spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Firmele mici vor fi obligate să aplice TVA la încasare. Cele mari nu deduc taxa înainte de plată

- Advertisement -

Firmele cu cifră de afaceri sub 2,25 milioane de lei vor fi obligate de anul viitor să treacă la sistemul TVA la încasare şi să achite şi să încaseze facturile numai prin bancă, în timp ce marile companii nu vor putea să-şi deducă TVA-ul din relaţia cu firmele mai mici dacă nu le plătesc facturile.

Toate companiile cu cifră de afaceri sub 2,25 milioane lei vor fi, teoretic, obligate să achite facturile şi să încaseze contravaloarea facturilor emise prin virament bancar. În cazul în care obligaţiile se sting prin plata în numerar se aplică sistemul de exigibilitate a TVA la facturare.

„Sistemul TVA la încasare (…) nu se aplică următoarelor operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale privind exigibilitatea TVA: a) în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii supuse taxării inverse conform art. 150 alin. (2) – (6), art. 1523 alin. (10) sau art. 160; b) în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii care sunt scutite de TVA; c) în cazul operaţiunilor supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 1521 – 1523; d) în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii a căror contravaloare este încasată, parţial sau total, cu numerar de către persoana impozabilă eligibilă pentru aplicarea sistemului TVA la încasare de la beneficiari persoane juridice, persoane fizice autorizate, liber profesionişti şi asocieri fără personalitate juridică”, se arată într-un proiect de ordonanţă publicat de MFP.

De asemenea, firmele cu cifră de afaceri peste 2,25 milioane lei, care vor aplica în continuare sistemul TVA la facturare, nu vor putea să-şi deducă TVA-ul din relaţia cu furnizorii care au o cifră de afaceri de sub 2,25 milioane lei decât după achitarea facturilor.

„Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare conform prevederilor art. 1342 alin. (3) – (8) este amânat până în momentul în care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său„, se mai spune proiectul de ordonanţă.

Coroborate, cele două prevederi citate anterior sugerează că indiferent de natura furnizorului şi a beneficiarului, sistemul TVA ar putea fi considerat la facturare dacă pe factură se va preciza că plata se face în numerar.

Ministerul Finanţelor Publice propune introducerea, prin ordonanţă de urgenţă, a sistemului de plată a TVA la încasare facturii pentru companiile cu cifră de afaceri de sub 2,25 milioane lei în perioada octombrie 2011 – septembrie 2012, prevedere care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013.

„În scopul aplicării prevederilor alin. (1), persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare începând cu data de 1 ianuarie 2013, are obligaţia să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 octombrie 2012 inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri realizată în perioada 1 octombrie 2011 – 30 septembrie 2012 inclusiv nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei”, se mai arată în document.

În cazul firmelor cu cifre de afaceri sub2,25milioane lei, TVA de plată devine exigibil la 120 de zile de la încasare, chiar dacă nu s-a achitat factura.

Plata TVA la încasare a fost propusă de Guvern în luna iulie şi se dorea aplicarea ei imediată, dar misiunea de experţi FMI, CE şi BM aflată la începutul lunii august la Bucureşti a sugerat că măsura nu este suficient fundamentată, ar putea genera minusuri la buget şi ar trebui aplicată cel mai devreme la începutul anului viitor.

De altfel, şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a recomandat public Guvernului să evite schimbările rapide de legislaţie, prin proceduri de urgenţă, şi să efectueze astfel de modificări doar cu studii de impact bine fundamentate

„Este important să ai un mediu predictibil şi stabil (…) Să ne îndepărtăm de acele schimbări rapide de legislaţie, prin proceduri de urgenţă, şi, dacă pregăteşti legi noi, să ai studii de impact bine fundamentate, să le pregăteşti cu atenţie”, a spus şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Întrebat de jurnalişti dacă se va conforma cerinţei FMI privind limitarea numărului de ordonanţe de urgenţă, premierul a răspuns afirmativ, precizând însă că recomandarea face parte din întregul program de asistenţă şi este un efect al ordonanţelor de urgenţă emise de fostul Executiv.

„Nu cred că recomandarea era făcută Guvernului nostru, pentru că noi nu am modificat niciodată prin ordonanţă de urgenţă decât ceea ce era în acordul cu FMI. Este o recomandare apropos de tot programul, care se referă şi la anul trecut, nu la noi”, a spus Ponta.

El a arătat că anul trecut au fost emise şase ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal.

Deşi misiunea FMI a anunţat că a ajuns la un acord cu autorităţile române, aprobarea celei de-a şasea evaluări a acordului preventiv în board-ul director al FMI este strict condiţionată de implementarea a patru măsuri, care cuprind majorarea preţului la gaze, plata arieratelor de la autorităţilor locale, privatizarea Oltchim şi vânzarea a 15% din Transgaz.

www.mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.