Fostul preşedinte tunisian Ben Ali şi soţia sa Leila Trabelsi au fost condamnaţi în contumacie luni la 35 de ani de închisoare fiecare într-un proces pentru deturnare de fonduri publice.
Judecătorul Touhami Hafi a anunţat, în timpul serii, aceste pedepse severe însoţite de amenzi de 50 de milioane de dinari /25 de milioane de euro/ pentru fostul om forte tunisian şi de 41 de milioane de dinari tunisieni /20,5 milioane de euro/ pentru dna Ben Ali.
El a anunţat de asemenea amânarea pentru 30 iunie a procesului privind un alt caz, pentru a permite avocaţilor numiţi din oficiu să pregătească apărarea fostului preşedinte.
Nici Zine El Abidine Ben Ali, care s-a refugiat în Arabia Saudită la 14 ianuarie, izgonit de o revoltă populară fără precedent ce i-a pus capăt unei domnii de 23 de ani, nici soţia lui care a fugit cu el nu s-au aflat în banca acuzaţilor.
Camera penală a tribunalului de primă instanţă din Tunis, în faţa căreia s-a deschis procesul luni dimineaţă, s-a pronunţat în legătură cu două afaceri.
Prima, în care sunt acuzaţi Ben Ali şi soţia lui Leila Trabelsi, se referă la descoperirea într-un palat din Sidi Bou Said, la periferia de nord a Tunisului, a unor sume imense de bani şi mari cantităţi de bijuterii.
Televiziunea publică a arătat teancuri impresionante de dinari tunisieni şi valută într-un seif enorm, evocând imagini ale „peşterii lui Ali Baba”, aminteşte AFP.
În acest dosar, acuzaţiile aduse sunt mai ales acapararea şi deturnarea de fonduri publice.
În al doilea caz, numai Ben Ali este vizat. El se referă la descoperirea de droguri şi arme în palatul prezidenţial din Cartagena.
Ministerul Justiţiei a indicat că delictele în cauză sunt pasibile de pedepse de la 5 la 20 ani. Faptul că pedeapsa este mai mare de 20 de ani se explică prin existenţa mai multor delicte, a indicat un avocat.
Fostul preşedinte a respins în bloc în prealabil toate aceste acuzaţii prin intermediul avocatului său libanez Akram Azouri.
AGERPRES.ro