spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Fumul care ne ridică părinții la cer. Cifre de la Crematoriul București: 91 de incinerări și alte 20 sunt în așteptare

- Advertisement -

Aceleași drame se petrec și în cele 15 cimitire publice din Capitală. În primele 20 zile ale acestei luni au avut loc 891 de înmormântări, cu 120 mai multe decât cele înregistrate în toată luna septembrie.

Cifrele dezastrului sanitar din România sunt citite în raportările zilnice, văzute în spitale, auzite pe străzile împânzite de ambulanțe și plânsete la porțile cimitirelor. Situația dramatică se regăsește inclusiv la capătul ultimului drum al celor decedați de COVID sau non-COVID. Creșterea numărului de morți i-a pus într-o situație dificilă inclusiv pe cei de la Crematoriul Uman Vitan-Bârzești, singurul din București.  O solicitare de incinerare depusă azi este programată peste 4-5 zile, fapt confirmat de Administrația Cimitirelor și Crematoriile Umane din București.  „Deși la noi practica înmormântării este preferată celei incinerării, Crematoriul Vitan-Bârzești lucrează intens în aceste zile”, au declarat angajații de la ACCUB. Biroul de Comunicare al instituției aflate în subordinea Municipalității București au oferit ziarului Libertatea statistica înhumărilor și incinerărilor înregistrate în perioada 1-20 octombrie în cele 15 cimitire publice din Capitală și la Crematoriu. „Aici nu se regăsesc înmormântările din cimitirele parohiale și cele private”, au precizat cei de la ACCUB.
Citeşte întreaga ştire: Fumul care ne ridică părinții la cer. Cifre de la Crematoriul București: 91 de incinerări și alte 20 sunt în așteptare

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.