• tragedia de la casa tînărului din Borlesti, decedat în accidentul din Ungaria, e fără margini • tatăl n-a stiu timp de două zile că fiul a murit, iar cînd a aflat a ajuns în pragul lesinului • oameni de bine sustin financiar familia decedatului, pentru a i se asigura o înmormîntare crestinească
Sătenii din Puriceni, comuna Borlesti, vorbesc de cîteva zile doar de tragedia prin care trece familia Purice, care de duminică seara si-a pierdut pe unul dintre membrii săi, pe Constantin. Tînărul se întorcea din Spania, unde muncea de cîtiva ani. Pe drumul spre casă, undeva aproape de granita dintre Ungaria si România, un grav accident rutier avea să curme vietile a 14 români, printre ele fiind si cea a lui Constantin Purice, în vîrstă de 28 de ani. Constantin are în tară un frate care după ce a muncit si el multi ani în Spania, a venit acasă si a cumpărat niste oi, de grija cărora le poartă el si tatăl său. Marin a aflat despre nenorocire, dar nu a avut curajul să îi spună tatălui, care stă cu animalele undeva în afara localitătii. Acum două seri, a venit acasă să vadă dacă n-a ajuns Constantin, fiul despre care stia că se pornise din Spania si cam trebuia să ajungă în sat. Sotia, cu ultimele forte, i-a spus să se aseze si i-a zis nenorocirea, care l-a lovit pe bărbat ca un trăsnet.
Bocete, frămîntări, momente de luciditate si iar nebunia durerii
Am ajuns la familia Purice cu inima… cît un purice, pentru că ne asteptam să nu găsim oameni bucurosi de oaspeti. Dar ce aveam a vedea depăsea cu mult bănuielile, pentru că am găsit niste oameni simpli, acoperiti întru totul de necazuri. Oameni pentru care cuvintele aproape nu mai pot fi articulate, iar orele si zilele care trec nu mai contează! Contează doar momentul în care fiul asezat în sicriu va fi adus în casă părintească. Am găsit o mamă disperată, al cărei sprijin a devenit, la propriu, gardul din curte. Este cel de care se prinde cînd întreabă, ridicînd capul spre cer, de ce fiul ei a trebuit să moară. Apoi, fără a astepta vreun răspuns, îl întreabă pe Dumnezeu cum de l-a iubit asa de tare pe Constatin, de i l-a luat prea repede. E un suflet secătuit de vlagă, un om pentru care acum a trăi sau a muri înseamnă acelasi lucru. Ba chiar imploră justitia divină s-o ia si pe ea… Sînt cuvinte care te fac praf, care nu te lasă indiferent, oricît de puternic ai fi. Ne ferim privirile, dînd din colt în colt, desi stim că ochii fiecăruia dintre noi se umplu de lacrimi. Femeia se vaietă în curte. Soacra sa mai are oarece fortă să o îmbărbăteze si o sfătuieste să se potolească, să putem vorbi unii cu altii.
„Măcar o zi si-o noapte să stea acasă!“
Îi dăm mamei îndurerate vestea că deputatul Culită Tărâtă o va ajuta cu suma de 25 milioane de lei vechi si cu cele necesare pentru pomenire. Sperăm ca aceste vesti să o facă să se simtă cu semenii alături. Îsi sterge fata udată de lacrimi cu o mînecă ce o tinea suflecată si încearcă să facă o organizare. „Dacă ne dă, unde facem borsul? Da’ pomenile? Le comandăm noi, oare?“. Încearcă niste calcule, cam cîti oameni ar veni la praznic, unde să îl facă… apoi începe să plîngă în hohote. „Măcar de l-as vedea… Dragul mamii! Îti facem praznic! Dar nu-l îngropăm imediat ce-l aduce. Măcar o zi si-o noapte să stea acasă!“. Si o luăm de la capăt cu lacrimile ce îsi fac loc la coltul ochiului. E drept, cuvintele chiar nu mai au nici un rost. Vin să o încurajeze fiul mai mic si două fiice. Cu ochisorii mari o priveste o nepotică de vreun an, care nu întelege de ce toată lumea plînge. Bătrîna o vede si îsi aminteste de nepotelul din Spania, rămas fără tată de cîteva zile. Îi plînge de milă, chiar dacă e la cîteva mii de kilometri distantă. Si iar se prinde cu mîinile de gard si ne povesteste despre cea care avea să îi devină noră pe tărîm spaniol si care peste cîteva zile va aduce pe lume o fetită. Aceleasi cuvinte răscolitoare… aceleasi întrebări fără răspuns. Aflăm că gravida lăsată în Spania unde construise cu Constantin Purice o casă pentru a trăi fericiti a lesinat cînd a auzit că iubitul ei s-a prăpădit. Printre suspine, Elena Purice ne povesteste cu cît drag vorbea Constantin despre iubita lui si ce bucuros era că soarta i-o adusese în cale.
„Ajutati-i cu ce puteti!“
Martor la toate aceste momente greu de suportat a fost si primarul de Borlesti, Gheorghe Olteanu. Ieri, caracterizat de spirit gospodăresc, încearca să se pună de acord cu familia îndoliată despre ce e de făcut pentru pregătirea înmormîntării. Împreună încearcau să stabilească cu ce masină poate fi transportat sicriul din Ungaria si apoi să încerce să pună lucrurile cap la cap. A făcut si un gest crestinesc, oferindu-i mamei îndoliate 200 de lei. Femeia a luat banii, multumindu-i. Îi urmărim gesturile si vedem că e asa străină de tot ce i se întîmplă… Discutăm cu fratii decedatului despre mici amănunte organizatorice si o vedem pe femeie cum efectiv „trece“ prin noi. Ne luăm rămas bun si promitem că vom continua campania, pentru a veni în sprijinul familiei greu încercate. Ne salută cu „săru-mîna“. Un salut care dovedeste cît de neputincioasă se vede în fata unei astfel de tragedii. Nu facem cîtiva metri de la poartă si o auzim plîngînd în hohote. Sînt trăirile unei mame care îsi asteaptă fiul în sicriu. Pe drum, oamenii ne sfătuiesc să facem tot ce ne stă în putere să-i ajutăm. „E o familie modestă. Fiecare îsi vede de treabă, dar n-au cu ce să se descurce. Dacă nu erau si banii care trebuie dati pentru repatriere, cheltuielile erau mai mici. Ajutati-i!“, ne îndeamnă o femeie care se pune pe plîns, speriată că are si ea 7 copii în străinătate. Face cruce si îl roagă pe Dumnezeu să nu i se mai întîmple nimănui asemenea tragedie. Se apropie de noi încă o săteancă si ne povesteste ce copil cuminte a fost Constantin. Pînă la 28 de ani, cînd firul vietii s-a rupt, înainte de a-si vedea cel de-al doilea copil si familia care îl astepta cu bratele deschise acasă. Ajungem la Piatra Neamt si îi povestim prefectului Mihai Archip despre nenorocire. Anuntă că din partea sa dă 300 de lei, bani pe care cei rămasi în viată să-i folosească asa cum vor vrea ei. Îi multumim în numele familiei îndoliate si asteptăm să vedem astfel de gesturi crestinesti si din partea altor nemteni.
