spot_img
17.5 C
Vaslui
08-sept.-2024
spot_img

Fostul edil de la Găgești, cu o achitare deja în buzunar, poate sta liniștit până în septembrie

- Advertisement -
LINIȘTIT… Chiar dacă a fost acuzat de fapte de corupție cu prejudiciu de miliarde de lei, fostul edil al comunei Găgești reușește să scape de acuzații, cu sprijinul larg al justiției din România.

AMÂNARE… Curtea de Apel Iași a amânat pronunțarea față de contestațiile procurorilor privind soluția în dosarul de corupție al fostului edil al comunei Găgești, Tiberiu Coatu. Achitat deja în primă instanță, Coatu poate sta acum liniștit până în luna septembrie, dată la care va afla decizia judecătorilor ieșeni. Alături de oameni de afaceri hușeni și foști angajați ai Primăriei Găgești, fostul edil a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT după ce a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la abuz și instigare la fals în înscrisuri. Povestea corupției din comună începe încă din perioada 2004, atunci când se constată un prejudiciu de aproximativ 250.000 de euro, bani din bugetul național, accesați pentru investiții în comună. Din probele administrate a rezultat că, în perioada martie 2004 – septembrie 2005 (perioada de început a mandatului lui Coatu, n.r.), inculpații, prin prezentarea de situații de lucrări și documente false, au produs un prejudiciu în valoare de 172.809 RON (aproximativ 51.760 de euro). Drumul Giurcani-Peicani, au constatat cei de la DNA, nu a fost realizat, lucru pe care Coatu ar fi trebuit să îl știe. Acesta a fost doar începutul afacerilor necurate ale fostului primar.

Fostul edil al comunei Găgești, Tiberiu Coatu, poate răsufla ușurat. Achitat în primă instanță, acesta ar fi trebuit să afle, ieri, decizia finală dată de către Curtea de Apel Iași. Numai că, în loc de decizie finală, Coatu a aflat că magistrații ieșeni au decis amânarea pronunțării pentru luna septembrie. Acest lucru poate însema că decizia Tribunalului Vaslui are șanse mari să rămână definitivă. În primă instanță, cu concursul judecătorilor, Coatu reușește să obțină o victorie nesperată. Magistrații au decis să-l scape de acuzații pentru că dosarul a ajuns la termenele de prescripție. Ca și în alte dosare de răsunet privind faptele de corupție, și aici reprezentanții Ministerului Public își arată neputința și inculpații acuzați de fapte de corupție cu prejudicii de zeci de mii sau sute de mii de euro scapă de pedepse. Astfel, la Tribunalul Vaslui, în primă instanță, după zeci de amânări, judecătorii i-au achitat pe cei cinci inculpați față de acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu în formă continuată sau cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În schimb, inculpații au fost obligați să achite suma de 35.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

Dosar tergiversat nouă ani

În acest dosar, fostul primar al comunei Găgești, Tiberiu Lorin Coatu, a fost judecat, alături de Maricica Chelaru, Andrei Ursu, Romică Lorenț și Irinel Cocuz, sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la abuz în serviciu în formă continuată, instigare la fals sub semnătură privată în formă continuată și instigare la spălare de bani. Într-o ședintă care a avut loc în anii din urmă, în luna februarie, magistrații Tribunalului Vaslui păreau să decidă o ultimă amânare a dosarului și au dat termen inculpaților să-și angajeze apărători. Asta după ce, de-a lungul timpului, aceiași inculpați au încercat, prin diferite tertipuri, să amâne cât mai mult judecarea dosarului. De atunci au trecut 9 ani, dar dosarul încă nu a ajuns la final. Prima dată când au ieșit la iveală unele afaceri la care fostul primar al Găgeștiului a închis ochii sau a fost implicat, a fost în luna februarie 2007, când DNA Iași a decis trimiterea în judecată a directorului unei societăți comerciale vasluiene specializată în reparații, asfaltări sau pietruiri drumuri, „pentru săvârșirea a două infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene și fals intelectual”. Alături de acesta, au mai fost trimise în judecată alte două persoane, pentru „complicitate la săvârșirea infracțiunii îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunitătii Europene și a unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată”. Din probele administrate a rezultat că, în perioada martie 2004 – septembrie 2005 (perioada de început a mandatului lui Coatu, n.r.), inculpații, prin prezentarea de situații de lucrări și documente false, au produs un prejudiciu în valoare de 172.809 RON (aproximativ 51.760 de euro). Drumul Giurcani-Peicani, au constatat cei de la DNA, nu a fost realizat, lucru de care Coatu ar fi trebuit să știe. A fost doar începutul afacerilor necurate ale fostului primar.

Au crescut buruienile peste un proiect care nu s-a mai realizat

FURĂCIUNI… Pe 20 octombrie 2015, Tribunalul Vaslui a înregistrat dosarul nr. 2187/89/2015/a1, în care cinci inculpați – Lorenț, Coatu, Chelaru, Ursu și Cocuz – au fost acuzați de fapte foarte grave, printre care constituirea unui grup infracțional organizat și falsuri în documente oficiale. Potrivit DIICOT, grupul infracțional a pus la cale toate afacerile penale din localitate, ajutat îndeaproape de Coatu și alte personaje, prin care s-au sustras 250.000 de euro din bugetul național, fără a fi executată o lucrare de infrastructură în comuna Găgesti. În anul 2009, același personaj a instigat și intimidat funcționarii Primăriei Găgești pentru a deconta, în mod ilegal și în baza unor documente false, suma de 1.005.000 de lei, bani care reprezentau, susținea el, contravaloarea lucrărilor de modernizare și construcție a trei poduri în satele Tupilați, Găgești și Popeni, plus reparații la un pod din satul Peicani. Pentru a frauda fondurile de stat, au fost întocmite, în fals, documente, cu semnătura celei care era dirigintă de șantier, Maricica Chelaru, documente fictive în baza cărora s-au decontat, în mod ilegal, sumele de bani provenite de la bugetul de stat în baza unui program de infrastructuri rurale. Fostul primar Coatu a acoperit această suveică penală. Banii fuseseră alocați la sfârșitul anului 2009 pentru lucrarea a cărei valoare totală era de 2.665.031 de lei, adică peste 26 miliarde lei vechi. Fostul primar Coatu știa perfect situația, însă se comporta prin comună de parcă nu s-a întâmplat nimic. „A spus peste tot că nu are nimeni ce să-i facă, spune că a fost stabilit un prejudiciu, că s-a recuperat tot prejudiciul și acum nu mai are niciun dosar penal”, povesteau, la acea vreme, oamenii din comună. Ultima „ispravă” a primarului, anchetată de polițiștii de la Huși, a fost modul în care a dat suma de 300.000 de lei către o firmă de construcții, pentru o grădiniță care ar fi trebuit terminată la stadiul de șarpantă. Ca și în cazul podurilor, Coatu a semnat alocarea banilor către societate, deși lucrarea nu s-a mai făcut, astfel că s-a deschis un nou dosar penal pe numele său.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.