Liderul libian, Muammar Gaddafi, a avut marţi seara o apariţie televizată pentru televiziunea naţională, scrie AFP.
Evenimentul a avut loc la reşedinţa acestuia din Bab al-Aziziya, în Tripoli, unde Gaddafi s-a adresat mulţimii, afirmând că Libia este „pregătită pentru bătălie, indiferent dacă va fi lungă sau scurtă”.
Totodată acesta a anunţat încrezător publicul: „Vom câştiga această bătălie!”, deoarece „masele sunt cea mai puternică apărare antiaeriană”.
Cei trei jurnalişti occidentali arestaţi săptămâna trecută în Libia au fost eliberaţi, dar în paralel, războiul dintre Muammar Gaddafi şi coaliţia internaţională se menţine pe toate planurile. Operaţiunea militară a aliaţilor a continuat pentru a patra noapte consecutiv. Armata americană a avut marţi 212 misiuni aeriene asupra Libiei, in timp ce alte 124 au fost realizate de forţe ale coaliţiei.
Pe 20 martie a fost aprobat planul de operaţii pentru impunerea embargoului cu privire la vânzarea de armament către Libia. Marţi a fost aprobat planul de operaţii privind zona de interdicţie aeriană, iar NATO a aprobat Directiva de execuţie pentru impunerea embargoului împotriva Libiei.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă de la Palatul Cotroceni că România se va implica în impunerea condiţiilor de respectare a embargoului şi va trimite şi ea în Libia fregata „Regele Ferdinand” cu 205 de militari şi doi ofiţeri de stat major la bord.
www.antena3.ro