Germania îşi va închide ultimele reactoare nucleare în 2022, devenind astfel prima putere industrială care renunţă la energia atomică, a anunţat luni ministrul Mediului, citat de AFP, scrie Mediafax.
Marea majoritate a celor 17 reactoare germane vor fi scoase din funcţiune până la sfârşitul lui 2021, iar ultimele trei, cele mai recente, vor funcţiona până la sfârşitul lui 2022 cel mai târziu, a precizat ministrul, Norbert Roettgen, care a calificat această decizie ca fiind „ireversibilă”.
Membrii coaliţiei guvernamentale a cancelarului Angela Merkel au ajuns la acest acord după mai multe ore de negocieri.
Germania are 17 reactoare nucleare pe teritoriul său, dintre care opt nu mai sunt în prezent conectate la reţeaua de producţie de electricitate. Aceste opt reactoare nu vor mai fi reactivate, a adăugat ministrul.
Germania va trebui să găsească, până la sfârşitul lui 2022, o modalitate de a acoperi 22 la sută din necesarul său de electricitate, furnizată în prezent de centralele atomice.
Oprirea definitivă a celor 17 reactoare nucleare germane până în 2022 reprezintă practic o revenire la calendarul fixat la începutul anilor 2000 de o coaliţie a social-democraţilor şi ecologiştilor.
Cancelarul german a determinat la sfârşitul lui 2010 votarea unei prelungiri cu 12 ani în medie a duratei legale de exploatare a reactoarelor ţării, contrar voinţei opiniei publice, provocând astfel intensificarea sentimentului antinuclear în Germania.
Numeroase manifestaţii de amploare au avut loc în ultima perioadă în Germania, împotriva energiei nucleare, dintre care cea mai recentă, sâmbătă, a reunit 160.000 de persoane în 20 de oraşe din ţară.
După catastrofa nucleară de la Fukushima, din martie, Merkel a oprit imediat centralele cele mai vechi şi a început o perioadă de reflecţie privind abandonarea energiei nucleare civile, care urmează să se finalizeze cu o decizie formală în cadrul Consiliului de miniştri din 6 iunie.
Merkel a avut deja iniţiativa neobişnuită de a-i primi în cursul nopţii pe liderii opoziţiei, pentru a se asigura că va avea sprijinul lor.
„Cu cât vom renunţa mai repede la energia atomică, cu atât va fi mai bine”, a declarat cancelarul la 23 martie.
romanialibera.ro