Liga a IV-a
CONTINUITATE… Avântul Zãpodeni se identificã cu Liga a IV-a. De mai bine de 25 de ani, echipa primarului Constantin Gavril este nelipsitã din campionatul judetean de fotbal. În acest moment, Avântul se aflã pe locul cinci în seria I a Ligii a IV-a.
Fotbalul reprezintã una dintre cele mai interesante atractii în comuna Zãpodeni. Echipa de fotbal Avântul Zãpodeni evolueazã în campionatul judetean de mai bine de 25 de ani fãrã întrerupere, perioadã în care a reusit sã câstige titlul si Cupa României – faza judeteanã. În acest sezon, Zãpodeniul a încheiat turul pe locul cinci cu 17 puncte, la opt punct de ultimul loc care asigurã calificarea în play-off. Chiar dacã suprafata de joc se ridicã la nivelul asteptãrilor, situatia financiarã nu permite aspiratii îndrãznete pentru echipa sprijinitã de primarul Constantin Gavril. În pofida rezultatelor bune din prima parte a sezonului, primarul Gavril spune cã Avântul nu are ca obiectiv clasarea pe un loc fruntas. “Chiar dacã suntem pe locul cinci, la Zãpodeni obiectivul rãmâne plãcerea de a juca fotbal. Avem o echipã bunã si ne putem bate de la egal la egal aproape cu orice formatie din judet, dar nu sunt bani pentru a merge mai departe. Suntem în pregãtiri temeinice pentru retur, lucrãm la terenul de joc, pentru cã aici se vor juca meciurile din semifinale si finala Cupei României – faza judeteanã”, a declarat Constantin Gavril. Returul Ligii a IV-a se va relua la mijlocul lunii martie.