Foştii membri ai trupei One Direction au fost prezenţi miercuri la înmormântarea fostului lor coleg Liam Payne, la o lună după ce acesta a murit, căzând de la balconul unei camere aflate la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires.
Familia, apropiaţi ai acesteia, dar și foștii membri ai trupei One Direction s-au adunat miercuri pentru a participa la slujba de la Biserica „St. Mary” din Amersham, un orăşel la nord-vest de Londra, unde au avut loc funeraliile.
Zayn Malik, Harry Styles, Louis Tomlinson și Niall Horan au fost cu toții prezenți la înmormântarea lui Payne. La fel şi iubita fostului solist Oane Direction, Kate Cassidy.
Vă reamintim că Liam Payne a murit pe 16 octombrie, când trupul său fără viaţă a fost descoperit în curtea interioară a unui hotel din Buenos Aires, Argentina, după ce a căzut de la balconul unei camere aflate la etajul al treilea. Autopsia a stabilit că artistul avea în organism alcool, cocaină și un antidepresiv pe bază de rețetă. În cadrul anchetei care a fost demarată în acest caz trei persoane se confruntă cu diverse acuzații preliminare pentru infracțiuni legate de moartea sa, potrivit CNN...https://adevarul.ro/showbiz/vedete/fostii-membri-ai-trupei-one-direction-s-au-reunit-2403061.html