Incident violent în sediul Orange Suceava, episod continuat apoi la sediul Poliţiei Suceava, între doi agenţi şi Vladimir Prisacă, fost fotbalist la Cetatea Suceava, în Liga a II-a, actualmente la Moldova Drăguşeni, în Liga a IV-a. Totul s-a întâmplat pe data de 1 iunie şi s-a finalizat cu plângeri şi dosare penale.
Vladimir Prisacă îi acuză pe poliţişti că l-au bătut fără vreun motiv, iar ulterior l-au supus umilinţelor fizice şi verbale.
Încleştarea s-a petrecut în jurul prânzului, după ce fotbalistul s-a prezentat la sediul Orange nemulţumit că într-un timp scurt cartela telefonului mobil i s-a blocat pentru a treia oară.
„Deşi un operator mi-a schimbat cartela blocată, tot nu am reuşit să apelez un client la care trebuia să ajung cu mobilă. În acel moment am spus că vreau să renunţ la abonament şi am cerut să trimit un fax la Bucureşti prin care să-mi exprim nemulţumirile faţă de serviciile Orange”, a povestit Vladimir Prisacă.
Fotbalistul recunoaşte că a vorbit pe un ton mai ridicat, dar a ţinut să specifice că nu a jignit pe nimeni şi nu a fost agresiv.
Totuşi, la scurt timp, în sediul Orange au apărut doi poliţişti, iar lucrurile s-au precipitat rapid.
„Doi poliţişti tineri m-au legitimat, le-am arătat buletinul, şi m-au luat de pe scaun, trântit la pământ, călcat pe mână şi pe cap, mi-au rupt ceasul de la mână şi sistemul hands free pe care îl aveam asupra mea, m-au încătuşat cu cătuşele strânse la maxim, rănindu-mi mâinile. Unul dintre poliţişti mi-a dat cu picioarele în stomac înainte să mă urce în maşină pentru a merge la sediul Poliţiei”, a rememorat Vladimir Prisacă.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-06-08/Fotbalistul-Vladimir-Prisaca-reclama-ca-a-fost-batut-si-umilit-de-politistii-care-l-au-luat-in-catuse-de-la-sediul-Orange-din-Suceava#ixzz4jOrsCxeU
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook