spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

FIRMA LUI MARIAN, JAF LA SULETEA!

- Advertisement -

Primãria e la un pas de faliment

AFACERI NECURATE … Peste 30 miliarde lei vechi a încasat firma controlatã de senatorul Dan Marian, Marcam Construct SRL Husi, pentru lucrãrile de constructie la o cresã si cãmin cultural în localitate, cu mult peste ceea ce se stabilise prin proiectul finantat de UE. O încãlcare flagrantã a legilor statului român, giratã de omul senatorului Marian, fostul primar Guzganu. Acesta a decis, cu de la sine putere si la presiunile parlamentarului, sã facã un nou proiect de cãmin cultural, cu etaj, fapt pentru care s-a plãtit în plus la firma lui Marian peste 5 miliarde lei vechi. Banii, atentie!, au fost luati în mod samavolnic de la un avans pe care APDRP l-a dat anul trecut si care trebuia sã ajungã la lucrãrile de asfaltare. Asfaltarea nu s-a terminat nici acum, pentru cã nu mai sunt bani, iar Primãria riscã sã dea toti cei 2,5 milioane înapoi. Mai mult, Primãria a avut conturile blocate, culmea, din cauza proiectantului care a angajat cheltuieli peste banii europeni. Actualul primar, Ciprian Tamas, a fãcut mai multe plângeri penale la adresa fostului primar si a proiectantului, Puscã, dar totul a fost în zadar. Procurorii nu au vrut sã vadã cã cei doi ar fi modificat cu bunã stiintã proiectele aprobate la finantare de Uniunea Europeanã, plus cã au plãtit sume foarte mari la Marcam Construct, peste devizele initiale.

Când s-a auzit, prima datã, cã Suletea a câstigat un proiect urias de la Uniunea Europeanã, în 2011, în valoare de 2,5 milioane euro (în jur de 100 miliarde lei vechi, fãrã TVA), locuitorii din aceastã comunã au crezut cã le-a pus Dumnezeu mâna în cap. S-a stabilit un câstigãtor al lucrãrilor pe proiectul integrat de dezvoltare pe comuna Suletea, o firmã de constructii din judet, iar aceasta, la rândul sãu, a subcontractat lucrãrile de constructii la cresã si cãmin cultural cãtre firma controlatã de Dan Marian, Marcam Construct SRL. Senatorul Marian, care controla comuna prin fostul primar Guzganu, cel care asculta orbeste de parlamentar, a dat o parte din lucrãrile de constructie la cãminul cultural cãtre firma lui Remus Mitrea, pe atunci director la Agentia de Protectie a Mediului. Mitrea nu a reusit sã ducã lucrarea la capãt, asa cã Dan Marian a decis sã treacã toate lucrãrile pe firma sa, desi, scriptic, în Marcam Construct erau în jur de 12 angajati, cu tot cu Iliutã, fratele senatorului, si Claudiu Manta, actionar. Între timp, parlamentarul a discutat cu primarul si i-a cerut sã facã o mare smecherie cu fonduri europene. Proiectarea initial fusese câstigatã de o firmã din Iasi, Simpa, condusã de Mihaela Ionescu. Guzganu, la îndemnul lui Dan Marian, a gãsit un alt proiectant în Vaslui, un domn Puscã. Conform unor surse demne de încredere, cei doi, Guzganu si Puscã, au mers la casa Mihaelei Ionescu, din centrul Iasului, unde au fãcut un scandal monstru. Martorii oculari ai discutiilor spun cã fostul primar si consultantul din Vaslui au bãtut în poarta proiectantului de la Simpa, strigând în gura mare, de se uitau toti vecinii într-acolo: “Dã-ne proiectul! Dã-ne proiectul!”. Femeia, exasperatã de scandalul în care fusese implicatã, a decis sã le dea proiectul aprobat de Uniunea Europeanã. Imediat, Guzganu si Puscã au adãugat încã un etaj la cãminul cultural, pentru ca firma lui Marian sã primeascã mai multi bani decât fusese stabilit si aprobat prin bugetul de la UE. “Lasã, dom’ primar, modificãm proiectul, o sã-ti obtin banii de la cheltuieli diverse si neeligibile”, ar fi promis Puscã, de fatã cu fostul primar Guzganu. Or, cei doi stiau cã Suletea, o comunã micã, nu putea angaja cheltuieli neeligibile atât de mari, dar au încãlcat legea si au depãsit bugetul la cãmin cu 5 miliarde, respectiv lucrãri suplimentare la un etaj si douã scãri interioare. De unde au luat banii, care au ajuns în conturile firmei controlate de Marian? Din avansul de 50% dat de fosta APDRP, pentru executia lucrãrilor, desi suma în plus trebuia sã ajungã în contul lucrãrilor de asfaltare. Si, uite-asa, la finele anului trecut, lucrãrile de asfaltare s-au blocat, iar proiectul în integralitatea sa, a ajuns în blocaj total, comuna Suletea riscând sã plãteascã înapoi cãtre UE suma de 2,5 milioane de euro. Din cauza nesãbuintei fostului primar Guzganu, care a actionat orbeste la ordinul parlamentarului husean, s-a produs un blocaj, iar comuna s-a trezit cu conturile blocate. În ceea ce-l priveste pe Puscã, proiectantul care a modificat proiectul aprobat de UE si a pus încã un etaj la cãminul cultural, în mod nelegal, acesta nu a fost de gãsit la telefonul mobil.

“Mai am de încasat 7 miliarde de lei, iar primãria nu mai are de unde sã ne plãteascã”

Emil Savin, managerul firmei Transmir, spune cã a lucrat la asfaltarea comunei conform proiectului, însã totul s-a blocat anul trecut, când s-a constatat cã toate conturile primãriei fuseserã blocate din cauza situatiei cu proiectul european si cheltuielile neeligibile foarte mari, angajate de fostul primar Guzganu în beneficiul firmei Marcam Construct, a lui Dan Marian. “Eu mi-am fãcut treaba, am asfaltat, am executat si ravena, însã nu mi s-au mai plãtit lucrãrile, asa cã am suspendat ceea ce mai aveam de fãcut. Dacã mi se dau banii care mai sunt de achitat, adicã 5,7 miliarde pentru ravena din centrul satului si în jur de 1 miliard pentru santuri, cred cã în douã sãptãmâni pot termina totul. Am discutat la primãrie, mi s-a spus cã lucrãrile vor fi reluate, pentru cã ar fi bani în conturi si se va obtine un credit si de la bancã. Nu stim ce va fi, vom vedea, noi am putea termina repede ce mai este de fãcut, numai sã ni se achite lucrãrile executate si neplãtite”, a spus Savin. Ce s-a întâmplat, de fapt? În loc sã achite, conform proiectului aprobat de UE, toti banii la asfaltare drumuri si ravenã, Guzganu a scos 5 miliarde din aceastã sectiune si i-a introdus la lucrãrile de la cãmin. Firma Transmir s-a trezit fãrã niciun ban, desi executa lucrãri în continuare. La un moment dat, vãzând cã nu i se mai plãtesc facturile si s-a ajuns la o sumã foarte mare, în jur de 7 miliarde lei vechi, conducerea Transmir a decis sã înghete lucrãrile de asfaltare, înainte de a se bloca de tot. La finele anului trecut, conducerea Consiliului Judetean a fost informatã în mai multe rânduri de situatia de la Suletea, de faptul cã sunt sume neachitate de 7 miliarde de lei vechi, pe care primãria nu avea de unde sã-i dea, astfel cã tot proiectul de 2,5 milioane euro putea fi imputat fostei conduceri, cu consecinte foarte grave. Salvarea oamenilor de la Suletea a venit de la Guvern, care a dat comunei Suletea un buget de 11 miliarde lei vechi, în 2015. “Din acesti bani, voi da o parte din suma datoratã, în jur de 3 miliarde lei, iar restul îi voi achita printr-un credit bancar. Este adevãrat, avem 7 miliarde lei vechi la cheltuieli neeligibile, o situatie gravã mostenitã din cauza ingineriilor financiare ale fostului primar, care a pus în pericol toatã comunã. Luni de zile, am stat cu conturile blocate, din cauza acestor cheltuieli neeligibile, pe care le-a angajat fostul primar pentru lucrãrile de constructie la cãminul cultural. Sper sã gãsesc solutii, sã finalizez la timp proiectul”, spune Ciprian Tamas, primarul comunei Suletea.

Termenul de finalizare la Suletea este 17 martie 2015. “Voi prelungi acest termen”, spune primarul Tamas.

Ciprian Tamas mai spune cã proiectul de 2,5 milioane de euro ar trebui închis pe 17 martie a.c. Cum sumele neeligibile sunt la un nivel atât de mare, iar proiectul este blocat, nefiind finantare, este greu de crezut cã se va încheia lucrarea la timp, desi firma Transmir, care mai are de executat în jur de 400 metri asfalt si câteva lucrãri la ravenã si santuri, spune cã ar termina totul în maxim douã sãptãmâni, numai sã li se achite sumele restante. Consiliul Judetean Vaslui, înstiintat în mai multe rânduri despre situatia de la Suletea, unde conturile primãriei au stat blocate mai mult timp, nu a dat niciun leu cãtre aceastã comunitate, spun sefii primãriei din comunã. În acest timp, fostul primar Guzganu, care a fãcut inginerii financiare demne de DNA si alte institutii abilitate, stã bine mersi la crâsma sa, din centrul satului. Primarul Ciprian Tamas spune cã aceastã crâsmã nu are autorizatie si va cere demolarea acestei barãci, mai ales cã acolo se distribuie si bãuturi alcoolice, iar în apropiere este scoalã. “Am fãcut plângeri la DNA, pentru cã tot ceea ce se întâmplã acum cu comuna Suletea se datoreazã fostului primar si a modului cum a umblat la banii europeni, mutându-i dintr-o parte în alta. DNA a declinat plângerea noastrã la Serviciul de Investigatii Criminale. Vom vedea ce va fi. Vom plãti 3 miliarde datoria la asfaltãri, mai rãmân încã 4 miliarde, pe care sper sã-i obtin de la bancã, printr-un credit”, mai spune primarul. Dacã nu erau banii de la Ponta, primãria din Suletea se închidea, din cauza manevrelor financiare ale fostului primar, de care nu a fost strãin senatorul Marian.

Elena Ionescu, fostul proiectant, confirmã jaful fãcut de fostul primar

Elena Ionescu este fostul proiectant al lucrãrilor de la Suletea, din partea firmei Simpa Consult Iasi. Nu recunoaste scandalurile care s-au petrecut la poarta sa, cu fostul primar si Puscã, însã spune cã “Este adevãrat, am trecut prin momente grele cu acest om, cãruia nici nu vreau sã-i dau numele”. “Nu înteleg cum de a putut face un etaj la acel cãmin cultural, UE a aprobat proiectul doar pentru reabilitare si modernizare, cum a fãcut la toate cãminele culturale, nicidecum pentru constructia unui nou etaj”, mai spune Ionescu. Jaful premeditat din primãria Suletea este demonstrat, încã o datã, prin aceea cã, la întocmirea proiectului, fostul primar a cuprins cheltuieli neeligibile de 7 miliarde lei vechi. O recunoaste însãsi proiectanta de la Iasi, care spune cã “initial, fostul primar a trecut cheltuieli neeligibile de 7 miliarde, desi nu stia cum le va acoperi. Am trecut prin momente grele cu fosta conducere de la Primãria Suletea. Nu stiu de ce au trecut cheltuieli neeligibile atât de mari”, mai spune Elena Ionescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.