spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Gheţea, ARB: ”Ordonanţa creditelor ar trebui să îi protejeze pe cei care şi-au luat aragaz, nu casă de 300.000 de euro”

- Advertisement -

Membrii Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor vor să încheie astăzi discuţiile privind Ordonanţa creditelor, astfel încât proiectul de lege să ajungă rapid în plen.

Preşedintele Comisiei, Viorel Ştefan (PSD), a declarat, în cadrul discuţiilor, că Ordonanţa ar trebui să se aplice doar creditelor de până la 300.000 de euro.
Eugen Nicolăescu (PNL) nu a fost de acord cu propunerea colegului său, precizând că ordonanţa ar trebui să se aplice tuturor creditelor.

Prezent la dezbateri, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, a afirmat că limita de 300.000 de euro este prea mare.

”Sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie să îi protejăm pe cei care au luat credite, dar ar trebui protejaţi cei care şi-au luat un aragaz, nu cei care şi-au luat casă de 300.000 de euro”, a declarat Radu Graţian Gheţea.

Alţi deputaţi au mai susţinut că această lege ar deveni discriminatorie dacă s-ar impune limita de 300.000 de euro, astfel că propunerea a fost respinsă. În schimb, a fost aprobată propunerea ca legea să se aplice tuturor creditelor, inclusiv a celor ipotecare, indiferent de valoarea lor.

”Vă mulţumesc în numele doamnei Elena Udrea, care are credite de milioane”, le-a spus Viorel Ştefan colegilor săi, după vot.

Creditu-i ca untu’

Ulterior, a fost eliminat şi amendamentul care prevedea ca în reclamele la credite să fie prezentate şi cifrele legate de costul creditelor. A primit undă verde amendamentul care prevedea ca toate contractele de credit să fie scris cu corp de literă mare (Times New Roman 12). În timp ce Viorel Ştefan prezenta avantajele pentru client ale utilizării acestui font, deputaţii au venit cu argumente foarte ”convingătoare”: ”hai mă lasă-mă!”.

Totodată, preşedintele ARB a spus că dacă, se păstrează acest corp de literă, ”se consumă hârtie”. Înainte de aceasta, Gheţea compara un credit cu un pachet de unt.

”Aţi văzut cumva pe pachetele de unt ca cifra cu care se arată grăsimea produsului să fie la fel de mare scrisă ca şi numele produsului?”, i-a întrebat Gheţea pe deputaţi.

Aceştia au votat ca băncile să furnizeze informaţiile precontractuale în aşa fel încât să nu inducă consumatorul în eroare prin utilizarea unor expresii tehnice, juridice sau specifice domeniului financiar-bancar. De asemenea, ei au decis ca precontractul să conţină o avertizare privind consecinţele neplata ratelor.

Aceste specificaţii trebuie să conţină şi termenul minim la care banca poate declanşa procedura de executare silită. Acest articol a fost propus de grupul clienţilor nemulţumiţi, prezent la discuţii.

Bancherii: Nu toţi angajaţii sunt competenţi

”Băncile nu vor să le explice clienţilor anumite informaţii”, a explicat Petre Petrescu (PSD-PC), în momentul în care s-a luat în discuţie explicarea unor termeni de către bănci clienţilor. De aici rezultă că băncile sunt interesate să ţină clienţii în ceaţă.

”Dacă 10.000 de clienţi dau banca în judecată, înseamnă că aceasta are o problemă”, a declarat Petre Petrescu, făcând referire şi la evenimentele din ultima vreme.

În apărarea băncilor, Oana Petrescu, reprezentant al ARB, a spus că ”sunt oameni la ghişeu care nu ştiu toate detaliile tehnice” şi prin urmare nu pot oferi informaţii complete clienţilor.

Deputaţii vor continua mâine dimineaţă discuţiile. Rămâi pe evz.ro pentru a afla cele mai importante declaraţii şi decizii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.