spot_img
spot_img
3.4 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

FAZA ZILEI: Schimbarea la față a unui consilier județean

- Advertisement -

ABSENT… Ședința extraordinară de luni a Consiliului Județean Vaslui ne-a oferit prilejul să descoperim o cu totul altă față a consilierului județean Liviu Iacob. Adversarii politici ai liberalului ar spune că una mult mai plăcută, însă noi ne ferim să facem astfel de aprecieri. Ne-am propus doar să atragem atenția asupra unui fapt pe care noi îl considerăm foarte grav, acela prin care unii consilieri județeni își deleagă dreptul de vot unor alte persoane. Dacă nu s-ar fi filmat acest episod, poate nu s-ar scrie despre el, însă video-ul va rămâne în analele internetului, iar noi avem datoria să nu-l trecem neobservat. Pentru cei mai puțin familiarizați cu activitatea Consiliului Județean, ieri a avut loc o ședință extraordinară, cu doar două proiecte pe ordinea de zi. Fiind o ședință scurtă ca durată de timp, s-a decis să fie organizată în online, prin aplicația Zoom, ca niciun consilier să nu fie nevoit să mai vină la Consiliul Județean. Înaintea plenului, aceștia au avizat cele două proiecte și în comisiile de specialitate, unde consilierul liberal Liviu Iacob se pare că a lipsit, sau cel puțin așa a lăsat impresia. După ce aplicația de vot a fost lansată, iar consilierii și-au exprimat opțiunea, responsabilii pe partea de IT din cadrul Consiliului Județean au precizat că au fost exprimate șapte voturi “pentru”, iar domnul consilier Iacob s-a deconectat de la aplicație, urmând să se conecteze din nou. Președintele comisiei Juridice, consilierul Liviu Cain, a dat dovadă de înțelegere și a pus pauză ședinței preț de câteva zeci de secunde. “Bună dimineața, domnule Iacob, știm că sunteți prezent, doar că cei de la IT nu au putut să vă vadă votul, așa că vă rog să vi-l exprimați” i-a transmis Cain colegului său de ședință. Pentru că nu s-a primit niciun feedback, s-a lansat din nou aplicația de vot, moment în care, în dreptul ecranului unde trebuia să apară chipul consilierului Iacob, și-a făcut apariția o tânără domniță, care părea că votează în locul său. Culmea, după apariția domniței respective pe ecran, s-a consemnat și votul consilierului Iacob, o abținere. Liberalul nu s-a făcut văzut nici în timpul ședinței de plen, cel mai probabil având altă treabă în acel moment. Această practică a unor consilieri locali, județeni sau chiar a unor parlamentari, de a pune alte persoane să voteze în locul lor nu reprezintă o noutate, însă ea scoate în evidență dorința factorilor decidenți de a încasa niște bani și de pe urma ședințelor în care nu sunt prezenți. Bani publici, câștigați necinstit!

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Da’ ce faci dom’le? O pui pe iubi să apese pe buton? Vezi tu Iacob, ca dacă nu “latrai” aiurea despre “una despre alta” ( era o melodie, dar nu știi tu de astea în afară de sârbele de la mă -ta de acasă, ascultate la radio seara), acum erai nedescoperit. Cum e corect acum? Să iei banii pe ședința de ieri sau îi refuzi pt ca tu ești unul dintre cei mai corecți cu banii publici. Ești corect, pe dracu să te ia, ești hot și mafiot, javra ordinara. Să dai banii înapoi pe toate ședințele în care ai pus mimoza să stea ca vaca lu’ bunica miu la poartă, când venea de la cireadă.

  2. Cum, Iacob cel mai cinstit consilier județean să facă asa ceva ? El care sare la gatul celor fac șmecherii și se îmbogățesc, și-i apară pe cei sărmani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.