Kaufland poate începe demolările la fosta fabrică Moldomobila unde ar intenționa să amenajeze un parc de retail. Primăria Iași a eliberat autorizația de desființare în acest sens.
Pe terenul de aproape 70.000 mp sunt edificate 9 construcții, unele dintre acestea cu mai multe corpuri de clădire. În total, sunt 87 de corpuri și platforme care vor fi puse la pământ, conform autorizației 731 eliberată de Primăria Iași zilele trecute. „Clădirea C1 este poziționată de-a lungul str. Bucium și este formată din 5 tronsoane, cu regim de înălțime parter și 2 etaje. Tronsoanele au fost construite în ani diferiți și pe structuri de rezistență diferite”, este una dintre construcțiile care vor fi demolate.
Dezafectarea construcțiilor va fi făcută manual („bucată cu bucată”) de sus în jos, fiind interzisă demolarea concomitentă pe două sau mai multe niveluri de pe aceeași verticală sau începerea demolării de la baza construcției, așa cum „Ziarul de Iași” a anunțat încă din vara acestui an.
„Pentru clădirile complexe cu suprafețe mari se va apela la demolarea controlată cu utilaje mari și alte modalități de demolare automată. (…) Desființarea construcțiilor din amplasament se poate realiza fără a afecta rezistența și stabilitatea construcțiilor din zonă deoarece construcțiile propuse spre demolare au structura de rezistență independentă față de clădirile vecine”, se arată în documentația depusă de lanțul de retail la instituțiile avizatoare…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/fosta-fabrica-moldomobila-va-fi-demolata-a-fost-emisa-autorizatia–1708923.html