INVITAȚIE… Primăria comunei Zorleni organizează pe 8 aprilie, de Ziua Internațională a romilor, un spectacol deosebit, ce va fi susținut de romii din zona comunei! Aceasta este prima ediție, primarul comunei Zorleni, Paula Denisane Hultoană, are în plan să organizeze anual un astfel de festival cu tradiții culturale specifice etniei rome.
“Ziua internațională a romilor” este sărbătorită de comunitatea internațională, anual, la 8 aprilie, în cinstea recunoașterii culturii, istoriei și drepturilor milioanelor de romi din toată lumea, dar și pentru a atrage atenția asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunitățile de romi din Europa și de pretutindeni. Inițiativa privind marcarea “Zilei Internaționale a romilor” a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internațional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990. Tot în 1971, au fost adoptate simbolurile etniei rome: roata cu spițe “chakra”, Imnul internațional al romilor, “Gelem, gelem”, și steagul internațional al romilor. Steagul are jumătatea de jos verde – simbol al câmpurilor înverzite – și jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin. La mijlocul steagului este o roată, care simbolizează soarta și nomadismul tradițional. În România, la data de 8 aprilie se marchează ”Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, precum și implicarea autorităților administrației publice centrale și locale în organizarea de manifestări publice și a unor acțiuni social-culturale dedicate acestei zile.
“Prin activitatea «Ziua Romilor la Zorleni – Ediția a I», ne dorim să dăm startul unor manifestări culturale, care să continuie an de an, pentru a evoca acestă sărbătoare și a ne putea bucura împreună cu cei cîțiva zeci de concetățeni din comuna noastră, care-și recunosc aparteneța la această etnie.”, a precizat primarul comunei Zorleni, Paula-Denisane Hultoană. Spectacolul are loc pe terenul de sport al Scolii Gimnaziale “A.I.Cuza” din Zorleni – zona Islaz.