TRAGIC Duminicã, în jurul orei 11.30, o femeie în vârstã de 37 de ani, domiciliatã în comuna Grivita, si-a gãsit sfârsitul în mod tragic dupã ce a fost lovitã de trenul care efectueazã curse regulate între localitãtile Bârlad si Galati. La fata locului s-a deplasat o ambulantã, însã echipajul medical nu a mai putut decât sã declare decesul. Potrivit unor martori, femeia se întorcea pe linia feratã de la sotul ei, care are grijã de vite pe câmp. Când trenul s-a apropiat, aceasta a încercat sã se fereascã, însã s-a împiedicat si nu s-a mai putut ridica la timp. „Sesizarea s-a fãcut pe numãrul de urgentã 112, în jurul orei 11.30, de cãtre seful trenului care circulã pe ruta Bârlad- Galati. Acesta a spus cã o femeie a fost lovitã între firele de cale feratã la circa 800 de metri de Gara Grivita. Victima a suferit leziuni grave la nivelul capului, iar echipajul medical sosit la fata locului a constatat decesul. Politistii T.F. au reusit sã identifice femeia. Are vârsta de 37 de ani si domiciliul în comuna Grivita. Cel mai probabil s-a împiedicat, a cãzut si nu s-a mai putut ridica la timp. Imediat dupã accident, trenul a oprit, iar la sosirea politistilor si-a continuat drumul, cu o întârziere de aproximativ 15 minute”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului bârlãdean în vederea efectuãrii autopsiei.