spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Familie terorizatã de smecheri de Bucuresti!

- Advertisement -

COSMAR Ieri, pãdurarul Ion Leonte si sotia sa Aneta, cei care au fost bãtuti de administratorul si paznicii fondului de vânãtoare de la AVPS Soimul Dunãrean Bucuresti, au consultat un avocat pentru a a-i ajuta în a depune plângere împotriva huliganilor care i-au bãtut toatã familia. Pãdurarul a rãmas fãrã armã, care i-a fost ridicatã de sefii de la Ocolul Silvic, deoarece este în concediu medical, dupã bãtaia administratã de cei patru. El se simte amenintat si se teme pentru viata lui si a familiei sale, mai ales cã acum nu are nici armã si trãiesc la canton, în mijlocul pãdurii. Conform declaratiilor sale, bucurestenii care au concesionat fondul de vânãtoare au sustinere „înaltã” printre cei care vâneazã pe acest fond de la Coroiesti, fiind indicat însusi primarul sectorului 6 Cristian Poteras!

Ceea ce povesteste Ion Leonte, pãdurarul de la Cantonul Rotãria, din comuna Coroiesti, referitor la cei care administreazã fondul de vânãtoare din acea zonã si o parte din zona judetului Bacãu, te îngrozeste. Vã reamintim cã pãdurarul a fost bãtut groaznic duminicã dimineatã, în jurul orelor 7.00, de cãtre mai multi cetãteni, pe care acesta i-a indicat ca fiind administratorul AVPS Soimul Dunãrean Bucuresti, Tonea Stoica, si paznicii fondului de vânãtoare Gheorghe si Florin Tufaru, precum si Gheorghe Bucur, de la cantonul Motoseni, din partea judetului Bacãu, unde se întinde fondul de vânãtoare. „De când au luat ei fondul, de vreo doi ani, ne fac numai probleme: ne-au împuscat câinii, ne-au rupt bariera, care nu este a mea, este a Ocolului Silvic, ne-au amenintat cã ne omoarã nu numai pe noi ci pe toti cei din zona terenului lor de vânãtoare. Eu am mai avut un dosar cu ei, la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Bârlad, în 2010, dar m-au constrâns cei de la Soimul Dunãrean si m-au amenintat cu serviciul, cã îmi omoarã familia, ca sã-mi retrag plângerea, si eu mi-am retras-o de frica lor. Este vorba de dosarul cu numãrul 5031/P/2010 din 9.06.2010, prin care eu reclamam cã Tufaru Gheorghe mi-a împuscat doi câini când au trecut cu masinile pe terenul meu. Mi-am retras plângerea atunci constrâns de ei. Si dumnicã dimineatã la 7.00, m-am trezit cu ei (cei patru mentionati mai sus – n.r.) cã au venit la canton, m-au cãutat, au luat sotia la intrebãri si, când m-au vãzut pe mine, cã erau beti, s-au luat de mine. Ei chefuiserã toatã noaptea în sat, în Rotarie, puteti sã luati declaratii de la cei din sat si la seful de post din comuna Motoseni. Când m-au vãzut, m-au luat direct la bãtaie, m-au înjurat, m-au amenintat cã mã împuscã, cã mã omoarã”, a spus Ion Leonte.

„A sãrit bãiatul de 16 ani si i-a dat cu arma peste gurã”

„Pe mine m-au tocat cu bãtaia, pe sotie a luat-o în brate si au vrut sã o ia cu ei, au lovit-o, a sãrit bãiatul de 16 ani si i-a dat cu arma peste gurã, avem toti certificate medico- legale. Am fost astãzi la un avocat si l-am consultat, iar luni depunem plângere la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Bârlad, toti patru, împotriva lor, pentru ce au fãcut. Nu la politie depunem, ci direct la Parchet, pentru cã ei au relatii cu multi granguri de la Bucuresti. Ei vreau sã distrugã familia mea si se folosesc de relatiile pe care le au. Am informat la serviciu la mine cã sunt în concediu medical, mi-au ridicat pusca asa cã sunt fãrã apãrare în fata lor”, a declarat pãdurarul Ion Leonte.

Primar din Bucuresti, unul dintre cei care vâneazã la Coroiesti

„La vânãtoare, acolo vin tot felul de bastani de la Bucuresti: primari. L-am vãzut sigur pe primarul Cristian Poteras, mai multe personalitãti vin aici si ei pot face ce vor, dar cei de la Soimul Dunãrean trebuie sã vâneze porcii mistreti, nu pe mine si familia mea, chiar dacã au ei asa sustinere. Nu ne lãsãm sub nicio formã, vom actiona în penal pe cei care ne-au terorizat”, a spus pãdurarul Ion Leonte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

18 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.