Un mecanism de tip mafiot beneficiază de ani de zile de sprijinul autorităţilor locale. Anual, la Galaţi se vând „la negru”- adică fără acte fiscale sau sanitar-veterinare – carne de miel şi brânză de oaie în sumă de peste 11,5 milioane de euro! Impozitarea legală a sumei respective ar putea acoperi, bunăoară, majorarea cu 5 la sută a tuturor pensiilor gălăţenilor sau asfaltarea a 25 de kilometri de şosele şi străzi!
Înainte de 1989 ciobanii se numărau printre cei mai bogaţi români. Toleraţi de autorităţile comuniste pentru că erau foarte darnici cu activiştii din teritoriu, mocanii ajunseseră să dea tonul în foarte multe privinţe. Puterea lor de influenţă era atât de mare, încât nici o regulă nu-i atingea. În ciuda faptului că proprietatea privată nu era tolerată de stat, mulţi dintre ei învârteau afaceri de sute de mii de dolari.
După 1989, puterea ciobanilor nu a scăzut dramatic, chiar dacă piaţa lânii a dispărut, invazia de lactate de import a muşcat puternic din profit, iar reglementările sanitar-veterinare şi fiscale au devenit mult mai dure. Firi întreprinzătoare, mocanii s-au descurcat. Iar mecanismul pus la cale de ei – o imensă piaţă neagră – manevrează, doar la nivelul judeţului Galaţi, marfă în valoare de peste 11,5 milioane de euro şi duce miza afacerii, la scară naţională, undeva la o jumătate de miliard de euro.
Surprinzător, statul român şi Uniunea Europeană completează şi ele bugetul evazioniştilor gălăţeni cu încă 1,7 milioane de euro (peste 50 de milioane de euro la nivel naţional), cât reprezintă în total subvenţia încasată de proprietarii de oi şi capre.
Brânză albă, bani negri
Potrivit datelor oficiale, adunate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), în judeţul Galaţi ar fi acum 165.000 de oi şi 53.000 de capre. Am rotunjit numerele, pentru o perspectivă simplificată. În total, sunt 218.00 de „ovine şi caprine”, cum sunt ele denumite oficial.
Doar 180.000 dintre ele sunt considerate însă animale de producţie, restul fiind berbeci şi ţapi de prăsilă, precum şi miei sau iezi. Producţia totală de brânză realizată în judeţul Galaţi se ridică, conform estimărilor specialiştilor, la peste 3.000 de tone, dintre care circa 800 de tone ajunge în consumului proprietarilor animalelor. Restul, adică 2.200 de tone de brânză, valorând aproape 9 milioane de euro, ar trebui să se regăsească în facturi, certificate sanitar-veterinare şi impozite şi taxe plătite statului. Ei bine, surpriză! Comerţul cu brânză de oaie „made in Galaţi” este, conform documentelor oficiale, de sub 180 de tone pe an. Ce se întâmplă cu restul de peste 2.000 de tone de brânză? Nu este greu de ghicit: ajunge la consumatori „la negru”, prin evaziune fiscală şi ocolirea controalelor legate de igiena produsului.
Puţinii producători care lucrează cu acte sunt exasperaţi de situaţie, căci sunt nevoiţi să facă faţă unei concurenţe căreia nu-i pot face faţă.
„Sunt pline magazinele de brânză fără acte. Se iau 5 kilograme pe factură şi 500 de kilograme la negru. Dacă mă duc eu cu brânza, patronul se uită la mine chiorâş. Cică cer prea mult. Păi cât să cer? Eu plătesc TVA, impozit pe venit, impozit pe salarii, CAS. Normal că preţul iese mai mare decât la acela care nu dă statului nici un ban. Dar asta nu contează pentru cumpărător, căci el plăteşte acelaşi preţ, fie că marfa este cu acte în regulă, fie că este adusă pe uşa din dos. Producătorii cinstiţi de-abia supravieţuiesc, iar cei care încalcă legea îşi iau limuzină în două săptămâni din ce fură”, ne-a mărturisit un producător de brânzeturi din judeţul Galaţi.
Un’ te vinzi tu, mielule?
Şi în privinţa mieilor lucrurile stau cam la fel. În judeţul Galaţi se obţin în fiecare an peste 200.000 de miei şi iezi (am luat în calcul media fătărilor raportate în ultimii cinci ani). Dintre aceştia, aproape 80.000 sunt trecuţi în acte ca fiind pentru consumul propriu al proprietarilor, deci nu necesită avize sanitar-veterinare la sacrificare sau de plata unor taxe şi impozite.
Tot potrivit scriptelor oficiale, 12.000 dintre tinerele animale sunt crescute anual pentru a înlocui animalele scoase din efective pe motive de bătrâneţe sau pentru prăsilă.
Restul de 108.000 de miei şi iezi ar trebui, cel puţin teoretic, să ajungă în măcelării, cu acte-n regulă. Situaţia din teren este însă cu totul alta. Abatoarele specializate în sacrificarea ovinelor au raportat, pe anul trecut, tăierea a doar 8.000 de capete (incluzând aici şi punctele de sacrificare deschise temporar de Paşti), iar comerţul de animale în viu, către fermele specializate sau către export, a fost de nici 4.000 de capete. Rămân aşadar 97.000 de miei şi iezi pe care se pare că i-au răpit extratereştrii şi i-au dus pe „piaţa neagră” a cărnii, unde valorează peste 2,5 milioane de euro.
Se fură cât 5 la sută din pensiile tuturor gălăţenilor
Acest mecanism subteran, care funcţionează la Galaţi şi cu complicitatea instituţiilor statului produce, prin neimpozitarea veniturilor, o pagubă egală cu veniturile colectate de stat din impozitarea (absolut toate impozitele şi contribuţiile aferente) a 30.000 de salarii medii pe economie. Adică e ca şi cum ar exista în economia judeţului încă 2.500 de angajaţi cu contract de muncă şi cu lefuri nete de 450 de euro de fiecare. Adică aproximativ ceea ce înseamnă Şantierul Naval din Galaţi sau firmele Vega şi Tancrad la un loc!
Dacă este să convertim banii amintiţi în cheltuieli cu protecţie socială, descoperim că statul ar putea încasa din impozitarea acestor afaceri o sumă care ar acoperi toate indemnizaţiile de şomaj din judeţul Galaţi pentru aproape trei luni! Suma ar acoperi, de asemenea, o majorare cu circa 5% a tuturor pensiilor gălăţenilor.
Exprimată în infrastructură, evaziunea produsă de „Afacerea stâna” este echivalentul asfaltării a 25 de kilometri de şosea.
Sănătatea nu se poate cumpăra
Dincolo de frauda fiscală de proporţii există însă şi alte aspecte pe care autorităţile gălăţene par să le fi scăpat de sub control: munca la negru (dusă uneori până la sclavie – vezi cazul oierilor Enache, de la Frumuşiţa, care este emplematic pentru toate stânile din judeţ) şi, mai ales, controlul calităţii produselor comercializate.
Vânzarea „la negru” a brânzei şi cărnii presupune ocolirea tuturor analizelor specifice şi scoate din ecuaţie respectarea normelor de igienă, aşa că riscul apariţiei unor îmbolnăviri în rândul consumatorilor este foarte mare. Sănătatea nu se poate cumpăra, iar autorităţile cu abilităţi de control – care se fac că plouă de foarte mulţi ani – ar trebuie să reacţioneze măcar prin prisma acestei idei. Noi le promitem susţinere mediatică. Ei doar trebuie să aibă curajul de a-şi face datoria!
