spot_img
spot_img
2.4 C
Vaslui
25-dec.-2024

Fiscul sucevean scoate la vânzare 30 de maşini confiscate

- Advertisement -

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava va organiza săptămâna viitoare o licitaţie publică pentru a vinde 30 de autoturisme confiscate. Licitaţia va avea loc joi, 11 mai 2017, de la ora 11:00, la sediul instituţiei din municipiul Suceava, de pe str. Vasile Bumbac, nr.1, etaj 2, camera 45. Cei interesaţi pot să achiziţioneze maşini cu preţuri care pleacă de la 600 de lei şi ajung până la 1.400 de lei. De la preţul de 600 de lei vor porni licitaţiile pentru un autoturism Kia, fabricat în 2002, o Dacia 1310 din anul 1999, un VW Golf din 1993, un Vaz (Lada) din 1988, acesta din urmă fiind fără chei şi acte. Cu preţuri mai mari, de 1.000 de lei, vor fi scoase la vânzare un VW Passat Variant din anul 2001, un BMW 740i, un Renault Megane Scenic, un Mercedes Benz Sprinter şi un Mercedes Benz E220, dar şi o autoutilitară Mercedes Vito. Toate preţurile au inclus TVA.
Finanţele sucevene au anunţat şi condiţiile de participare pentru persoanele fizice şi juridice interesate, respectiv înscrierea la licitaţie pe baza unei cereri, plata unei garanţii de participare la licitaţie, reprezentând cel puţin 10% din valoarea de pornire a licitaţiei şi împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant. Pentru persoanele juridice de naţionalitate română este nevoie de o copie a certificatului unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului, în timp ce pentru cele străine trebuie prezentat actul de înmatriculare tradus în limba română şi legalizat. Persoanele fizice române vor prezenta o copie a actului de identitate, iar cele străine o copie a paşaportului sau cărţii de identitate, după caz. Nu în ultimul rând, pentru a participa la licitaţie este nevoie de certificate de atestare fiscală emise de creditorii fiscali, din care să rezulte că participantul nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local. Cei interesaţi pot viziona maşinile scoase la vânzare până pe data de 11 mai 2017, între orele 10:00 şi 14:00, într-o locaţie situată în Suceava, pe str. Nicolae Milescu, nr.19. Plata garanţiei de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei se va face la sediul Finanţelor sucevene. Cei care vor achiziţiona o maşină sunt obligaţi să plătească preţul, diminuat cu contravaloarea garanţiei, în cel mult cinci zile lucrătoare de la data licitaţiei.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-05-06/Fiscul-sucevean-scoate-la-vanzare-30-de-masini-confiscate

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.