Vrancenii au votat şase deputaţi şi doi senatori, în schimb vor avea nu mai puţin de opt deputaţi care să-i reprezinte în Parlament în mandatul 2012 – 2016. Neagu Murgu (PP – DD) şi Florin Secară (ARD) au intrat la limită în Parlament, pentru că au avut cele mai bune scoruri din partidele lor. Numărul de parlamentari s-a suplimentat deoarece USL a învins în toate colegiile. ”Eu nu voi dormi ca dl Antonescu”, spune Secară, noul deputat ARD, despre cheltuielile ocazionate de suplimentarea locurilor din Parlament, în vreme ce Murgu spune că va fi un deputat harnic şi îşi va merita salariul
În loc să avem un Parlament mai mic şi mai eficient, aşa cum cer de ani buni alegătorii şi politicienii care vor voturi, vom avea mai mulţi deputaţi şi senatori decat au SUA sau chiar Germania. Legea 35/2008, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, prevede suplimentarea mandatelor, numai că pană acum acest efect al său nu a fost în atenţia opiniei publice. În urmă cu patru ani, doar un deputat a ieşit prin suplimentare. USL a caştigat în toate colegiile din prima, în condiţiile în care şi PP – DD şi ARD ar fi trebuit să ia cate un mandat. În consecinţă, au ieşit deputaţi şi Neagu Murgu de la Partidul Poporului – Dan Diaconescu şi democrat-liberalul Florin Mihail Secară de la ARD, candidaţii care au obţinut cele mai bune poziţii de la cele două partide. Neagu Murgu a fost singurul candidat în afară celor de la USL care a reuşit să ia peste 20%. Preşedintele PP – DD Vrancea a obţinut în Colegiul 5 Mărăşeşti un număr de 3.790 de voturi, care reprezintă 22,11% din totalul voturilor valabil exprimate. La randul său, Florin Secară a obţinut poziţia a treia în Colegiul 6 Adjud, după Victor Roman (USL) şi Nicodim Bulzesc (PP DD), cu 3.530 de voturi, reprezentand 16,44% din voturile din acest colegiu. La un moment dat, Raluca Ioan părea favorită pentru a prinde mandatul de deputat, întrucat s-a clasat pe locul doi în Focşani, cu 18,87% din voturi. Numai că legea spune că nu contează clasamentul, ci numărul efectiv de voturi. Cum Raluca Ioan a avut 3.472 de voturi în Colegiul 1 Focşani, cele 58 de voturi în plus l-au purtat pe Florin Secară către Parlament. În contextul în care ARD s-a clasat abia pe locul trei în Vrancea, factorul decisiv în “victoria” sa a fost faptul că în Colegiul 6 sunt cei mai mulţi votanţi, în jur de 60.000.
“Suplimentarii” spun că vor merita banii cheltuiţi în plus pentru ei
Neagu Murgu spune că intrarea sa în Parlament prin suplimentare reprezintă rezultatul muncii depuse de PP – DD în Vrancea. “Ne merităm locul pentru că suntem un partid, nu o alianţă. Domnul Ţigăieru a fost susţinut de o alianţă formată din trei partide, altfel ar fi obţinut mai puţin. Nu voi intra în Parlament cu spatele, ci prin rezultatul meritoriu obţinut de echipa noastră prin muncă, fără bani şi fără structuri. Nu cred că un Parlament cu mai mulţi parlamentari va trage în jos bugetul. E bine ca în Parlament să fie şi alte partide, nu doar unul şi ne vom scoate banii cheltuiţi în plus prin activitatea noastră”, a declarat Neagu Murgu. Deputatul PP – DD spune că prioritatea sa este să se lupte “din toate puterile” pentru continuarea investiţiilor la canalul Siret – Bărăgan.
La randul său, democrat – liberalul Florin Secară spune că prin intrarea sa în Camera Deputaţilor vor fi reprezentanţi vrancenii care au votat cu ARD şi cei care nu s-au prezentat la vot. “Îmi doresc să îi reprezint pe cei 1 din 5 vranceni care au votat cu ARD şi cred în dreapta, pe cei care nu s-au prezentat la vot nemulţumiţi de politica de stanga a USL. (…) Eu am să vorbesc prin fapte, nu voi dormi ca domnul Antonescu. Nu prin intrarea mea în Parlament se pierd bani, banii se pierd prin drumuri mai înguste cu 80 de centimetri, cum se întamplă la Tănăsoaia. Vrancenii nu vor pierde aceşti bani pentru că voi veghea la toate nemerniciile prin care sunt furaţi”, a declarat Florin Secară. Democrat – liberalul susţine că va face ca Vrancea să fie mult mai vizibilă la nivel central. Este de aşteptat ca acesta să se implice şi în reorganizarea PDL Vrancea după excluderea fostului deputat Alin Trăşculescu.
4.000 de vranceni nu au ştiut cu cine să voteze
Rezultatele finale ale alegerilor confirmă faptul că Nini Săpunaru (PNL) a obţinut cel mai bun scor la alegerile duminică cu un procent de 70,57%, urmat la mică distanţă de Miron Tudor Mitrea (PSD), cu 70,54%. Cel mai slab scor de la USL l-a avut Laurenţiu Ţigăieru Roşca, 58,21%, chiar dacă acesta a beneficiat de arestarea fostului deputat PDL Alin Trăşculescu. Pentru Camera Deputaţilor, la nivelul judeţului au fost 118.351 de voturi valabil exprimate. Un număr de 4.353 de voturi au fost anulate, iar pe alte 1.951 nu s-a aplicat ştampila “VOTAT”, astfel încat au rămas “albe”, semn că unii alegători au considerat că nici un candidat nu merită votul lor. La Senat au fost 119.183 de voturi valabile exprimate. Numărul voturilor nule a fost de 3.264, iar cel al voturilor “albe” de 2.199. Urna mobilă a fost folosită pentru 2.286 de vranceni netransportabili, potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Judeţean.