spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Fostul edil al Iașului, Gheorghe Nichita, s-a jucat de-a fotbalistul și a ajuns cu mâna ruptă, la spital!

- Advertisement -
ACCIDENTAT… Fostul edil al Iașului s-a apucat de jucat fotbal în penitenciar, dar a ieșit de pe teren, pe targă, cu o mână ruptă.

FAULT!… Un meci de fotbal între deținuții Penitenciarului Vaslui, la care a participat și fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, s-a terminat prost pentru acesta. Fostul edil a căzut în timpul jocului și a reușit să își rupă mâna în mai multe locuri. Acesta a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean Vaslui. După ce medicii i-au făcut mai multe investigații medicale, l-au supus unei intervenții chirurgicale. Acum, Nichita se recuperează, pe patul de spital, păzit non-stop de către subofițeri de poliție penitenciară. Condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, după ce a fost acuzat că s-a folosit de Poliția Locală Iași să-și urmărească amanta, Nichita a reușit să ajungă la Vaslui, în cel mai modern penitenciar din țară. Acest lucru a fost posibil după ce fostul edil și-a mutat domiciliul la Vaslui.

Zile grele pentru fostul edil al Iașului, Gheorghe Nichita, ajuns în Penitenciarul Vaslui. Un meci de fotbal între deținuți s-a terminat grav pentru fostul primar. Acesta a căzut și s-a ales cu o fractură de os, la unul din membrele superioare. Conform unor surse medicale, fractura sa este una gravă, ținând cont de faptul că osul s-a rupt în mai multe locuri. “Știi cum arată frigăruile când trebuie să le pui la grătar?! Așa trebuie să facă și medicii cu osul fostului edil pentru a-l reface. Să sperăm că va trece cu bine peste tot mai ales că, în urmă cu două zile, a fost supus unei intervenții chirurgicale», spun surse medicale. Acum, fostul edil se reface pe patul de spital, păzit non-stop de angajații Penitenciarului Vaslui. Acesta este internat într-un salon normal, în care se află și alți pacienți. «A fost vorba de un accident petrecut în perioada de relaxare a deținuților. Din păcate, unul dintre deținuți s-a accidentat și a ajuns la spital. În prezent, este păzit de către colegii noștri. În plus, vizitele familiei, la spital, se fac doar în regim de penitenciar, cu aprobare din partea responsabililor din Penitenciarul Vaslui”, au precizat reprezentanții Penitenciarului Vaslui.

Fostul primar al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, a ales Penitenciarul Vaslui pentru a-și executa pedeapsa. Penitenciarul Vaslui este modernizat și renovat de câțiva ani, se bucură de dormitoare cu un număr redus de paturi. Astfel, în loc de 20-30 de paturi într-un dormitor, la Vaslui, camerele de detenție au doar 4 paturi. Pentru a reuși să ajungă la Penitenciarul Vaslui, Gheorghe Nichita a devenit cetățean al municipiului Vaslui. Și-a făcut mutație într-o cameră de cămin din Zona Industrială, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul “Amanta”.

Fostul primar, condamnat și pentru luare de mită

RECIDIVIST… Gheorghe Nichita nu este la prima condamnare la închisoare. În urmă cu doi ani, acesta a fost găsit vinovat de luare de mită și condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul primar a primit un procent semnificativ dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit unor firme, precum și reduceri la un hotel de lux din București, dar și cazare în China, potrivit procurorilor. Totalul sumelor și al beneficiilor primite drept mită de Gheorghe Nichita s-a ridicat la 3.693.710 lei. Găsit vinovat, Nichita a ajuns în penitenciar pe 5 august 2020. În aceeași cauză a fost condamnat și omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Acesta a primit opt luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. În urma cercetărilor, a rezultat că, în luna august 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iași”, care privea fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și scăderea gradului de poluare, finanțat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iași, a pretins și primit de la ceilalți inculpați mai multe foloase necuvenite pentru a agrea cîștigarea licitației de către asocierea UTI – IBC și semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei, precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.