* Premieră naţională la „Viaţa liberă” – GALAŢIUL MEU, ediţie bilingvă * Ediţie specială a „Vieţii libere”, GALAŢIUL MEU a fost concepută pentru noi toţi: cei de aici, care trăim şi respirăm oraşul zilnic * Dar şi pentru cei veniţi din alte ţări, care trăiesc, muncesc alături de noi, sau ne vizitează * Tuturor, GALAŢIUL MEU li se oferă în formulă bilingvă, română şi engleză * Pentru ca orice gălăţean să poată arăta oricând şi oriunde s-ar afla pe glob ziarul care vorbeşte despre oraşul său * Şi pentru ca orice străin aflat în Galaţi şi oriunde altundeva să poată citi * Şi dacă ziarul nu poate ajunge în lumea largă – site-ul www.viata-libera.ro poate *
Culcat pe-o parte, lângă Dunăre. Plin de soare, de zori înlăcrimate de ape, îngânând poveşti cu negustori, cu fiice de domn pierdute pe plaje albe, cu noi, cu fiecare. Galaţi umplut de gânduri, iubire, amintire şi dor.
Şi n-aş pleca nicicând de nu aş şti că frumosul meu Galaţi nu mi-ar rămâne mie şi al meu, strivit sub pleoape şi în suflet, oricât de departe aş rătăci.
Pentru că Galaţiul meu a început cu mine. Cu tine. Şi trăieşte în răsuflarea mea, a ta, suprapunându-şi umbra peste noi.
Oraş-graniţă
Prima atestare documentară a târgului Galaţilor datează din 1445, iar primele aşezări par să fi fost în jurul bălţii Mălina. Coordonatele geografice ale oraşului sunt 45°25″ latitudine nordică şi 28°02″ longitudine estică. Galaţii par să-şi fi luat numele din cuvântul arab „kalhat” („fortăreaţă”).
Oraşul ocupă o suprafaţă de 240 de kilometri pătraţi şi se află la confluenţa a trei ape curgătoare. Vorbim despre râul Prut – care ne desparte (nu numai simbolic) de o Basarabie pe cât de apropiată spiritual, pe atât de îndepărtată birocratico-legislativ.
Urmează râul Siret – un firişor de apă mai mult simbolic, care însă în timpul inundaţiilor din 2007 (şi nu numai) devasta judeţul cu viiturile sale. Încheiem cu gigantul-albastru Dunărea (al doilea fluviu al Europei, după Volga), apă călătoare din Munţii Pădurea Neagră, din Germania.
Tot Galaţiul este oraşul-graniţă între trei provincii române: Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Cele trei bălţi ale Galaţiului – Cătuşa, Brateş şi Mălina – întregesc portretul fizic al unui oraş al apelor, care a uluit în timp personalităţile istorice care l-au vizitat.
Vieţile oraşului
Orele mici, cutreierate de un Galaţi dus pe gânduri. Galaţiul meu care nu doarme, ci aşteaptă. Aşteaptă chiote de tren.
Aşteaptă vânzătoare grăbite să nu le prindă dimineaţa cu frigiderele aburite de atâta neşters. Aşteaptă frunze începând să tremure sub roua mică, licărind albastru printre copacii de pe Faleză.
Aşteaptă uşi de bloc şi casă deschizându-se în scârţâit, pe Domnească. Aşteaptă copiii ţopăind pe nemâncate în scară, în Aeroport, Mazepa sau Bădălan.
Aşteaptă vijelia din jurul Spitalului, în Dunărea. Aşteaptă bătai cozii de peşte la vârful unei undiţi în aerul aspru de dimineaţă, aşteaptă pescăruşi neliniştiţi de căldură.
Şşşşt, să tăcem – Dunărea naşte un nou soare.
Peisaj cultural
Coordonatele culturale ale Galaţiului se regăsesc în străzile sale cele mai vechi: Domnească (cu Universitatea, Teatrul Dramatic, Palatul Administrativ, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă Vizuală);
Tecuci, Brăilei, Traian, Bălcescu, strada Gării, strada Cuza (unde se află şi casa memorială a primului domnitor al Principatelor Unite);
dar şi mai noua Faleză cu tabăra ei de sculpturi în metal şi biserica-fortăreaţă Precista sau Muzeul de Ştiinţe ale Naturii.
Furtună în Galaţi
Mi-am cunoscut Galaţiul de sub oţetarii care-mi băteau în balconul din Micro 40. Galaţiul meu avea mirosul mamei şi cuminţenia casei în care m-am născut.
Galaţiul meu îmi intra în sufrageria cuprinsă de trepidaţii, la trecerea tramvaiului, umbla prin cotloanele tainice de apartament confort II, în care mi-am trăit copilăria.
Galaţiul meu mă ştia plecând la şcoală. Galaţiul meu râdea de după trandafirii furaţi în drum spre casă. Galaţiul meu se întuneca sub ploaie. Furtună în Galaţi, furtună în sufletul meu.
Personalităţi gălăţene
Din Galaţi au plecat şi au venit Alexandru Ioan Cuza, arhitectul Anghel Saligny, Costache Negri, V.A. Urechia (istoric şi fondator al actualei biblioteci publice), scriitorii Jean Bart, Hortensia Papadat Bengescu;
actriţa italiană Fani Tardini (cea care dă numele actualului Teatru Dramatic), tenorul Nae Leonard (Teatrul Muzical îi poartă numele), folcloristul Tudor Pamfile, matematicianul Victor Vâlcovici, pictorul Camil Ressu şi Iosif Ivanovici, compozitorul „Valurilor Dunării”.
O, rămâi…
Nu, nu vorbim despre gri, şi gropi, şi neputinţă, şi ratare, şi resemnare, şi nevolnicie. Nu vorbim despre vremuri nedemne de un oraş pe care vasele de croazieră se fac că nu-l văd. Nu, nu vorbim de ce ne doare.
Azi nu vorbim despre nimic din toate astea, ci vorbim despre suspinul iubirii pentru el, Galaţiul meu. Galaţi la întretăiere de ape. Galaţi strecurându-se statornic în sufletele care îl umblă zilnic.
Galaţi de la magazin, Galaţi de la plimbare, Galaţi de acasă, Galaţi de la serviciu, Galaţi din parcul plin de copii, Galaţi de la terasă, Galaţi de la stadion – Hai, Oţelul! – Galaţi de la şcoală, Galaţi din Port, Galaţi dintre sălcii şi mal, Galaţi.
Şşşşt, să tăcem – soarele moare violet la poale de Combinat. Galaţiul meu mă aşteaptă iar, să nu plec.
