Luni, 5 octombrie, începe cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, eveniment cultural cu dublă semnificaţie pentru viaţa culturală a Galaţiului: marcarea celui de-al 27-lea an de când Dramaticul gălăţean organizează Festivalul de Comedie, dar şi împlinirea a 60 de ani de existenţă a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” (înfiinţat pe 1 septembrie 1955).
„Am fi vrut să marcăm cumva această sărbătoare, de împlinire a 60 de ani de teatru, însă am încercat să ne încadrăm în bugetul alocat de CL Galaţi şi Primărie pentru festival şi sper să nu existe niciun fel de probleme în acest sens. Festivalul în sine reprezintă o sărbătoare a teatrului şi a celor 60 de ani de existenţă”, a declarat directorul Teatrului Dramatic, Cristian Gheorghe, precizând că bugetul estimativ alocat festivalului din acest an este de circa 250.000 de lei. Din motive financiare, această ediţie a Festivalului de Comedie nu va avea două din acţiunile „tradiţionale” ale festivalurilor anterioare – discuţiile, mesele rotunde pe teme de teatru desfăşurate cu actori sau critici de teatru şi concursul de dramaturgie (introdus de fostul director al teatrului, Vlad Vasiliu, concurs care s-a desfăşurat, până anul trecut, pe principiul că piesa câştigătoare urma să fie pusă în scenă şi să intre în festivalul naţional de comedie de anul viitor).
sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/36821-festivalul-national-de-comedie-15-spectacole-in-12-zile.html