CEI CARE CONDUC… Cei care conduc nu sunt doar cei aleși, ci și cei care i-au votat! Datorită lor, am avut și încă avem niște conducători îndoielnici, iar șansele ca această stare de fapt să se schimbe nu sunt foarte favorabile. Inexplicabil este faptul că votanții sunt din ce în ce mai dezamăgiți de conducători, dar votează din ce în ce mai prost! E un soi de autoflagelare patriotică în care ne dorim doar să avem ocazia să înjurăm cu năduf strămoșesc pe cei pe care tot noi i-am ales. Și dacă un campion mondial la Olimpiada de Matematică are curajul să candideze, atunci îl înjurăm de la început, ca să nu avem remușcări ulterior! Culmea este că cele mai multe postări al patrioților se referă la elevii olimpici, mândria țării! Ne mândrim cu voi, dar să nu cumva să candidați, că avem noi proștii noștri pe care să-i votăm!
Ca să fie clar, acest text nu este despre Nicuoșr Dan, despre șansele acestuia de a câștiga alegerile la Președinția României sau despre contracandidați. Este doar despre felul în care se raportează și se exprimă electoratul, în speță fiind cel vasluian, la candidați. Practic, profilul unui conducător de țară este foarte discutabil și violat de șabloanele patriotice. Pe vremea iubitului revoluționar și conducător Iliescu nu se cădea ca un candidat precum Ion Rațiu să poarte papion. De aceea acesta a căzut brutal la votul popular. Nu mai conta ideile acestuia. Ai papion, dă-te drac’! Ulterior, mulțimea a prins ură proletară pentru purtătorul de cioc, Emil Constantinescu. I s-a spus țapul! Poate părea ridicol sau ciudat sau, pur și simplu, idiot, dar votanții români au o mare problemă cu ceea ce nu-i reprezintă la modul vestimentar sau fizic. Cumva, s-au regăsit în pantalonii roșii ai lui Călin Georgescu. Dar asta doar pentru că asta purtau și dacii când se luptau cu romanii! Se știe! Sunt fresce în tunelurile de sub Bucegi care arată asta, dar oculta le ține ascunse de ochii românilor patrioți!
“Marș, javrelor ordinare”
Vremea Nouă a transmis live pe facebook vizita lui Nicușor Dan la Vaslui. Nu e ca și cum ne-ar fi plătit acesta sau Soroș sau altă entitate dubioasă. A venit un candidat la președinție în Vaslui și ni s-a părut normal și logic să prezentăm evenimentul. Mai puțin normal și absolut ilogic au apărut comentariile la această postare. Am aflat astfel că acest candidat este “nevotabil” pentru că este evreu, ciufulit, nespălat, bulangiu, hoț, dobitoc etc.
Cine este Nicușor Dan (Doar partea de educație, adică cea care le lipsește, se pare, unor genii vasluiene)
Nicușor Dan s-a născut la Făgăraș, județul Brașov, România, la 20 decembrie 1969ș3ț într-o familie în care tatăl era muncitor, iar mama contabilă.ș4ț A absolvit, cu Diplomă de Bacalaureat, cursurile Liceului Teoretic „Radu Negru” (acum Colegiul Național Radu Negru) din localitatea natală, secția matematică-fizică, în anul 1988. În timpul liceului a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988, cu punctaj maxim.ș5țș6ț La vârsta de 18 ani s-a mutat la București pentru a studia matematica la Universitatea din București. În 1992 Nicușor Dan a plecat în Franța printr-o bursă a statului francez pentru a-și continua studiile: a urmat cursurile École Normale Supérieure, una dintre cele mai prestigioase grandes écoles franțuzești, apoi a urmat cursurile de master la Universitatea Paris XI și și-a prezentat teza de doctorat în matematică la Universitatea Paris-XIII. S-a întors în București în 1998, spunând că nu s-a putut adapta la cultura franceză și că dorea să ajute la schimbarea României. Nicușor Dan a fost unul din fondatorii și primul director administrativ al Școlii Normale Superioare București, o universitate creată pe modelul École Normale Supérieure în cadrul Institutului de Matematică din Academia Română.A fost profesor de matematică și cercetător la acest institut din cadrul Academiei Române.
VOCEA POPORULUI VASLUIAN | „Du-te, bă bulangiule, la evreii tăi!”
REACȚIA ÎNȚELEPȚILOR… Este evident că înțelepții patrioți nu stăpânesc foarte bine limba română, deși iubesc tot ceea ce este legat de România. N-au iubit școala românească, dar sunt absolvenți Magna Cum Laude la Școala Vieții! Poate fi obositor pentru cititori și jenant pentru noi că aceste cuvinte apar pe hârtie, dar ținem să ilustrăm exact fenomenul geniilor acunse de pe internet! De aceea, redăm integral, fără nici cea mai mică ajustare, doar câteva comentarii care relevă educația și inteligența poporului vasluian! Doamne ajută!
Dute linistit de unde ai venit si eventual treci si pe la un frizer, oricum ai declarat ca te speli pe cap odata la doua saptamani.Faceti repetie in oglinda ptr a vorbi cursiv. Romanii sunt suparati pentru ca ei au votat si au ales presedinte numai ca voi nu vreti sa ramaneti pe dinafara,asa ceva in veci nu votez nici eu nici restul oamenilor normali la cap.
Maxim Petrisor
Du-te ba bulangiule la evrei tai
Mihaela Mihaila
Fereasca sfantul de ciufulitul asta
Minodora Lazascu
Aplaudati-l, merita la Pentincearul Vaslui, acolo va este locul la multi. Ai terminat problemele Buc., ati ajuns la amaritii de noi, rusine!!!!
Maxim Ciprian
Cu toată stima și respectul,sa ne s** p**a la toți vasluienii
Livian Hampe
Hoții și dobitocii vor cârma țării. Noi vrem Georgescu și atat
Katy Balan
Parca are păduchi asa se scarpina
Gheorghe Teodorescu
Dute la Bucuresti Ca Prostii au Crezut Minciunile Tale cu care Vrei Să Pacalesti Poporul Roman !!! Noi Votam cu Totii Calin Georgescu !!!!!
Condorachi Radu
Huo ca nu faci nimic nici t
Cosma Cristian Cosma
Marș la rahat ca mâncare vam dat?
Sava Tanta
De unde l-ați găsit mult ați umblat alt faraon incapabil
Nițulescu Ioan
Mars.javrelor.ordonare
Livian Hampe
Vai mama lui
Cucu Alexandru
Ce caută golanul la noi?
Felicitări VREMEA NOUĂ pentru că vi s-a părut normal și logic să prezentați evenimentul, nu CONTRA COST! Sper să faceți la fel cu TOȚI candidații la președinție care vor trece prin județul Vaslui!
Despre domnul Nicușor Dan vă spun ce cred eu. Eu cred că ar trebui ca măsurile propuse pentru România ar fi trebuit să le fi implementat la București, acolo unde Nicuțor Dan este primar. El trebuie să demonstreze mai întâi acolo, apoi să urce mai sus.
1) Spune Nicușor Dan că prima problemă pentru români este nefuncționarea instituțiilor și capturarea lor de către grupurile de interese.
Cumva, trebuie să înțelegem că a devenit Primăria Bucureștiului liberă de grupurile de interese? La propunerea cui au votat la referendum bucureștenii? De ce îi lasă pe bucureșteni cu ochii în soare?
2) A doua problemă pentru România o reprezintă faptul că țara noastră nu are niște direcții de dezvoltare pe domenii cheie.
A demonstrat Nicușor Dan la București că a dat capitalei direcții de dezvoltare? Dacă nu, cum știm că o va face pentru România?
3) A treia problemă este dată de faptul că România are o societate divizată în care grupuri de oameni nu se ascultă și nu se înțeleg……..
Păi cum va rezolva acest lucru pentru că eu îmi amintesc următoarea recentă întâmplare (SCANDAL):
Primarul Capitalei a mers să demoleze gardurile montate de primarul Sectorului 4, însă s-a lovit de Poliția Locală a Sectorului 4, care a sunat la 112. Daniel Băluță a anunțat retragerea echipelor de lucru de la planșeu, iar Nicușor Dan a reacționat imediat după, spunând că „pentru revenirea la starea de legalitate, gardurile trebuie ridicate din teren care este proprietatea Municipiului Bucureşti” Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/baluta-a-inceput-azi-noapte-lucrarile-pentru-refacerea-planseului-unirii-la-care-renuntase-acum-doua-saptamani-2967231
După comentariile de ieri, am gândit: Doamne ferește de mai rău! Și iată: astăzi, e mai rău! Ce emanații, spirituale, câtă cultură, logică, responsabilitate pentru viața și bunăstarea noastră, dorință de a crede într-un viitor al românilor mai bun pentru copiii voștri (mă bucur că n-am). Nu aș fi crezut că pot citi atâtea comentarii care au început și sfârșit, iar între aceste două limite se întâmplă că în mod total inexplicabil se pierde conținutul care să asigure continuitatea logică a idelor.
Mulțumiri domnului Nicușor Dan pentru că a valorizat Vasluiul și pe cuvânt de onoare că mai există și minți care nu sunt atinse de extremism! Mulți, puțini, veți și vom vedea la vot! Vă doresc succes și sper să ne bucurăm după alegeri cu un președinte al României de care să fim, în sfârșit, mândri!
Merităm, chiar dacă acum nu înțeleg nici eu de ce!
Cu dumneavoastră! 👍
Cu dumneavoastră! 👍
Se spune că omul potrivit la locul potrivit. Are studii să stea în învățământ. În politică se vede ce a făcut prin București. A tot promis și nu a făcut nimic pentru populație. Mulți care îl saltă în slăvi sigur nu sunt din Vaslui. Are cățelușii lui și unde se duce încep cu osanalele…..
Consider ca sunteți prost informat , Nicușor Dan este foarte apreciat în București , am foarte multe cunoștințe în București și va aflați la polul, sau poate sunteți trol și apreciați Rusia
Va mirati de raspunsul oamenilor, asta a cultivat presa din Romania domnule Irimia, voi sunteti cei mai vinovati, pentru ca de fiecare data ati cedat banilor in locul eticii, pentru ca timp de 35 de ani, in loc sa cultivati masele si sa le elevati, prin exemple pozitive, ati intors oamenii unii impotriva altora, asa cum faceti si in acest articol. Ati generat clivaje in societatea romaneasca, doar pentru ca sefii vostri sa isi faca jocurile politice (timo!) .Dar sa nu uitam, karma este un bumerang, deci va va lovi in freza, mai devreme sau mai tarziu. Ce semeni aia culegi, deci o presa fara coloana un popor fara principii.
Minunat comentariu
Nu cred ca au comentat vasluienii. Sunt troli speciali care urmaresc postarile referitoare la anumite persoane si baga venin, cu scopul de a crea diviziune intre oameni.
Calin Georgescu e omul Sistemului, papusa unei gasti a serviciilor de informatii romanesti, care se lupta pentru putere si bani cu alta gasca din serviciile de informatii romanesti. Scurt pe 2.
Nicusor Dan e si el un om al Sistemului, sustinut de o alta gasca din serviciile de informatii romanesti…
Asa ca, noi ne certam ca prostii si viata buna o traiesc cei care ne divid, invrajbest unul impotriva altuia, samd…
Exceptional CV. Multumim pentru publicare. Multumesc personal D-lui Student pentru atitudine si aplecare , lucru rar la colegii lui.
Sa nu cumva sa credeti ca va creste nivelul cand injurati si aruncati cu pietre cand vedeti ceva nou si diferit (aici inteligent si nu cu „scoala vietii” si „descurcaret”). Noi cei cu mintea la cap si care oricum reusesc indiferent de ce votati voi, chiar si daca aduceti inapoi epoca de piatra (si o faceti aparent) nu vom fi atinsi. Voi nu aveti contact cu realitatea, folositi in viata de zi cu zi orice tehnologie moderna disponibila pe piata libera, dar votati scroafe si bizari. Voi veti merge de la nivelul intelectul de salahor(munca de altfel esentiala intr-o societate) la stadiul de maimuta muncitoare. Deci sa nu uitati, noi ramanem la nivelul nostru ridicat, noi va vedem ce maimute sunteti, intrebarea e daca vreti sa va corectati sau nu.
Oare nu va e rușine, au anulat votul românilor, din cauza că nu a ieșit cine trebuia!!! Cum mai aveți curaj să vorbiți de democrație în Romania, când niste judecători corupți, au șters pe jos, cu votul românilor🤦
A venit cu textu scris sau te-ai chinuit sa pupi in dos un bremar di capitala cu rezultate 0 , bai corijentule tu ai curaj sa vorbesti de cultura , cu cat a cotizat Niculae la vremea 9 ?
Cred că nici în jumătate de mileniu nu-și vor pierde actualitatea vorbele lui Constantin Brâncuși (că tot e azi aniversarea nașterii lui..) când a venit de la Paris și și-a reîntâlnit conaționalii…..:))
🤗🤗🤗🤗🤗…..
La votare s.a facut si un recensământ al …prostilor, peste 2 milioane…pentru C.G….sic!
Iar ulterior al prostilor tradatori de tara,pupatori de popouri,ori ca si-o trag pe acolo,cand au aprobat cu totii anularea unui drept fundamental in democratie..Mare inteligent esti.
La votare s.a facut si un recensământ al prostilor, peste 2 milioane…pentru C.G….sic!
Atâta incultura în Vaslui, Moldova și România cred ca nu mai găsești în altă parte a lumii. Dar e de înțeles acest lucru prin faptul ca noi vreo 1000 de ani am fost sub asediul popoarelor migratoare care si-au lăsat sămânță aici. Samanta nu prea buna după cum se vede, oameni săraci la minte. Lipsind inteligenta lipsesc toate, educația, caracterul,demnitatea și onoare. Uitați-vă la Ciolacu, Georgescu, Simion și restul scursurile votate de un electorat incult.
Este tupeu maxim sa faci inculti niste oameni dupa ce le anulezi votul fara dovezi..Pe timpuri astfel de indivizi ar fi fost invitati la cina de vreun Tepes nu ar fi fost primiti intr-adevar cu „mars ma”..
Prosti mai sunteti.
Prostimea Vasluiului!
Problema nu e daca Nicusor Dan e sau nu priceput la matematica ci daca exista dovezi pentru anularea alegerilor prezidentiale sau nu.Nicusor Dan bun sau nu la matematica nu era pe lista la alegeri si nici nu a castigat acele alegeri.
Pe lista era Lasconi impreuna cu cel pe care matale il numeau shaorma cu de toate ,Calin Georgescu.
Doar matale are voie sa jigneasca candidatii la prezidentiale ,electoratul nu are voie sa jigneasca nici macar cand e sfidat pe fata si cand i se anuleaza votul pentru ca e urat in opinia matale..Se vede urat..
Sa iti spun eu ce se vede mai urat?
Mai urat se vede dictatura din Romania si lovitura de stat despre care matale nu ai nimic de spus.
Unii comit o lovitura de stat si isi trimit apoi papusile pe teren si oamenii ii primesc cu „mars ma”.
Si matale zici ca exagereaza.
Prin alte timpuri i-ar fi primit cu furci si topoare.Asa se exagera pe timpuri.Nu ca as sustine astfel de fapte ci doar citeam asa prin carti de istorie.
Inca oamenii sunt civilizati,matale daca ai fi furat iar apoi ar trimite hotul vreun profesor la usa sa iti spuna ca e baiat bun asa e ca l-ai primi cu bratele deschise?
Se simte aceeasi aroganta a boierilor din trecut in articolele matale si in modul cum politicienii trateaza „pleava societatii” adica electoratul,fraierii aia care le platesc salariile,ii aseaza in locuinte de lux si au grija ca odraslele lor sa nu oboseasca muncind ,si sa studieze pe la „scoli mari.
Tot asa vedeau si boierii lucrurile..Pleava societatii,acei nespalati ,uite domle ca vor pamant ori paine..
Domnule Irimia,
Alegeri prezidentiale
Acum cateva luni s-au organizat alegeri prezidentiale.Aceste alegeri prezidentiale au fost anulate ca intr-o tara bananiera,in baza unor zvonuri la inceput.Zvonurile erau dovezi sigure mai apoi.Serviciile aveau dovezi clare ca au existat sute si sute de atacuri informatice ,ca Rusia a influentat Tik Tokul prin boti.Candidatul Calin Georgescu a fost defaimat public,era ba comumist ,ba legionar.A fost atacata pana si sotia acestuia ba s-a mers pana acolo incat li se ura Craciunul lui Ceausescu.Nicio televiziune si niciun ziar nu se sesiza ba dimpotriva totul era perfect normal.Singura televiziune amendata in mod constant era Realitatea Plus.Antena3 si Digi puteau urla dde dimeneata pana seara ca „rusii si legionarii lui Georgescu.
Dovezi pentru anulare
Nici pana in ziua de astazi nu exista nici cea mai mica dovada care sa justifice anularea alegerilor.
Judecatorii CCR
Platiti cu 600 de milioane de lei de popor pentru a le reprezenta interesele ,judecatorii, care stiu ca nu exista dovezi,care au primit mii de instiintari,pana si de peste hotare care spun ca nu exista nicio justificare pentru anularea alegerilor ,au raspuns cam asa „eu prasesc din deal in vale nici in p nu ma doare” .
Contracandidatul lui Georgescu ,Lasconi ,din partea USR
Lasconi a declarat aceleasi lucruri pe care le-a declarat Georgescu,mai exact ,anularea alegerilor e o incalcare grava a Constitutitie .Partidul USR cel din care facea parte Nicusor Dan in loc sa isi apare canditatul ,s-a dezis de acesta..Se pare ca ordinele venite de peste hotare au fost mai puternice chiar decat dorinta morbida de putere.
Cei care au mictionat pe drepturile oamenilor,care si-au batut joc de Constitutie ,si au anulat alegerile au propus mai apoi o solutie.Si-au zis ei ca oamenii doresc un canditat independent asa ca i-au ordonat numaidecat lui Nicusor Dan sa isi pregateasca costumul si sa candideze neaparat ,independent dar sustinut de toate partidele corupte cele care au capusat tara de 35 de ani plus,partidul asta nou sorosist.
Apoi acesti oameni onesti care ii criticau campania „ilegala” a lui Georgescu incep sa posteze afise electorale in afara campaniei electorale prin tara..Cine va sti?Si daca stie la ce ii foloseste cand am comis noi fapte mult mai grave?
Si veniti voi acum si ne jigniti inteligenta ca vezi domnle” acest candidat olimpic la matematica e injurat de electorat?
Eu cred ca matale poti mai multi de atat.
Astept un articol despre USAID,despre cei 9000 de jurnalisti formati si platiti sa destabilizezi tari..
Exista deja lista cu ongurile din Romania si cu jurnalistii platiti sa aduca lumina progresista in Romania.
intelepciune iti doresc.Nimeni nu ia nimic cu el ,nici macar faima cu atat mai putin banii de salariu ori sponsorizarile .
Tot nu înțeleg cum au votat bucureștenii asemenea mincinos! Ce treabă are matematica cu administrația? Inteligența si-o folosește doar în propriul scop.
problema nu e daca e bun la matematica si nici macar la administratie ci de ce au fost anulate alegerile fara dovezi.
E un campion mondial la Olimpiada de Matematică ,
are curajul să candideze,
Matematica este limbajul Universului.
Se poate cere unui matemtician
sa lepede Primaria Capitalei Bucuresti,
unde , tocmai a fost investit ,
sa umble dupa alte cutume ?
În numele Moldovei și al moldovenilor, doresc să îmi cer scuze public în fața domnului Nicușor Dan pentru incidentul regretabil în care a fost implicat. Comportamentul huliganic și insultele nu reprezintă valorile și respectul pe care le merită toți cetățenii, indiferent de opiniile politice. Îmi exprim speranța că astfel de situații nu vor mai apărea și că dialogul civilizat va prevala în viitor. Acesti cetateni tulburenti ,platiti,organizati si manipulati de extremisti nu ne fac cinste noua ca moldoveni .Noi moldovenii suntem ospitalieri si civilizati ,acestia nu fac parte dintre noi,sunt o rusine
Vorbeste in numele tau .Nu merita scuze niste indivizi care sunt complicii loviturii de stat iar apoi vor respect pentru ca sunt campioni la matematica.Hai lasati-ne ,nu aveti treaba la partid?
Cu respect! SUSȚIN!
Asta-i nivelul Vasluiului.
PSD, AUR, Calin Georgescu, Ciorlacu Maricel.
Sper ca Lucica sa mai schimbe ceva.
Este intr-adevar tupeu maxim sa astepti respect cand anulezi fara dovezi niste alegeri prezidentiale..Dar ai dreptate.Asta e nivelul.Aici pana si femeia de serviciu e angajata pe pile si e ruda vreunui politician sau altul ..Asa ca nu ne vorbiti voi imbuibatii sistemului de educatie
Felicitări vRN. Ăștia sunt cei ce știu să comentez,e. Nicușor Dan , am înțeles că este căsători cu o fată din Vaaslui. Nimic respect. Așa s-a născut romanul. ,să critice. Până la urmă votul contează. Omul e prea bine pregătit, a învățat ceva carte, și nu numai pe la noi. Că are părul mare, nu e bai, dar ce te faci cu cei cu barba care nici nu pot baga lingura în gură. Vedeți. Ziceți ceve.
De la prostii care nu l-au votat pe Ratiu pentru ca …are papion, la ce sa te astepti?
Nu-i vezi, sunt analfabeti la maxim, majoritatea.
Intotdeauna prostii se vor uni impotriva oamenilor destepti, iar Nicusor este un om destept. Nu dupa criteriile prostilor, desigur.
Daca votul conta nu era anulat fara motiv,mai tarane amarat.
nici vremea nu tine cu tine vezi ce campanie iti face zapada,,stai dracu la bucurestiul tau acolo ,acuma se gasesc bani jegosilor
Stimate BOU, în toate comentariile de aici se ia atitudine împotriva idioțeniei și a idioților lipsiți de orice educație așa cum ești tu,care se referă la anumite persoane,gen N Dan, făra să le cunoască,aducînd doar injurii!
Du-te bă și te spînzură !
La felul cum vorbesti si ce indemnuri faci, nu esti departe!
STIMATE VITA,NU NE VORBI NOUA DE EDUCATIE CAND A FOST COMISA O LIVTURA DE STAT IN ROMANIA SI ACEEASI CARE AU COMIS-O ISI TRIMIT OAMENII PE TEREN SI SE PLANG MAI APOI CA NU SUNT APLAUDATI.
NU va satura Dumnezeu de mintit si furat,
bai frate multi prosti mai comenteaza , daca sunt persoane reale si nu sunt boti din aia, oricum toti se adresează votanților lui CG, bai tampitilor , atat va spun in 6 luni de cand se instaleaza CG se va instala si dictatura, ce popor ca va conduce și puterea poporului , bla, bla, bla, de mai postati voi aici, imediat te trezesti cu Potra la usa și te corectează !
Tu esti tata prostilor pentru ca nu intelegi ca deja exista dictatura in Romania ,pentru ca au fost anulate alegerile democratice.Dar de regula cei ca tine se trezesc in minim 3 ani.Ce pot spune e ca faceti parte din aia care mergeati cu masca pe bot prin parc si in masina.
Cuvintele sunt de prisos , nu mai putem face nimic , totul pleacă de la educație și conștiință
Felicitari pentru aricol!
Din păcate trebui sa te pregătești si tu cel care ai scris atat de bine de înjuraturile murăturilor! Lipsa de educație duce la apariția fenomenului “georgistic”.
problema cu clovnii si papusele e ca asteapta respect indiferent de actiunile lor.Ar fi venit acest „candidat” la Vaslui daca nu ar fi fost anulate alegerile prezidentiale fara dovezi?pai nu..in rest sa fie multumiti ca nu sunt primiti cu catuse.
Primarul Bucureștilor,candidatul la prezidențiale este as in matematica,însă cel mai mare idiot in administrație publică!Nu mai amestecați lucrurile,câte n- au nicio legătură între ele.Vasluienii l- au sancționat pentru că și-a a bătut joc de cetățenii care i- au acordat votul,nu pentru performanțele lui în matematica!Nicușor Dan împreună cu Clotid sunt cei mai penibili primari care au existat vreodată!Așa că acest idiot a primit ceea ce merita!
,
Trăiți în București? Se pare că nu pentru că dacă ați fi locuit acolo ați fi văzut schimbările de când este Nicușor Primar.
Sunt din Vaslui, student, și locuiesc de patru ani în București. Numai rău intenționat să fii să nu vezi că fața capitalei se schimbă în bine. In primul rând, stimate domn/doamna, am sa va dau cel mai simplu exemplu: mijloacele de transport in comun. Erau niște relicve la STB de iti era silă să urci în ele, în ultimii ani flota arata incomparabil. Firește, nu a fost toata inlocuita, dar in cea mai mare parte da, iar acum avem niște autobuze, tramvaie civilizate.
O sa reluați povestea cu apa calda. O da, tema preferata a habarnistilor. S-au schimbat pe vremea lui Nicusor țevi, cât nu s-au schimbat in ultimii 50 de ani. Nu poate un primar sa faca intr-un mandat cat au furat altii in 30 de ani.
Inainte de a va da cu parerea, incercati sa vorbiti in cunostinta de cauza.
Bravo
Ghiță, vezi ca ți-au evadat oile! Închide ca te sunăm noi
Tu ori ești troll, ori ești ignorant, ori te bagi în seamă aiurea.
Aruncă un ochi pe proiectele din consiliul general. Cele realizate și cele în curs.
Dacă rămânea Firea, nu se schimba un metru de țeavă.
Problema nu e daca este bun sau nu la matematica ci daca aia care l-au trimis aveau sau nu dovezi si motive sa anuleze alegerile prezidentiale..Pai nu.Adica acestia au comis o lovitura de stat si apoi si-au trimis papusile pe teren si se supara ca oamenii le zic „mars ma”.Eu zic ca oamenii aia sunt foarte educati pentru ca pe timpuri erau primiti altfel.
La vară cu ajutorul lui Dumnezeu dacă termin de reparat caleașca pe care am cumparat-o din Alba ,o sa fac curse Copou -centru.Am doi armăsari aduși din vatra dornei negri superbi.
Așa că vă aștept să vă relaxați și să uitați de problemele cotidiene .
Numai bine
Ai grijă să nu-i exploatezi că te reclam pentru abuz la Protecția Animalelor
Irimuia a băut lichidul de parbriz! Alcoolism în ultimă fază….
Ce vorbiți, mă…telul lor, încă de mici, este să ajungă „la Anglea”
Oglinda societății în care trăim sunt comentariile de mai sus. Prosti, dar mulți din păcate!
Si…suntem mai destepti daca facem pe altii prosti? Intreb si eu…
Măcar îi delimităm și îi marginalizăm! Suntem însă maxim de proști când permitem să fim reprezentați de proști. A venit vremea să denumim prostul ”prost”, idiotul ”idiot”, ș.a.m.d. pentru că ei au prins prea mult curaj și se cred influenceri.
Votezi?Si prostii au votat dar desteptii pe care voi ii pupati unde nu bate soarele au anulat votul.Atat s-a putut atunci si atat se poate acum.Doar un asteroid mai poate salva omenirea de la prostie.Fara oameni,fara prostie.
Suntem săraci dar și proști pe măsură,oare să aibă vreo legătură una cu alta?
TUPEU MAXIM SA AFIRMI ASEPEMENEA PROSTII ATUNCI CAND DE 35 DE ANI FSNUL A PARAZITAT ACEST JUDET .