Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, vrea să ajusteze organigrama instituţiei. El a declarat joi într-o conferinţă de presă că numărul personalui a crescut în ultimii patru ani de la 169, în 2012, la 225, în prezent, ca de altfel şi fondul de salarii. Cheltuielile de personal, a spus Flutur, au crescut cu peste 11 milioane de lei, din care 10 milioane de lei la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 600.000 de lei la Consiliul Judeţean, 629.000 de lei la Centrul Cultural Bucovina şi 144.000 de lei la Şcoala Specială din Rădăuţi.
În prezent, tot personalul Consiliului Judeţean se află în evaluări. „Am încercat să fac o primă evaluare a personalului din Consiliul Judeţean. A crescut numărul de salariaţi în aparatul central şi va trebui să-i verificăm să vedem fiecare ce face. Eu le-am cerut ca să-mi dea scris fiecare ce a lucrat în ultimele două luni. Unii dintre ei au înţeles să-mi trimită fişa postului şi le-am returnat-o. Nu i-am întrebat ce ar fi trebui să facă, ci ce au făcut. Am încredere şi ştiu foarte mulţi specialişti, oameni de bună calitate în Consiliul Judeţean, cu care avem de gând să atacăm multe proiecte în multe domenii şi vom vedea care este situaţia. Nu pot să fiu de acord cu o organigramă în care sus la etajul trei este Salvamontul. El trebuie urcat la Câmpulung şi Dorna, nu aici”, a spus Flutur.
Gheorghe Flutur e evitat să spună dacă vor fi făcute reduceri de personal, subliniind doar că la ajustarea organigramei nu se va ţine cont neapărat de persoane, ci de obiectivele pe care actuala administraţie judeţeană vrea să le atingă.
sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-07-01/Flutur-vrea-sa-ajusteze-organigrama-Consiliului-Judetean