nu numai. Cea mai mare bucurie a mea este când văd oameni îmbrăcați de mine. De multe ori vara, în Copou, când am timp, stau ore întregi și mă uit. Și văd lumea îmbrăcată în hainele mele. Îmi zic în gând: “Asta e de acum trei ani!” Știu colecțiile, le știu numele fiecărei haine în parte. Multe persoane care au văzut hainele mele au crezut că eu sunt grasă. Dar nu-i așa! Hainele mele sunt pentru o anumită vârstă. Dacă ești un pic mai plinuț, nu te poți îmbrăca de la copii. Acest lucru nu înseamnă că ai niște kilograme, ci doar că vrei niște haine frumoase pentru vârsta ta. Corpul îmbătrânește, dar mintea nu. Vrea haine la fel de șic, ca atunci când ești tânăr. Nu ne mai putem îmbrăca ca la 18 ani. Vrem niște haine care să fie confortabile și care să creeze o stare de bine. Aceasta este filozofia mea».
Începuturile brandului “Godiya” și cum au ajuns creațiile Laurei să uimească România
Laura s-a apucat de modă după ce a plecat de la o clinică medicală. Iată cum a început: “M-am închis în casă, mi-am consumat frustrarea că am închis un capitol din viața mea și deschid altul. Atunci mi-am zis că trebuie să fac ceea ce simt că-mi place. Nu mai vreau să lucrez oriunde. La început, mi-am cumpărat cu ultimul salariu pe care l-am încasat de la clinică, zece role de tul. Mi-am propus să fac ceva ce puteam realiza acasă cu o mașină de cusut. Și așa am început să creez niște fustițe foarte frumoase. Și când zic eu că sunt frumoase, chiar sunt. Fiindcă sunt destul de critică cu mine însămi. Fiecare fustiță avea o anumită culoare, cu bandă de o altă culoare, chiar în contrast, cu pietricele lipite, cu fundițe create manual. Era o descărcare, să lucrez ceva frumos. A face o haină bună, a mânca o prăjitură bună și a mângâia o pisică, cred că sunt cele mai frumoase lucruri din lume. Și am început să fac aceste fustițe și, pe măsură ce le făceam, îmi doream să fac alta și iar alta. Soțul meu m-a lăsat atunci în lumea mea, chiar m-a susținut. Eram atât de încântată de munca mea, de cum îmi ies fustițele acelea, dar nu îmi puneam problema ce voi face cu ele. Soțul meu nu îndrăznea să mă întrebe. Omul când e un pic în lumea lui, îl lași acolo. Așa a procedat și soțul meu. Dacă mă aducea în realitatea de atunci, ar fi fost prea crud pentru mine. Au început să nu mai încapă în casă. Pur și simplu nu mai aveam unde să le pun. Atunci aveam un apartament de trei camere, în care locuiesc și acum și chiar nu mai aveam unde să pun un ac. Când pășeai pe hol nu aveau unde. Peste tot erau numai fustițe. Fiindcă acestea erau mai înfoiate și ocupau spațiu. Și am hotărât să le vindem. Pe mine nu mă interesau la acel moment banii, doar aveam nevoie de spațiu. Ideea este că eu trebuie să fac, mai departe ce se întâmplă cu creațiile mele nu mă interesa. Soțul meu s-a ocupat de vânzarea lor. S-a rugat de toată lumea să le vândă, dar nu voia nimeni. Prețul era unul mic. Cred că undeva la 20 de lei sau chiar 25 de lei. Îl dădeau pe soțul meu afară din magazin, când auzeau că sunt făcute în România, iar când le spuneai că sunt realizate la Vaslui, nici nu mai discutau cu tine”.
Perseverența, munca, dar și creativitatea sunt secretele din spatele brandului “Godiya”
Laura a avut prima mare satisfacție când a reușit să plaseze marfa sa într-un magazin din Vaslui: “Singura care le-a vrut și a zis că o să încerce să le vândă a fost doamna Adriana de la Cristelo. Nici bine nu a ajuns soțul acasă și femeia a sunat că mai vrea. Le-a luat pe toate. Era în preajma lui 8 Martie și erau foarte multe serbări și probabil că le trebuiau. Acest lucru mi-a dat un curaj și o încredere în mine fantastică. Și am început să mai fac. Îmi cereau pe anumite tematici și așa am început să fac haine. Începuse să îmi ceară acele fuste și pentru adulți. Și de aici am început să mă dezvolt. Fiindcă îmi trebuiau alte mașini, de exemplu, de surfilat. Nu aveam banii necesari. Am început să fac câte un pic! Aveam o prietenă, care era șefă de secție la un atelier de confecții în oraș, pe care am cooptat-o în echipa mea. Cum în casă nu mai încăpeam, am găsit un spațiu impropriu, dar a fost foarte bun pentru început. Spațiul era al unui fin de-al meu pe care mi l-a pus de dispoziție. Era iarna. Nu era apă, căldură. Aveam în schimb o butelie pe care o foloseam pentru a ne încălzi. Mirosea a gaz tot timpul și ne rugam de vecini să ne ajute să schimbăm butelia, fiindcă nu ne descurcam singure. Croiam pe jos, pe gresie, după ce o spălam bine. Ne făcusem niște genunchiere, că era frig și ne dureau oasele, și croiam tot timpul. Important era că producția mergea și lucram nu numai pentru Vaslui, ci și pentru alte magazine din alte județe. Am făcut și lucruri mai complexe. S-a complicat totul când nu ne veneau banii înapoi la timp. Magazinele ne cereau marfă, dar ne întârziau cu plățile. Ajunsesem să-mi plătesc prietena cu care lucram din banii soțului. Atunci am decis, stând la rând la magazin la Kaufland, că a venit timpul să am pătrățica mea unde să-mi vând hainele pe care le cream. Și în fața mea, acolo, la rând, era un spațiu gol, de închiriat. Tocmai plecase o firmă care vindea mâncare de câini. Pe loc am hotărât că acolo va fi magazinul meu. Nu făcusem niciun plan de afaceri, nici măcar o analiză a ce înseamnă amortizarea chiriei, adică câte haine trebuia să vindem doar pentru a acoperi cheltuielile cu spațiul, ci pur și simplu am zis că aici va fi magazinul meu și așa a fost. Poate dacă făceam vreo prognoză a vânzările nu mă mai apucam niciodată. Și, de capul nostru, eu și cu soțul meu am luat decizia. Din acestă cauză, consider că a te consulta cu un specialist pe o chestie care-ți este de folos să-ți realizezi un vis, este o mare greșeală”.
Primul magazin Godiya a fost la Kaufland, în Vaslui
ÎNCEPUTURI… Laura a povestit cum s-a decis să-și deschidă primul magazin: “În 2016 am deschis primul magazin la Kaufland, am muncit foarte mult acolo. Am avut ambiția ca marfa de acolo să fie 80% din producția mea. Am făcut câte cinci sau trei bucăți din fiecare model care era acolo, ca să-mi fac un stoc. Prima haină pe care am vândut-o din magazin a fost dată chiar de mine. Eu eram în magazin în acel moment. Era chiar ziua în care am deschis. Îmi amintesc că în ziua aceea am vândut doar șase produse. Era o zi de toamnă, era frig și ploua. Dar eu vândusem șase produse și eram foarte mândră. Mi-am zis: Doamne, chiar am reușit! Mi-a plăcut foarte mult că am văzut reacția curioasă a oamenilor. Erau bucuroși că văd ceva nou, ceva frumos, cum nu mai era la Vaslui. Când mergeam cu fustițele să le vând și nimeni nu le voia, atunci mi-am jurat că o să afle tot Vasluiul despre mine. Mi-aș fi dorit atunci ca patronii care m-au refuzat să fie un pic mai deschiși cu mine, să mă accepte așa cum eram eu, o creatoare la început de drum. Am vrut să deschid un magazin așa cum trebuie, fiindcă, cum v-am mai spus, nu mă interesa profitul imediat. Am deschis magazinul de la Kaufland, cu manechine din fibră de sticlă cum nu mai văzuse Vasluiul, fiindcă voiam ca totul să fie perfect, indiferent câți bani trebuia să bag. Am cumpărat umerașe de fițe. Am cheltuit toți banii pe care îi aveam strânși fiindcă voiam să-mi cumpăr o mașină. Soțul meu mi-a zis: “Treaba ta, sunt banii tăi, vezi să nu-ți pară rău!” Am deschis, oferind cu pungile mele inscripționate cu Godiya, pe care le ofeream gratuit, lucru pe care-l fac și acum, chiar dacă eu plătesc pe fiecare pungă o ecotaxă”.
Ce este acolo la Vaslui, la Godiya? Centrul modei europene?
CREZ… Godiya creează dependență. Laura Ștefăniță este convinsă de acest lucru: “La momentul în care am vrut să vând prima dată acele fustițe, de care v-am povestit, patronii care m-au refuzat m-au umilit. Acum la Vaslui, lumea știe de Godiya, dar în țară când spun unde sunt atelierele, lumea se miră și mai tare, mai ales când le spun că am atelierul undeva într-un sat din Vaslui. Am o clientă de la noi din oraș, într-o funcție importantă, care are două fete la București. Și le trimite haine de la mine. Le filmează cu telefonul și ele și le aleg astfel. Când ajung cu ele în instituțiile unde lucrează, se întreabă: “Dar ce este acolo la Vaslui, centrul modei europene, ce-i acolo?” Știți cu ce mândrie spun acest lucru ? Să stai la Cluj, la o masă, la o terasă, cu vreo șase persoane care au magazine în capitala Ardealului și se rugau de mine să mă capaciteze să le livrez marfă și lor. Știți ce bine m-am simțit ? Mă lăudam eu la clujenii ăia că sunt de la Vaslui. Contează mult. Eu pe etichete pun Vaslui – Delești. E o chestiune de mândrie. Să ajungi să vinzi produse făcute la Vaslui, să vezi lumea bună din București, Brașov sau Cluj, îmbrăcată cu hainele mele, nu poți decât să te bucuri. O persoană care vine la magazinul nostru, care se îmbrăca mai office, cu taior gen, dar a aruncat totul din dulap și are doar ținutele mele. Mi-a și spus: “Băi, nu știu ce mi-ai făcut, m-ai prostit, m-ai hipnotizat, dar eu am haine doar de la tine!” Acest lucru îmi dă forță și putere să continui, să creez pentru vasluieni. La un moment dat a fost o ședință la Primăria Vaslui și primarul le-a zis. “Băi, dar mai schimbați-vă ținutele. Ați început să purtați numai de la Godiya. Eu înțeleg că este peste drum și v-a luat mințile, dar aici trebuie ținute mai office”. Hainele mele am văzut, creează dependență, pentru că eu caut doar țesături de calitate. Mă lupt foarte mult pentru a realiza acest lucru, fiindcă în România nu mai avem fabrici și trebuie să le comand în alte țări. Mă chinui prin Skype, prin diverși intermediari. Aducem țesături corecte, pentru că fabricile din România s-au închis, iar acolo unde mai se fac în România prețurile sunt foarte mari și nu te poți apropia. Ne aprovizionăm mult din importuri. În Vaslui nu prea mai avem de unde. Doar etichetele le facem aici”.
Laura Ștefăniță, între consacrare și ispite
PUȚINĂ FILOZOFIE…Godiya înseamnă calitate, seriozitate și creativitate: “Vom achiziționa prin fonduri europene un utilaj modern de imprimare și brodare în același timp. Acum lucrăm cu o firmă din Toplița, însă ne înțelegem foarte greu cu ei. Și din cauza limbii, dar și din cauză că noi vrem să vedem cum iese modelul și după aceea să dăm comanda în serie. Folosim un material chinezesc, care imită bumbacul, dar este fibră total sintetică. Se cheamă PPH și compoziția acestuia este secretă. Nimeni nu știe formula. Dar e un material extraordinar. Pentru accesorii mă duc tocmai în China. În România aproape nu mai producem nimic. Doar elastic mai facem la o secție în Vaslui, dar nu au ce-mi trebuie mie. Și fermoare, dar mie îmi trebuie altceva. Ar trebui să se lucreze mai mult la aceste chestii. Ar fi soluții pentru firme mici, mai ales că noi le asigurăm comenzi. La un moment dat, cineva mi-a cerut marfă pentru magazinele lor, dar am refuzat. Nu avem capacitatea să fac acest lucru. Trebuie să facem produse de serie și atunci pierdem calitatea.
Spiritul Godiya și de ce refuză creatoarea Laura Ștefăniță să lucreze produse în serie
ISPITE… Laura a refuzat să părăsească România pentru o se consacra ca și creator de modă într-un concern turcesc: “Am avut o ofertă să mă mut la o fabrică din Turcia pe un salariu fabulos. Îmi dădeau totul, casă, masă, mașină. Eu trebuia să vin și să creez modele. Mă acceptau cu toate șabloanele mele. Dar am refuzat! Vreau să lucrez la Vaslui, în România mea. Într-adevăr, sunt conștientă că șabloanele mele – și sunt multe, peste 1.500, sunt valoroase și pentru o fabrică ar fi aur. Eu le consider averea mea. La Godiya, noi nu revenim niciodată cu același model. Dacă este unul de succes, peste un timp îl reinterpretăm. Dar haideți să vă explic cât de lung este drumul până când facem aceste șabloane. Mai întâi le desenăm și iar le desenăm, până când ne place ce obținem. Apoi facem aceste șabloane. După șablon, facem “campionul nr. 1”, de obicei mărimea 38, că este mai uzuală. După ce îl realizăm, îl probăm și facem retușurile și de abia apoi facem modelele, manual. În fabricile mari, din șablon, prin intermediul unor programe de calculator, se fac direct modelele. Însă aceste programe costă foarte mult și noi nu ne permitem la Godiya. Noi nu lucrăm mai mult de 20 de produse de la un model. Când acestea se cos, eu deja fac altceva. Gândesc alte modele, că mă plictisesc de cele care sunt deja în lucru. Acesta este spiritul Godiya, mereu modele noi de haine. Și, cum v-am spus, doar pe cele mai de succes dintre ele le reinterpretăm.
