UPDATE 16.30 Fostul ministru de interne din cabinetul Ungureanu si fostul senator PDL Gabriel Berca a fost arestat preventiv, astazi dupa amiaza, pentru 30 de zile. Decizia instantei vine dupa ce ieri, acesta a fost retinut pentru 24 de ore de procurorii DNA Bacau.
BECIUL DOMNESC Fostul senator Gabriel Berca, cel care a fost ministru de interne în Guvernul Ungureanu, a fost retinut ieri de DNA – Servicul Bacãu! Este suspectat de comiterea infractiunii de trafic de influentã, fiind cel de al doilea fost ministru de interne care are legãturã cu Vasluiul si care a fost retinut pentru aceastã infractiune, dupã Cristian David, fost senator de Vaslui si fost ministru de interne. Gabriel Berca a plecat din PDL în 2012, dupã pierderea alegerilor, la PMP si a pus bazele PMP Vaslui, fiind primul lider interimar al acestei formatiuni politice judetene. Omul sãu de încredere în Bacãu si Vaslui este Ion Vrânceanu, controversatul om de afaceri si politician de carton, mortul politic ce nu vrea sã plece, care a reusit sã bulverseze organizatiile PMP Bârlad si Vaslui. Plecat si din PMP, din luna mai, Berca si Vrânceanu au încercat sã se reîntoarcã în PNL, unde n-au fost primiti, iar din 3 iunie, numai Berca a fost primit în UNPR. Omul de încredere al lui Stavarache si Bãsescu este acum cu cãtuse la mâni, la Beciul Domnesc, si azi va fi prezentat la CA Bacãu cu propunere de arestare preventivã pentru 30 de zile. Surpinzãtor, Daniel Onofrei, liderul PMP Vaslui se dezice de Gabriel Berca, alãturi de care a stat în fata opiniei publice vasluiene si bârlãdene, pozând în politicieni cinstiti!
Gura pãcãtosului, adevãr grãieste – este un proverb românesc care i se potriveste ca o mãnusã ex-senatorului Gabriel Berca. Acesta a ajuns ieri la DNA, unde dupã trei ore de audieri, a fost retinut pentru 24 de ore. Fostul senator Gabriel Berca este inculpat în dosarul de trafic de influentã în care a fost arestat pentru 30 de zile si fostul deputat bãcãuan Mihai Banu. Cei doi au fost colegi si sefi în Partidul Democrat Liberal din Bacãu. Berca este acuzat de procurori, cu probe, cã ar fi luat 185 000 de euro, prin intermediul lui Banu, de la omul de afaceri Viorel Rusu. Cei doi si-au oferit sprijinul „contracost” pentru a interveni la Guvernul Boc, pentru emiterea unei ordonante, prin care sã fie alocati aproape 5,6 milioane de lei pentru lucrãrile la o scoalã din judetul Bacãu. Vasluienilor le este cunoscut Gabriel Berca din 2014, din campania alegerilor prezidentiale, când a venit ca lider interimar al PMP Vaslui, având alãturi pe Ion Vrânceanu, politicianul controversat din Bacãu, care s-a vrut mare sef si pe la Vaslui. Împreunã, Berca si Vrânceanu au fost un “coctail Molotov” pentru PMP Vaslui, pe care l-au aruncat într-un colt al politicii vasluiene. Însã pozau, atât el, cât si Vrânceanu, în politicieni cinstiti pânã la sãrãcie! Dar, procurorii DNA au avut altã viziune decât a lor!
La Beciul Domnescu cu cinstitul Berca!
Procurorii DNA – Bacãu au dispus ieri retinerea pentru 24 de ore a lui Gabriel Berca, ex – senator, ex-ministru al Afacerilor Interne si Administratiei în Guvernul Ungureanu, ex – secretar general al guvernului Tãriceanu, ex – prefect de Bacãu, ex – consilier prezidential al lui Bãsescu si ex-presedinte interimar al PMP Vaslui. Acesta este acuzat de sãvârsirea infractiunii de trafic de influentã. “În ordonanta procurorilor se aratã cã, în cauzã, existã date si indicii din care rezultã suspiciunea rezonabilã care contureazã urmãtoarea stare de fapt: în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, inculpatul Berca Gabriel, prin intermediul inculpatului Banu Mihai, a pretins si primit, atât pentru sine cât si pentru partidul din care fãcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe transe, suma totalã de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator în Parlamentul României si presedinte al organizatiei judetene Bacãu a unui partid politic, sã-si foloseascã influenta personalã pe lângã membri ai Guvernului României, în vederea alocãrii unei sume de bani cãtre o primãrie de pe raza judetului Bacãu. Aceastã sumã de bani era necesarã pentru achitarea unor lucrãri de constructie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unitãtii administrativ-teritoriale”, se precizeazã în comunicatul DNA Bacãu. Inculpatului Berca Gabriel i s-a adus la cunostintã calitatea procesualã si acuzatiile, urmând ca acesta sã fie prezentat astãzi la Curtea de Apel Bacãu, cu propunere de arestare preventivã pentru 30 de zile.
“Eu nu stiu, nu-l cunosc, nu am opinii”
Am solicitat un punct de vedere al PMP Vaslui, prin liderul Daniel Onofrei, referitor la ex-presedintele interimar al PMPVaslui, alãturi de care s-a afisat la Congresul Judetean al PMP Vaslui desfãsurat la Bârlad, pe 29 aprilie. Dar, surprizã, Daniel Onofrei nu are nici un punct de vedere. El nu stie, nu a vãzut, nu a auzit, nu vorbeste. “Prin discutia telefonicã avutã mi-ati cerut un punct de vedere vis-a-vis de retinerea domnului Berca Gabriel, însã, din pãcate, foarte multe informatii nu pot oferi, deoarece am colaborat efectiv numai câteva sãptãmâni dupã ce din membru al PMP am avut onoarea sã primesc din partea colegilor mei, functia de coordonare a Organizatiei judetene Vaslui. Colaborarea mea directã cu dumnealui a constat numai în prezenta comunã la Conferinta judeteanã de alegeri si la o conferintã de presã”, precizeazã Daniel Onofrei. Vã reamintim stilul “smuls” al lui Gabriel Berca si Ion Vrânceanu de fãcut politicã în judetul nostru: la Conferinta judeteanã despre care face vorbire domnul Onofrei, Vrânceanu si Berca au închis efectiv usa la intrarea în Casa de Culturã, sechestrând membri prezenti, care aveau deja biletele pregãtite pentru vot, doar cu numele celor care trebuiau sã fie votati în functii, iar la conferinta de presã de înaintea Congresului, Gabriel Berca poza într-un politician serios, cinstit si care n-a fãcut în viata lui decât politica cetãteanului pe care l-a ales! Viata bate câmpii uneori!