Fiica lui Paul Walker, Meadow, s-a căsătorit cu partenerul ei, actorul Louis Thornton-Allan, la mai puţin de trei luni după ce şi-au anunţat logodna. Meadow Walker şi-a surprins vineri fanii de pe Instagram cu imagini de la nunta sa, care se presupune că a avut loc la începutul acestei luni, conform surselor Vogue. Aceasta a postat un video alb-negru, în care apare alături de noul soţ, dar şi de naşul ei – Vin Diesel. Actorul a fost cel care a condus-o pe tânăra de 22 de ani la altar. La ceremonie, care a avut loc în Republica Dominicană, a fost prezentă şi actriţa Jordana Brewster (Mia în Fast & Furious). Meadow a ales pentru marea zi o rochie de mireasă clasică, elegantă. Nunta a avut loc la 8 ani de la tragicul accident în care Paul Walker şi-a pierdut viaţa. Meadow avea atunci numai 15 ani. Între timp, tânăra a înfiinţat un ONG în memoria tatălui ei, The Paul Walker Foundation.
Citeste mai mult: adev.ro/r1fdg7