VESTE TRISTĂ… Vasluiul rămâne fără o echipă pe cea de-a treia scenă fotbalistică a țării. După două sezoane petrecute în Liga 3, Rapid Brodoc a anunțat că nu va mai continua și în sezonul viitor din cauza problemelor financiare. Brodocul nu se desființează și se va înscrie în noua stagiune a Ligii 4.
Zilele trecute, Federația Română de Fotbal a anunțat cele 21 de echipe care au retrogradat din Liga 3, iar Rapid Brodoc nu se numără printre ele. Deși a terminat pe ultimul loc în play-out, Brodocul a scăpat de retrogradare, cea mai slabă echipă de pe locurile 4 din play-out fiind desemnată CS Gloria Lunca-Teuz Cermei, din Seria 8. Astfel, echipa din suburbia Brodoc se salvează de la retrogradare, însă reprezentanții clubului au anunțat încă de acum câteva luni că echipa se va retrage de la nivelul Ligii 3 și va fi înscrisă în Liga 4. Rapidul va începe sezonul destul de repede, pe 31 iulie, în turul 1 al Cupei României, când ar trebui întâlnească una dintre câștigătoarele fazelor regionale sau pe concitadina CSM Vaslui. În sezonul recent încheiat, Brodocul a adunat doar 14 puncte, având 4 victorii, 2 rezultate de egalitate și 16 înfrângeri.
Cum sa joace in Liga a IV-a cand ar trebui sa înceapă din liga a V-a?