Festivalul a trecut, dar noi nu am multumit voluntarilor: Respect! Pe strãzi încã se mai simte mirosul lor

E bine sã ne distantãm din când în când de realitatea în care suntem prinsi, sã realizãm astfel, cã pe lume nu existã numai „oameni seria gri”, vorba lui Adrian Pãunescu, adicã cei ce încearcã sã ne cotropeascã redutele de vise ce trãiesc în noi si cãrora le este bine în colivia în care le tinem. Am trãit o zi, douã, nouã, o astfel de experientã, multi dintre noi în zilele Festivalului Tãnase. De fapt, toti cei care am avut timp, drag si inima bunã de a ne întâlni cu spiritul lui Tãnase ce bântuie puternic odatã la doi ani, prin Vaslui. Acolo, în inima festivalului de umor de anul acesta, am avut bucuria de a ne întâlni cu oameni modesti si normali, dar cu spirit mare. Nu vreau sã vorbim astãzi despre artistii si personalitãtile ce au aureolat festivalul. Vom aduce în cuvinte putine în fatã, ceva ce a fost o explozie de bucurie în tot ceea ce s-a întâmplat timp de nouã zile în toate locurile unde oaspeti, organizatori si public s-au amestecat planificat si neplanificat pentru a trage o gurã de aer curat si de a trãi clipe pline de viatã, pe care rar avem sansa sã le trãim. Pentru cã tot ceea ce se întâmplã este dirijat de undeva, de cineva. Tot ceea ce trebuie sã sã întâmple, se întâmplã. A fost emotionant si frumos ca Vasluiul sã fie cotropit în toate modurile frumoase de tinerii voluntari, care prin veselia lor au înflorit în luminã locuri, oameni, întâmplãri. De salutat ideea implicãrii lor în festival. Zâmbetul lor a cucerit mustind de tinerete, încã de la intrarea în salã. Am observat cã ei au avut roluri bine definite. Pentru împãrtirea diverselor elemente de identitate ale continutului festivalului. La preluarea hainelor la garderobã, sprijin pentru plasarea publicului pe scaune, oferirea trofeelor, medaliilor, cosului de flori nelipsit la finalul celor unsprezece productii teatrale prezentate, semn al pretuirii pentru performanta actului artistic prezentat pe scenã. Prezenta tinerilor liceeni a fãcut bine publicului, dar cred cã si ei au câstigat învãtând rigorile lucrului în echipã si trãind în apropierea actorilor care au poposit cu acest prilej la Vaslui. Cred cã ei au învãtat tot felul de lucruri, pe care le vor folosi, cu sigurantã, în viitor. Experienta dobânditã este câstigul lor cel mai mare. Adolescentii nu au limitã în a trãi un eveniment si de a-i dãrui tot ce au si tot ce pot pentru ca el sã strãluceascã si sã fie perfect. S-a observat asta la ei. În zborul lor spre lume, cei 84 de liceeni voluntari au întâlnit pe cine trebuiau sã întâlneascã, au fãcut ceea ce au trebuit sã facã. Salut clipa în care ei au dat continut paradei ce a deschis festivalul, pe 5 octombrie, prezentând trecãtorilor costume din spectacole de teatru si lucrãrile premiate în cadrul concursului de caricaturã organizat de muzeul judetean. Atât în Centru Civic, dar si pe strada Stefan cel Mare, ei au adus în lumea noastrã, lumea de altãdatã, de undeva, cândva: rochiile purtate de Veronica Micle si de doamna Elena Cuza si fracurile vesele ale lui Topârceanu sau ale avocatului Ionel Teodoreanu din vremea cu piersici înfloriti ai tineretii sale. Un alt moment demn de amintit, este cel al aplauzelor adresate de voluntari în fiecare searã de festival, în semn de recunostintã, spectatorilor. Pentru felul în care au rãsplãtit actul artistic de pe scenã, pentru cã au dat mâna cu ei si s-au înteles din priviri, întru totul. Pentru cã au demonstrat cã stãpânesc arta de a fi spectatori, asa cum ei au demonstrat cu brio cã stãpânesc arta de a fi voluntari, chiar dacã nu au studiat-o. Pentru cã ne-au arãtat cã au suflete de voluntari. Dacã actorii ard în meseria lor de actori, la editia din acest an, voluntarii si publicul spectator au ars tare si frumos împreunã, la fel ca actorii. Miroase încã a ei pe strãzi si în noi.