PAPAGAL… Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări cu privire la un bărbat originar din Republica Moldova care a fost depistat conducând un autoturism, deși nu avea acest drept. Mai precis, nu poseda permis de conducere! Cetățeanul moldovean are și cetățenie română, iar mașina era înmatriculată în Cehia.
În ziua de 24 martie a.c., în jurul orei 17.00, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control în zona de competență, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși-I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un autoturism marca Renault Megane, înmatriculat în Cehia, condus de cetățeanul român B.V., în vârstă de 24 de ani.
„Cu ocazia efectuării controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.”, a precizat subinspectorul de poliție Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui.