Fraudarea alegerilor prezidenţiale de duminică nu mai pare un risc, ci o realitate. Cu o zi înainte de scrutin, pe reţelele de socializare a apărut un buletin de vot cu ştampila „VOTAT” în dreptul lui Igor Dodon.
Comisia Electorală Centrală anunţă că s-a autosesizat pe marginea acestui caz. „Conform informaţiei de pe buletinul de vot respectiv, acesta ar fi destinat alegătorilor din secţia de votare deschisă în or. Kursk, Federaţia Rusă (circumscripţia electorală nr.1, secţia de votare nr. 324 din or. Kursk)”, precizează CEC.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, „această faptă reprezintă un fals, dat fiind faptul că până la acest moment, documentele electorale, inclusiv buletinele de vot nu au fost deschise de către membrii biroului electoral respectiv”, se spune în comunicatul CEC.