Fenomen spectaculos și rar sâmbătă, 11 februarie, pe Dunăre. Nori de aburi au acoperit fluviul la răsărit, care pare că a dat în clocot. Este un fenomen natural care se produce atunci când sunt diferențe mari de temperatură, pe termen scurt, în aer și în apă.
În imaginile filmate de pe faleza superioară se observă cum Dunărea a dat în clocot, fiind acoperită de nori aburi în dreptul orașului Galați. Pur și simplu parcă apa fierbe. Potrivit specialiștilor, fenomenul apare din cauza diferenţei mari dintre temperatura apei şi cea a aerului, din timpul zilei și a nopții.
Temperatura exterioară este de -11 grade Celsius, în timp ce apa are 3,3 grade. Astfel, diferența de temperatură a provocat formarea norilor de aburi pe fluviu şi dă senzaţia că Dunărea a dat în clocot.
Când apare fenomenul
„Fenomenul apare atunci diferența dintre temperaturile din timpul zilei și cele din timpul nopții sunt mari. Este ca o evaporare, ca o ceață. Acest fenomen apare dimineața și poate ține până în jurul prânzului, când se ridică soarele. Este într-adevăr spectaculos. Apare îndeosebi în această perioadă”, ne-a explicat Dorian Dumitru, specialist în navigație.
Fenomenul nu generează probleme în traficul naval şi nu se impun măsuri speciale, spun specialiștii în navigație. Navigatorii de pe Dunăre utilizează radarul care indică eventualele obstacole. https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/fenomen-spectaculos-cu-dunarea-in-clocot-nori-de-2241445.html