GALĂ… Primăria municipiului Vaslui și Inspectoratul Școlar i-a premiat, seara trecută, pe cei mai buni elevi din oraș, cei care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare și concursurile naționale. Este vorba despre aproape 300 de elevi – 93 de olimpici și 203 de elevi participanți la concursurile naționale (dintre aceștia, jumătate doar la Concursul Național de Traduceri „Corneliu M. Popescu”). “Felicitări și respect tuturor celor care au trudit ca școala vasluiană să rămână un spațiu al excelenței, să vă bucurați de nenumărate succese, proiecte împlinite și oameni dragi în preajmă”, a transmis inspectorul școlar general, prof. Cristiana Botan. Aceasta a oferit primarului Lucian Braniște o plachetă în semn de mulțumire și respect față de colaborarea dintre cele două instituții. La eveniment au fost prezenți și reprezentanții Consiliului Județean și cei ai Instituției Prefectului, însă nu toți au avut răbdarea de a sta prea mult la eveniment. Spre exemplu, la 30 de minute de la începerea galei, președintele CJ – Ciprian Trifan și subprefecții Mircea Gologan și Dorin Apostu s-au ridicat și au plecat din sală chiar atunci când pe scenă au intrat elevele Școlii de balet Happy Steps. Gala nu a fost lipsită de greșeli, căci fiind mulți elevi, ba s-a sărit peste un premiant, ba s-au încurcat premiile. Vlad Poiană, părintele unuia dintre elevii premiați, a semnalat situația neplăcută în care s-a aflat fiul său: “Deși Gala Excelenței în Educație începuse sub auspicii vesele, mai marele județului declarând că nu are în obicei să citească, a avut un final care m-a scârbit complet. (…) Cel mic al nostru a participat la un concurs național prin ianuarie. A venit de acolo cu un onorant loc II la o disciplină pe care n-a prea atins-o prin școală, astronomie. La premiere, surpriză, cetățeanul e trecut la mențiune. Suma de bani cuvenită s-a înjumătățit. Trist, îmi spune fără a acuza, doar constatator, că un alt loc II de la amintitul concurs s-a transformat în locul I. Adică, din pix, fie la primărie, fie la inspectorat, unui copil i-a fost crescut premiul, unuia i-a fost diminuat. Fără scrupule. Nu mă poate convinge nimeni că a fost greșeală! Coțcărie ieftină”, a scris pe Facebook Vlad Poiană. Postarea acestuia a ajuns și la reprezentanții primăriei și cei ai inspectoratului școlar, care i-au cerut scuze și au transmis că vor îndrepta situația.
Primul care a deschis seria discursurilor în cadrul Galei Excelenței în Educație a fost primarul Lucian Braniște. “Mă bucur nespus să fiu astăzi aici alături de dumneavoastră. Să vezi o sală atât de plină la un asemenea eveniment, care celebrează excelența în educație, este una dintre cele mai mari bucurii pe care poți să le ai ca primar. Mulțumesc Consiliului Local pentru că a aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre privind organizarea acestui eveniment de excepție, în cadrul căruia vă premiem pe voi, olimpicii și câștigătorii concursurilor la care ați particiapat. Ați fost ambasadorii acestei comunități și pentru asta vă mulțumesc din suflet. Le mulțumesc părinților și bunicilor care v-au stat alături și care vă asigură cele mai bune condiții pentru ca voi să realizați rezultatele dorite. Mulțumesc, de asemenea, profesorilor care v-au stârnit curiozitatea și care vă călăuzesc pașii. Să fiți recunoscători și să vă aduceți aminte de ei pe tot parcursul vieții și carierei pe care urmează să o aveți”, a transmis primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște.
Ciprian Trifan: “De obicei nu citesc, dar având parte de copii atât de buni și bănuiesc că și critici, îmi doresc să nu greșesc vreun cuvânt”
Președintele Consiliului Județean urcat pe scenă cu un discurs scris pe o foaie: “De obicei nu citesc (n.r. nu citește discursurile), dar având parte de copii atât de buni și bănuiesc că și critici, îmi doresc să nu greșesc vreun cuvânt și să fiu la înălțimea tinerilor pe care îi premiază primăria”, a mărturisit Ciprian Trifan. Acesta i-a felicitat pe elevi și profesori pentru rezultatele remarcabile obținute la olimpiadele și concursurile naționale. „Dragi elevi sunteți inspirația acestei seri. Sunteți cei care construiți viitorul acestui județ, viitorul acestei țări. Sunteți dovada clară că munca, perseverența, dar și curajul de a vă depăși limitele, dau roade. Rezultatele voastre obținute la diferite concursuri sunt o mândrie pentru noi. Voi demonstrați că Vasluiul are potențial și că indiferent de provocări, performanța poate străluci oriunde. Nu pot să nu-i reamintesc pe părinți, cărora le mulțumesc din suflet pentru ceea ce fac, pentru faptul că sunt alături de copiii lor și pentru faptul că investesc în educație. Consiliul Județean Vaslui este alături de fiecare unitate administrativ-teritorială, alături de dumneavoastră, din dorința de a crește performanța, de a dezvolta infrastructura școlară în așa fel încât fiecare tânăr din județul Vaslui să aibă șanse egale de a performa”, a precizat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.
ISJ Vaslui: “gândurile noastre de aleasă gratitudine se îndreaptă către toți elevii și profesorii merituoși”
Șefa Inspectoratului Școlar i-a felicitat pe elevii care au obținut rezultate merituoase, pe părinții acestora, precum și pe profesorii care au călăuzit pașii copiilor: “Și în acesta an, în spiritul unei tradiții cristalizate de-a lungul timpului, comunitatea vasluiană reunită îi celebrează pe toți cei care, prin efortul comun și implicare constantă, au poziționat cu cinste Vasluiul în clasamentele naționale și internaționale ale competițiilor școlare. În acest context, gândurile noastre de aleasă gratitudine se îndreaptă către toți elevii și profesorii merituoși, dar și spre cei care cu o nobilă solidaritate susțin și promovează excelența educațională în școala vasluiană – părinți, reprezentanți ai comunității locale și județene, parteneri instituționali și economici. Totodată, privim cu recunoștință faptul că Primăria municipiului Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, și-a continuat misiunea de a promova rezultate deosebite obținute de elevii noștri, îndrumați de cadre didactice dedicate, care au înțeles pe deplin că a fi profesor nu înseamnă doar să predai și să evaluezi, ci înainte de toate înseamnă să inspiri, să îndrumi, să construiești perspective cu competență, optimism și demnitate alături de copii și tineri. Ediția din acest an a Galei Excelenței în Educație reprezintă un minunat prilej de a-i felicita pe elevii noștri privind încrezători către anii proiectelor curajoase de maturitate ce stau să vină. De asemenea, acest eveniment deosebit conturează un cadru propice de promovare, recunoaștere și valorizare în comunitate a excelenței școlii vasluiene apreciind performanța pedagogică și implicarea unor dascăli cu vocație. Nu în ultimul rând, este momentul că le adresăm sincere mulțumiri părinților care au ales să ne fie parteneri reali în îndrumarea copiilor capabili de performanțe înalte. Felicitări și respect tuturor celor care au trudit ca școala vasluiană să rămână un spațiu al excelenței, să vă bucurați de nenumărate succese, proiecte împlinite și oameni dragi în preajmă”, a transmis inspectorul școlar general, prof. Cristiana Botan.
Părinte: “e irelevantă suma șterpelită. Vom compensa noi pierderea lui Horea, pentru că e munca lui”
GREȘELI IDENTIFICATE… Evenimentul nu a fost lipsit de greșeli, una dintre ele fiind semnalate de un părinte pe Facebook. Acesta a povestit că deși fiul lui a câștigat premiul II la un concurs național, el a fost răsplătit pentru o mențiune. În schimb, unui copil care a obținut premiul II i s-a oferit premiu pentru locul I. “Deși Gala Excelenței în Educație începuse sub auspicii vesele, mai marele județului declarând că nu are în obicei să citească, a avut un final care m-a scârbit complet. Desfășurată sub patronajul celor de la Primaria Municipiului Vaslui și al Inspectoratului școlar Județean, instituții onorabile măcar ca nume, amintită gală a fost împănată cu meschinării nedemne de oameni ce clamează nevoia de educație, sprijin acordat, atenție etc. Detaliez doar în ceea ce mă privește. Cel mic al nostru a participat la un concurs național prin ianuarie. A venit de acolo cu un onorant loc II la o disciplină pe care n-a prea atins-o prin școală, astronomie. Astăzi urma să fie premiat alături de alți elevi din Vaslui participanți la olimpiade sau concursuri naționale. Bănuții, deloc de neglijat pentru niște copii, au fost împărțiți, în principiu, în concordanță cu locurile pe care le-au obținut. În principiu! Că în fapt… Cum spuneam, al meu venise cu locul II. La premiere, surpriză, cetățeanul e trecut la mențiune. Suma de bani cuvenită s-a înjumătățit. Trist, îmi spune fără a acuza, doar constatator, că un alt loc II de la amintitul concurs s-a transformat în locul I. Adică, din pix, fie la primărie, fie la inspectorat, unui copil i-a fost crescut premiul, unuia i-a fost diminuat. Fără scrupule. Nu mă poate convinge nimeni că a fost greșeală! Coțcărie ieftină. Venită din partea unora ce ar trebui să fie exemple de moralitate e cu atât mai deranjantă. N-aș vrea să fiu înțeles greșit, pentru mine e irelevantă suma șterpelită. Vom compensa noi pierderea lui Horea, pentru că e munca lui. Totuși, pentru că e al meu și mă doare, cine compensează tristețea din privirea lui? Seară bună să aveți!”, a scris pe Facebook Vlad Poiană, părintele unuia dintre elevii premiați în cadrul Galei Exceleneței în Educație.
Primăria Vaslui: “Vă rugăm să vă prezentați la Primăria Vaslui cu diploma obținută de elevul nedreptățit și, pe baza acestui document, se face rectificarea financiară”
REACȚIE… Ulterior acesta a fost contactat de organizatori, care i-au prezentat scuze: “Apreciez ca salutar gestul de azi al reprezentanților ISJ. Am fost sunat, mi s-a spus că a fost o greșeală tehnică, s-au prezentat și scuze. Părerea de rău părea sinceră. Mâine sunt invitat la inspectorat. Voi onora invitația”, a scris Vlad Poiană. Și Primăria Municipiului Vaslui a transmis un punct de vedere: “În demersurile de realizare a unui eveniment de asemenea amploare, instituția noastră solicită date centralizate Inspectoratului Școlar Județean care, la rândul lui, centralizează datele pe baza informațiilor transmise de fiecare unitate școlară în parte. Da, este posibil să existe deficiențe în gestionarea unui volum mare de date și ne cerem scuze pentru acestea în numele unităților de învățământ care le-au transmis! Vă rugăm, pe această cale, să vă prezentați la Primăria Vaslui cu diploma obținută de elevul nedreptățit și, pe baza acestui document, se face rectificarea financiară. Vă mulțumim pentru înțelegere și comunicarea deschisă!”, i-a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Vaslui.
Am vazut ca Isj nu isi face treaba, nu e ceva nou, mai ales ca intruchiparea incompetentei e in frunte, dar primaria? Primarul e abia scos din cutie, dar se pare ca a pornit cu stangul. Cum sa lasati ma adevaratii olimpici la coada? Cum ati transformat ma festtivitatile copiilor in campanie electorala?
Cand mai bine de jumatate dintre premii se duc pentru un concurs la care diplomele se dau cu sacosa, stimata primare, stimare consiliule local, poti sa ii spui orice numai gala execelentei nu ii poti spune.
Cand un concurs are zeci de premii intai, zeci de premii doi trei si zeci de mentiuni, acel concurs are o grava problema. Oamenii din sistem, cei care inteleg cu ce se mananca performanta scolara, inteleg ce spun.
Ce s-a intamplat aseara a fost rusionos si arunca in derizoriu intreagul efort al municipalitatii de a organiza un asemenea eveniment. Toata disponibilitatea primariei de a-i recompensa pe copiii buni s-a dus dracului.
Sa-i premiezi pe cei de la traduceri, unde numai cine nu s-a prezentat nu a luat o diploma, inaintea concursurilor serioase de fizica, biologie etc. este o mare bataie de joc la adresa elevilor cu adevarat performanti.
Premiati ar fi trebuit sa fie elevii care au obtinut distintii la olimpiadele si concursurile oraganizate si finantate de minister, cu subiecte centralizate la minister, nu la penibilitati din astea de concursuri unde ai 150 de elevi premiati.
RECOMANDARE: Stimata primarie Vaslui, pentru ca ISJ Vaslui pare depasit de intelegerea fenomenului performantei scolare, indraznesc sa va recomand ca anul viitor sa faceti o comisie cu profesori care au elevi la olimpiadele nationale si sa stabiliti niste reguli serioase. Altfel ne facem de ras in continare.
Este umilitor sa stigi printre ultimii un elev precum Eric Cretu de la Fizica. Incercati sa aflati cu ce se mananca concursul la care acest elev a obtinut premiul I. Si exemple va mai pot oferi.
Din 203 premianti la concursurile județene, aproximativ jumătate au fost de la un concurs de traduceri care se face aici în Vaslui. Primăria nu a văzut asta? Au aruncat o grămadă de bani! Cu banii ăștia mai bine ii premiau pe copiii care au fost la naționale și nu au prins nimic. Este infinit mai greu sa mergi la o nationala, decât sa iei premiul 1 la concursul amintit.
Buna ziua! Sunt Poiana, cel cu postarea. As vrea sa spun ca astazi cei de la ISJ m-au contactat si au prezentat scuze. Dumnealor spun ca a fost o greseala tehnica. Nu-i pot contrazice deoarece nu am instrumentele necesare. Apoi, felul in care a decurs discutia imi da senzatia ca nu a fost ceva voit. Au spus ca vor repara eroarea. Zi buna tuturor!
i a furat …daaaaa
ia luat inspectoarea virlan..cai plac banii….panarama..! ce inspectorat……?? vai de noi………Risuri…rusne sa va fie..panaramelor……
nesimtita de virlan..ia luat…pe unde merge fura……..tootttt