DOVEZI… Săptămâna trecută, localnicii din Vutcani ne atrăgeau atenția că într-o lutărie de pe raza comunei se sapă cu buldozerele, deși erau dovezi că acolo ar fi vorba despre o groapă comună, unde au fost îngropați mai mulți soldați din al Doilea Război Mondial. În ediția de azi a ziarului nostru, continuăm seria filelor de istorie locală, prin care încercăm să arătăm ce rol a jucat comuna Vutcani și Podul Doamnei în luptele purtate în august 1944.
Alexandru PROFIRI
În istoriografia românească, perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost studiată în două etape distinctive, etape ce au fost direct influențate de natura regimului politic din perioada respectivă. Pe de o parte, avem studiile și cercetările publicate după anii 1950 despre luptele purtate de Armata Română în campania din vest, începând cu eliberarea Transilvaniei și până la operațiunile militare din Debrețin, Budapesta și Munții Tatra-Cehoslovacia (de menționat faptul că Toderașcu Constantin, născut în satul Corni-Albești, a fost colonel în cadrul Sectorul de Istorie Militară Contemporană și profesor la Academia Militară, fiind primul cercetător care a studiat perioada 1945-1947 pe bază de documente). În anii regimului comunist nu a existat posibilitatea de a studia și publica lucrări despre campania împotriva Uniunii Sovietice, decât cu riscul de a petrece ani grei în spatele gratiilor. Astfel, după revoluția din decembrie 1989 au apărut foarte multe lucrări despre marile bătălii purtate de Armata Română pe frontul de est (începând cu Cotul Donului, Stepa Kalmukă, Odessa, Crimeea, Sevastopol, etc). Imediata acțiune a istoricilor, după schimbarea de regim, a scos în evidență dorința și necesitatea aflării adevărului în legătură cu soarta părinților, bunicilor și fraților dispăruți sau morți pe frontul de est. La nivelul comunităților locale au existat pasionați de istorie care au realizat interviuri cu veteranii de război, într-un efort de salvare a poveștilor și memoriei celor care au trăit drama războiului (amintesc cartea profesorului Ion Diaconu, Săptămâna roșie (săptămâna care nu trebuia să fie), Editura PIM, Iași, 2015).
A existat o bătălie la Vutcani?
Istoricii s-au axat, în mare parte, doar pe operațiunile și bătăliile de mare anvergură și în principal cele de pe frontul de est. Totuși, după 82 de ani de la dezastrul din Cotul Donului, încă nu avem liste cu cei morți, dispăruți sau cei căzuți în prizonierat, iar un cimitir al eroilor devine o misiune prea grea pentru statul român. În acest context, istoriografia a uitat despre luptele purtate în România, în cadrul Operațiunii Iași-Chișinău, operațiunea armatelor sovietice. Deși Bătălia pentru România a jucat un rol important în victoria aliaților împotriva Germaniei naziste, cercetările istorice s-au axat în principal pe actul de la 23 august și întoarcerea armelor, cât și asupra luptelor din primăvara anului 1944 purtate la nord de Iași. Astfel, menționarea bătăliei de la Vutcani introduce cititorul într-o confuzie și s-ar putea să se întrebe, a existat o bătălie la Vutcani, Vaslui? Foarte mulți dintre dumneavoastră cunoașteți povești auzite de la bunici despre acțiunile militare desfășurate pe teritoriul județului, sau despre diferența dintre un soldat german și sovietic, iar articolul de față va completa acele povestiri. Unul dintre cei mai importanți istorici militari germani, Alex Buchner, susține într-o lucrare despre marile bătălii din anul 1944, faptul că Vutcani se înscrie în lista celor mai tragice bătălii de pe frontul de est, alături de: Crimeea, Sevastopol, Bobruisk și Minsk. Din păcate, acest tragic eveniment nu a fost studiat până în prezent, regăsindu-se doar vagi menționări în lucrările istoricilor străini. Însă, prin intermediul Ziarului Vremea Nouă, aducem la lumină fapte și întâmplări uitate din istoria județului Vaslui.
Trupele naziste, prinse într-o manevră de clește
La începutul anului 1944, frontul atingea din nou teritoriul țării noastre, armatele germano-române fiind în retragere continuă după bătălia de la Stalingrad și ulterior Kursk. Linia frontului stabilizându-se relativ pe aliniamentul Carpați-Iași-Chișinău-Nistru. La 20 august 1944 se declanșează cea de-a doua Operațiune Iași-Chișinău, prin care sovieticii doreau înfrângerea armatelor axei, cucerirea României și izolarea diviziilor germane din Balcani. Ofensiva începe cu un puternic baraj de artilerie care lovește în adâncimea dispozitivelor germano-române, iar valuri de tancuri rup linia frontului încă din prima zi. Vârful de lance al atacului sovietic a vizat diviziile române, care au fost scoase din luptă în primele zile, fiind forțate să părăsească pozițiile și să se retragă spre sud-vest. Diviziile germane nu au putut acoperi golurile lăsate în urma retragerii românilor, fiind vulnerabile la atacurile din flancuri. Tancurile sovietice cuceresc orașul Vaslui în ziua de 22 august, după care ocupă nodul rutier și feroviar de la Crasna, urmând să avanseze spre orașul Huși și Bârlad. Unitățile armatei roșii operau mult în spatele trupelor germane cu scopul încercuirii și anihilării acestora. Pe 23 august, România întoarce armele și trece de partea Aliaților, moment în care cele două armate germane (Armata a 6-a și a 8-a) se aflau într-un pericol iminent de anihilare. Dezastrul era inevitabil, întrucât, pe 23-24 august, trupele sovietice au realizat o dublă încercuire, iar diviziile naziste au fost prinse într-o manevră de clește. În acest context critic, Corpul 4 de Armată (cunoscut sub numele de Corpul Mieth, după generalul său comandant) a început retragerea din zona Iași către Huși, având misiunea de a apăra podurile peste râul Prut, esențiale pentru retragerea Armatei a 6-a, încercuită în Basarabia. Sovieticii au reușit însă să captureze aceste poduri și să consolideze o linie defensivă pe înălțimile situate la vest de Prut. Corpul Mieth a încercat să recucerească orașul Huși pentru a stabili un punct de întâlnire cu diviziile din Basarabia, însă atacurile disperate ale trupelor sale, epuizate și flămânde, au fost respinse de armata sovietică. Situația diviziilor germane devenise critică, moment în care generalul Friedrich Mieth a ordonat străpungerea liniilor inamice în vest și retragerea forțată spre Carpați.
Sub arșița unei zile toride de vară…
LUPTE CRÂNCENE… Pe 27 august, Corpul Mieth, alcătuit din trei divizii (aproximativ 15.000 de soldați), s-a unit cu mici unități care supraviețuiseră înotând peste Prut, însă fără echipament, tancuri sau vehicule. Retragerea spre vest nu putea avea loc pe șoseaua Huși-Crasna-Bârlad, fiind deja ocupată de tancurile inamice, astfel că s-a decis înaintarea pe direcția Crețești-:Șișcani-Hoceni, pentru a cuceri satul Vutcani, care le-ar fi oferit un punct de trecere spre vest, la podul Doamnei de la Chițcani. În noaptea de 27 spre 28 august au început luptele pentru cucerirea satului Vutcani. Germanii au format două grupuri de atac care au asaltat flancurile sovietice, fiind supuși unui intens foc de artilerie. Satul a fost capturat, iar trupele mecanizate au înaintat pentru a prelua controlul asupra Podului Doamnei și a-l apăra pentru retragerea trupelor. Pe 28 august, în zona Rediu-Gura Albești-Gara Roșiești, s-au purtat lupte grele, sovieticii încercând să împiedice retragerea Corpului Mieth. În rapoartele germane, se menționează că în acea după-amiază, sub arșița unei zile de vară, trupele germane, epuizate, au căzut pradă oboselii și au adormit în șanțurile și grădinile din satul Vutcani. În ciuda luptelor grele ce se purtau în nord-estul satului, zona Bărboși, soldații din Vutcani erau copleșiți de un somn adânc, imposibil de alungat chiar și de frica de moarte. În seara zilei de 28 august, sovieticii au lansat atacuri simultane din nord, est și sud, testând forța de apărare a germanilor, pregătindu-se pentru un atac final în noaptea de 28-29 august. Generalul Mieth a ordonat un atac preventiv cu scopul retragerii la ora 22:00, pentru a evita încercuirea totală în sat, însă mulți soldați nu au putut fi treziți, amânând atacul până la miezul nopții. În cele din urmă, atacul a fost lansat la lumina zilei, lipsit de acoperirea întunericului. Brigada 825 Tunuri de Asalt a menținut controlul asupra podului, așteptând restul trupelor din Vutcani. Deși unii soldați au reușit să scape din sat și să înainteze dezorganizați spre valea râului Bârlad, majoritatea au fost împrăștiați de focul inamic care apăra pozițiile de pe aliniamentul Gura Idrici-Roșiești-Rediu. Un grup de soldați și ofițeri, sub comanda generalului Diviziei 79, a reușit să străpungă apărarea sovietică din zona Roșiești, deschizând drumul spre pod. Între timp, sovieticii au atacat satul Vutcani din est, forțînd soldații germani adormiți să se retragă dezorganizat spre valea Bârladului.
Dovezile luptelor se găsesc și azi
Pe 29 august, câteva mii de soldați germani au traversat podul și au continuat retragerea spre vest. În următoarele zile, luptele au continuat în localitățile Chițcani, Costești, Bogdănești, Ibănești, și Mânzați, însă puțini dintre aceștia au supraviețuit pentru a ajunge în Ungaria. După bătăliile crâncene din zona comunelor Vutcani, Roșiești, Albești și Costești, câmpurile au rămas pline de morți, echipamente distruse și vehicule dezafectate. Bătrânii satelor rememorează: „Aici, la Gura-Albești, s-a luptat groaznic la Podul Doamnei. După război, ne-a rămas doar sărăcia, morții, foametea și păduchii care ne mâncau. Morții erau așa mulți, că nu aveai pe unde călca, ca bostanii pe câmp… un măcel. Îi îngropau în gropi comune, îi cărau în care cu boi, iar sângele se scurgea din urma carului… nici nu vreau să-mi mai aduc aminte.” Episodul bătăliei de la Vutcani rămâne un subiect deschis cercetării istorice. Prin acest articol am prezentat foarte pe larg principala acțiune, însă rămân foarte multe detalii dramatice ale luptelor pentru supraviețuire purtate de soldații germani. După 80 de ani, guvernul Germaniei continuă să caute locurile în care au fost îngropați soldații căzuți. Dacă aveți informații despre asemenea locații, vă rugăm să contactați autoritățile.
