Diplomaţii spun că riscul real de a fi ucis are „un impact psihologic” asupra colonelului, ai cărui apropiaţi au semnalat pentru prima dată, săptămâna aceasta, că s-ar putea pregăti să renunţe la putere.
ictatorul libian Muammar Gaddafi este din ce în ce mai paranoic şi, de teamă să nu fie ucis în bombardamentele NATO, se ascunde în spitalele libiene şi schimbă tot timpul locul, scrie The Daily Telegraph, citând surse diplomatice.
NATO neagă, oficial, că bombardamentele sale vizează uciderea colonelului Gaddafi, dar cel puţin un atac a fost lansat asupra unei case în care se credea că este prezent liderul libian.
Diplomaţii spun că riscul real de a fi ucis are „un impact psihologic” asupra colonelului, ai cărui apropiaţi au semnalat pentru prima dată, săptămâna aceasta, că s-ar putea pregăti să renunţe la putere.
„Există un consens că acum este un moment decisiv, în care trebuie să strângem şurubul, şi despre aceasta ne-au informat în parte şi sursele noastre care ne spun ce se întâmplă pe teren”, a declarat o sursă diplomatică. „Un lucru foarte bizar este că liderul Gaddafi pare că se mută din spital în spital. Ceea ce face el este să se mute dintr-un loc pe care nu-l bombardăm în alt loc pe care noi nu-l bombardăm”, a explicat sursa.
Campania NATO din Libia, tot mai intensă în ultimele zile, va fi discutată de premierul britanic David Cameron şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy la summitul G8 care are loc la Deauville, în Franţa.
www.realitatea.net