spot_img
spot_img
6.9 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Goana după Ivermectină, fals tratament anti-Covid. Farmaciile veterinare, golite de medicamentul folosit pentru tratarea râiei la anumite rase de câini

- Advertisement -

Farmaciile veterinare din Iași au avut săptămâna aceasta zeci de solicitări din partea oamenilor care căutau Ivermectină, un antiparazitar folosit doar pentru tratarea animalelor. Aceștia au citit din diferite surse online că ar preveni sau trata infecția cu COVID-19. Specialiștii descurajează energic folosirea acestui medicament și avertizează că pot produce alergii și șoc anafilactic.

Medicii veterinari din Iași se plâng de faptul că primesc zilnic zeci de cereri de la persoane care vor să cumpere Ivermectină. Cei care nu au reușit să rețină numele, întreabă direct: „aveți pastile mici pentru paraziți?”, după cum sunt descrise acestea în mediul online.

Cum medicamentul se eliberează strict pe rețetă, după consultarea animalului în cauză, medicii spun că oamenii au ajuns să folosească tot felul de tertipuri: spun că au un câine bolnav acasă, că au mai folosit pentru oi și a fost bun etc..  Doritorii sunt trimiși acasă pentru că medicamentul se eliberează exclusiv pentru animale, și nu este menit consumului uman. „Este avizat doar pentru folosirea în domeniul veterinar. Bineînțeles că noi, ca medici veterinari, nu avem competența de a recomanda un medicament pentru uz uman. E un medicament care se comercializează doar pe baza de rețetă, emisă de către un medic veterinar, în urma unui consult al animalului respectiv. La noi, doar astăzi cred că mai mult de jumătate dintre persoanele care au deschis ușa ne întrebau despre asta”, a declarat Vlad Gugleș, medic veterinar din Iași. O situație similară s-a produs și în farmaciile veterinare din Teleorman, scrie Hotnews.

Tratează râia la animale

Specialiștii de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași au explicat pentru Libertatea că medicamentul respectiv se folosește pentru tratament antiparazitar la oameni doar în SUA. Europa și, implicit, România, nu au autorizat utilizarea acestuia pentru oameni. „Într-adevăr Ivermectina este un antiparazitar de uz veterinar pe care îl folosim pentru prevenția și tratamentului diverșilor paraziți, e sub formă de soluție injectabilă și drajeuri pentru animale și are un spectru destul de larg. În mod legal, el nu poate fi prescris la om în România, nefiind o formă farmaceutică dedicată omului. Sunt o serie de studii clinice și de laborator în lume care arată că este inhibată multiplicarea virusului (COVID-19 – n.r.) în celule în laborator”, a declarat prof.dr. Mihai Mareș, decanul Facultății de Medicină Veterinară.
Citeşte întreaga ştire: Goana după Ivermectină, fals tratament anti-Covid. Farmaciile veterinare, golite de medicamentul folosit pentru tratarea râiei la anumite rase de câini

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.